Codul fiscal adoptat de PSD ne vrea doar o piaţă de desfacere

O temă predilectă a propagandei anti-occidentale din România este aceea că Vestul ne-a transformat în piaţă de desfacere, ba chiar că suntem o simplă „colonie“ obligată să consume produsele altora.

Realitatea este însă că fix cei care urlă că suntem o colonie economică sunt cei care prin măsurile pe care le iau adâncesc deficitul comercial şi afectează antreprenorii români şi străini care funcţionează în România.

În primul rând, actuala logică economică a administraţiei socialiste, care guvernează cu deficite din ce în ce mai mari, în buza a 3% din PIB, face ca românii să susţină de fapt industria altor ţări. Practic, guvernanţii se împrumută cu bani de la bănci şi instituţii financiare internaţionale, pentru a creşte artificial anumite venituri în România. Aceeaşi români, cu acei bani în buzunar, ajung să cumpere produse străine dintr-un motiv foarte simplu: economia românească nu a crescut în realitate la fel de repede ca economia românească din statistici.

Românii care câştigă venituri suplimentare caută, în mod natural, să cumpere mai multe produse şi mai multe servicii ca înainte, dar piaţa românească nu este capabilă să le ofere, dintr-un motiv foarte simplu: antreprenorii români sunt hăituiţi, supra-taxaţi şi supra-fiscalizaţi, iar la toate acestea se adaugă şi o instabilitate fiscală fără precedent în Europa.

Decizia de a impune impozitul de 1% pe cifra de afaceri va afecta în special companiile mici şi mijlocii ce au cifre de afaceri anuale cuprinse între 300.000 şi 1.000.000 de euro.

Spre exemplu, codul fiscal a fost modificat în doar doi ani de 20 de ori, în condiţiile în care în Statele Unite se discută de şase ani posibila modificare a legilor fiscale federale.

Pe lângă filosofia de guvernare bazată pe consum şi pe împrumuturi externe, noile modificări la codul fiscal taie şi mai mult aripile companiilor mici şi mijlocii din România – care sunt într-o proporţie covârşitoare deţinute de români.

Decizia de a impune impozitul de 1% pe cifra de afaceri va afecta în special companiile mici şi mijlocii ce au cifre de afaceri anuale cuprinse între 300.000 şi 1.000.000 de euro. Aceste companii se află în toate tipurile de localităţi din România, atât în cele dezvoltate, precum Bucureştiul, Clujul sau Timişoara, în cele medii, precum Târgul Mureş şi Alexandria cât şi în orăşele sau chiar comune.

Acestea vând fie marfă brută, neprelucrată şi deci cu o valoare adăugată foarte mică, fie marfă prelucrată însă cu o valoare adăugată medie. Mai precis, aceste companii produc şi vând în cel mai fericit caz marfă precum componente folosite de uzina Dacia, bricolaje, papetărie, tâmplărie, produse alimentare din mici ferme familiale ş.a.

Dezvoltarea României pe termen mediu şi lung depinde într-o măsură uriaşă de dezvoltarea acestor companii. Miza unui guvern cu viziune este să susţină aceste companii, astfel încât ele să crească la o cifră de afaceri de minim 2-3 milioane de euro pe an. Creşterea simultană a câteva mii de astfel de companii înseamnă în cifre crearea rapidă a zeci de mii de locuri de muncă, majoritatea în zone mai puţin dezvoltate ale ţării. Pe termen mediu se poate ajunge la crearea a sute de mii de locuri de muncă, ce ar ajuta micile comunităţi defavorizate să se dezvolte şi să devină din ce în ce mai independente din punct de vedere financiar, fără a mai fi nevoite să stea cu mâna întinsă la Guvern sau la Consiliile Judeţene.

Din păcate, impozitarea cifrei de afaceri pentru aceste companii le va bloca creşterea. Treptat, multe dintre ele, mai ales cele aflate aproape de graniţele ţării, vor deveni incapabile să intre în competiţie cu firmele concurente din Ungaria şi Bulgaria. De exemplu, o firmă care produce pahare de plastic la Giurgiu, va avea un preţ mai ridicat decât o firmă similară care produce la Ruse. Treptat, firma din Bulgaria se va extinde şi va ocupa inclusiv piaţa deţinută până atunci de firma românească. Motivul este evident: fiscalitatea din România face ca produsul nostru să fie mai scump decât cel bulgăresc.

De acum încolo, orice afacere bazată pe marje mici şi preţuri mici este în pericol.

Pe lângă acest tip de firme, impozitul de 1% pe cifra de afaceri loveşte puternic şi în magazinele de cartier care au reuşit să supravieţuiască epocii hipermarketurilor. Micul comerciant nu poate trăi din dever, astfel încât va fi obligat să crească preţul pentru a mai şi supravieţui după ce plăteşte taxele la stat, iar asta îl va face şi mai necompetitiv în faţa lanţurilor mari de magazine care achiziţionează marfa mult mai ieftin şi care plătesc aproximativ aceleaşi salarii.

De acum încolo, orice afacere bazată pe marje mici şi preţuri mici este în pericol. Managerul va fi obligat să crească preţurile, doar pentru a supravieţui, dar fix acest lucru l-ar putea arunca din piaţă.

Pentru cei care consideră că impozitul pe cifra de afaceri de doar 1% este mic, trebuie să vă spun că există numeroase companii cu cifre de afaceri de 200.000 sau chiar 300.000 de euro şi care în mod real au un profit la final de an de 200 de euro. În tot acest timp însă au plătit câteva salarii, furnizori, transportatori, distribuitori, taxe, impozite etc, au produs marfă şi au participat, atât cât au putut, la creşterea economiei.

Patronii sau managerii pot alege ca pentru o perioadă de timp să plătească salarii mai mari, pentru a-şi fideliza angajaţii. De acum încolo însă, adio salarii mari, că doar există noi taxe de plătit.

O altă măsură dezastruoasă pentru micile întreprinderi este aceea a impozitării investiţiilor. Micile companii fac investiţii, de cele mai multe ori, cu bani împrumutaţi de la bancă. Se împrumută pentru că doar astfel au acces la finanţare. Cu utilajele achiziţionate reuşesc în câţiva ani să-şi crească afacerea, să producă mai mult, mai ieftin şi mai bine. Decizia de a taxa investiţiile îi va obliga însă pe aceştia să renunţe la inovare şi dezvoltare. Îşi vor menţine afacerea la acelaşi nivel, pentru că asta doreşte Statul, prin politicile sale fiscale.

În istorie am văzut că de fiecare dată când o administraţie de stânga şi-a propus să „reducă decalajele“, efectele au fost în realitate contrare. Cel mai bun exemplu recent este chiar administraţia Obama, ale cărei politici de stânga au sărăcit şi mai mult persoanele vulnerabile. Exact acelaşi lucru se întâmplă şi în România.

Din păcate, din cauza acestor politici fiscale, clasa de mijloc mai are de aşteptat.

De peste două decenii se vorbeşte despre necesitatea de a forma în România o clasă de mijloc puternică, pe picioarele ei din punct de vedere financiar. La actualul standard de viaţă, o familie formată din patru persoane ar trebui să câştige undeva în jurul a 10.000 pe lună, pentru a putea intra în această categorie.

Din păcate, din cauza acestor politici fiscale, clasa de mijloc mai are de aşteptat. Realitatea ne arată că salariul minim pe economie este astăzi aproximativ 80% din salariul mediu. Avem de-a face, astfel, mai degrabă cu o egalizare în jos, în zona familiilor care supravieţuiesc cu greu de la o lună la alta.

Iar viitorul nu sună bine deloc, căci cei care astăzi sunt mici antreprenori, fie cu afaceri de familie, fie cu 2-3 angajaţi, nu îşi vor mai putea creşte afacerea, ba chiar pentru unii va fi o minune dacă vor continua să existe pe piaţă.

Am vorbit până acum în special de antreprenori, fără a-i aminti prea mult pe consumatori, căci ei vor fi cei care plătesc în final nota de plată. Orice produs sau serviciu realizat de micii antreprenori va costa mai mult. Iar asta o vedem deja la raft. În categoria asta intră în special produsele de uz casnic, cele mai folosite şi cel mai bine vândute, care făceau profit foarte mic din dever. La rândul lor, toate aceste mici creşteri de preţuri vor produce şi mai multă inflaţie dar şi o mai mare devalorizare a monedei naţionale, ceea ce în final se traduce prin scăderea nivelului de trai. Şi toate acestea pentru că guvernanţii nici n-au vrut să audă ce au de spus antreprenorii, camerele de comerţ sau chiar sindicatele, adică cei care produc, inovează şi creează de fapt valoare în economia românească.