Cu cât a crescut preţul gazelor în ultimul secol

Aparent s-ar putea spune că liberalizarea pieţei gazelor după anul 2000, a fost cauza creşterii semnificative a preţului gazelor naturale în ultima 100 de ani. Realitatea este că preţul în această perioadă, a fost stabilit sau influenţat semnificativ de către ANRE. Reducerea influenţei ANRE în stabilirea preţului, după anul 2012, arată un alt trend, care poate continua, doar prin profesionalizarea acestei instituţi.

Prima piaţă a gazelor naturale din Europa a luat fiinţă în Transilvania, între anii 1915-1917 şi s-a dezvoltat după regulile economiei de piaţă până în anul 1948, la naţionalizare.

În această perioadă piaţa gazelor naturale din România, a funcţionat ca piaţă liberă, chiar dacă statul prin Ministerul Finanţélor stabilea preţul de vânzare al gazelor pentru fiecare societate furnizoare de gaze naturale. Astfel, societăţile dezvoltau un marketing activ de găsire de noi clienţi şi de creştere a productivităţii pentru a-şi creşte profitul.

În 100 de ani de vânzare a gazelor naturale, statul a fost cel care a stabilit direct sau indirect preţul gazelor naturale.

Preţul gazelor naturale a prezentat creşteri şi scăderi care au fost influenţate de către anumite evenimente (războaie, crize) sau interesele unor grupuri de interese derulate prin intermediul politicienilor.

Coroborând preţul gazelor naturale cu salariul mediu în această perioadă putem aprecia că nu a existat o corelaţie (criza economică, perioada carlistă, perioada războiului etc. prezentând inflexiuni semnificative).

După 1948, când s-a produs naţionalizarea, ”oferta de gaze natural” a răspuns ”cererii” impusă de către Partidul Comunist şi Statul-Partid, în cadrul planurilor cincinale, în viziunea unei industrializări galopante şi a dezvoltării proporţionale a tuturor zonelor ţării.

Între anii 1948 – 1990 se poate vorbi de serviciu public de alimentare cu gaze natural, inexistând o piaţă a gazelor naturale. După anul 1990, deşi această practică a continuat s-au înfiinţat progresiv societăţi cu capital privat, ce acţionau pe piaţa gazelor naturale, determinând demonopolizarea vânzării gazelor naturale. În această perioadă preţul gazelor se stabilea de către instituţiile statului roman.

”Directivele” de stat au continuat şi în perioada 1990-2000, de această dată sub pseuda-motivaţie a protecţiei sociale. Raportarea salariului mediu anual la preţul mediu al gazelor naturale din această perioadă, arată că acesta a prezentat valorile cele mai importante din ultima 100 de ani, contrazicând motivaţia aleasă.

Ideea liberalizării pieţii de gaze naturale, după anul 2000, nu s-a făcut prin transparentizarea activităţii şi dezvoltarea concurenţei, ci prin lansarea proiectului Creşterea preţului gazelor. Graficul prezentat evidenţiază semnificativ acest lucru. Această creştere a preţului a fost una administrative, impusă de instituţiile statului şi nu de piaţă. Apariţia noi legi a gazelor, dar mai ales impunerile externe, au determinat, reducerea implicaţiei statului în stabilirea preţului gazelor, ceea ce a determinat, timid, apariţia în ultimii 2 ani a unui trend correct asupra preţului.

Astfel, putem aprecia că în ultimul secol, statul, prin instituţiile sale a stabilit un nivel de preţ administrativ necoroborat cu realităţile pieţii şi fără a proteja cu adevărat pe cei care invoca că doreşte să-I protejeze.

Piaţa gazelor naturale, cu toate că are caracteristici specifice, trebuie să se comporte ca orice “piaţă liberă”, supusă cererii şi ofertei, nediscriminării şi fără acţiuni de tip monopol, cu definirea mărfii (gazele naturale) nu numai cantitativ ci şi calitativ, cu tarife şi preţuri unitare determinate, transparent şi analitic, cu responsabilităţi şi penalităţi între diferiţii “actori” în baza unor contracte reale şi nu formale, cu protecţia consumatorului vulnerabil, a mediului şi a interesului naţional.

Un preţ correct la gaze presupune cercetări, analize, viziuni, măsuri şi mai ales profesionişti în instituţiile statului.