Cum îşi reface Rusia economia şi influenţa în UE cu banii cetăţenilor europeni. De ce poate complica România construirea Nord Stream 2

Ţările din Europa Centrală şi de Est riscă să fie capturate energetic de gazoductul Nord Stream 2. Cu toate că acest proiect are oarecare argumente economice, Germania alege să pună la grea încercare securitatea energetică şi principiile de solidaritate şi de încredere propuse de uniunea energetică.

Niciun proiect de infrastructură energetică nu a generat o asemenea divizare între Est şi Vest aşa cum o făcut-o Nord Stream 2, gazoductul care va transporta, anual, 55 de miliarde de metri cubi de gaze naturale din Rusia în Germania, ocolind Ucraina, Belarus, Polonia şi Slovacia, principalele ţări de tranzit, din prezent, pe unde circulă fluxul de gaze ruseşti care alimentează piaţa Europei Occidentale.

Gazprom are o poziţie comercială foarte solidă în Europa, consolidată pe seama declinului producţiei din Marea Nordului şi a deciziei Olandei de a opri extracţia din câmpurile gaziere ale Groeningenului. Dar, oare vor reuşi noile modificări ale Directivei Gazului să încline balanţa de putere dinspre companiile şi guvernele angrenate în susţinerea construcţiei Nord Stream 2 spre Bruxelles? Va avea România un rol în această ecuaţie?

Dacă Franţa, Austria, Germania şi Olanda argumentează că gazul rusesc este cerut prin Nord Stream 2 pentru a securiza aprovizionarea, Italia s-a trezit că, după ce South Stream a fost anulat de Comisia Europeană, plăteşte taxe de tranzit mai mari, Polonia şi alte state din estul şi centrul Europei consideră că acest gazoduct este o ameninţare iar SUA ameninţă cu sancţiuni companiile care sponsorizează acest gazoduct.

Soarta Nord Stream 2 este în mâinile Consiliului UE

Convenţia Naţiunilor Unite din 1982 care priveşte Dreptul Maritim consacră un dreptul de a construi un pasaj de tranzit în zonele economice exclusive ale statelor de coastă, în afara apelor teritoriale, format fie fin cabluri submarine, fie din conducte. Din acest motiv, Comisia Europeană nu a putut să se opună construcţiei acestei conducte. În schimb, cei de la Bruxelles au  propus o serie de amendamente la Directiva Gazului pentru a se asigura că Nord Stream 2 se va supune legislaţiei europene care guvernează piaţa gazelor naturale.

Aceste amendamente care se referă la accesul terţilor la punctele de interconectare, la faptul că deţinătorul infrastructurii nu va putea fi şi operator (Gazprom ar trebui să scoată la licitaţie capacitate de transport pe conductă) şi transparenţa tarifelor vor fi dezbătute de ţările membre UE în cadrul Consiliului iar decisive vor fi negocierile din timpul preşedinţiei României în fruntea Consiliului UE.

Dacă aceste modificări vor fi adoptate după finalizarea Nord Stream 2, atunci, ele nu vor avea nicio influenţă legală asupra modului în care va fi administrată această conductă.

În schimb, România ar putea să joace un rol activ în cadrul negocierilor pe Directiva Gazului.  Am putea să le încurajăm pe celelalte ţări nemulţumite de Nord Stream 2 să propună în Consiliu condiţionarea votului de introducerea unor condiţii mult mai stricte pentru Gazprom pe piaţa europeană.

Ţara noastră ar putea să folosească Tratatul Comunităţii Energiei pentru a reduce excepţiile de la aplicarea pachetului energiei în Balcani şi în Republica Moldova şi să elimine restricţiile de la principalele puncte de interconectare din UE.  

România ar putea să sugereze o actualizare a listei de proiecte de interes comun pentru a cuprinde câteva care să vizeze îmbunătăţirea infrastructurii pentru gazul natural lichefiat şi să continue exerciţiul diplomatic pe care l-a început în timpul Summit-ului Iniţiativa celor Trei Mări.

Argumentul economic pentru Nord Stream 2 şi interesul Germaniei

În plină goană pentru diminuarea emisiilor de CO2, gazul natural ocupă 22% din mixul energetic al Uniunii iar multe ţări membre sunt dependente de importurile de gaze din ţări care nu aparţin UE. Ţintele ambiţioase stabilite pentru 2030 presupun mai puţin cărbune şi mai mult gaz, combustibilul fosil cel mai puţin poluant.

Rusia (42%), Norvegia (34%) şi Algeria (10%) sunt cei mai mari exportatori de gaze naturale pentru UE iar statele membre îşi completează structura importurilor cu gazul natural lichefiat, în proporţie de 10%.

Conform datelor puse la dispoziţie de Comisia Europeană, în prezent, UE poate importa, anual, 700 de miliarde de metri cubi prin conductele existente, dar, anul trecut, spre exemplu, a folosit această capacitate la jumătate.

În anul 2008, compania care administrează Nord Stream 1 estima că UE va ajunge să importe în anul 2015 o cantitate totală de gaze naturale de peste 530 de miliarde de metri cubi. Această presupunere a legitimat construcţia gazoductului însă, în realitate, UE a importat în acel an puţin peste 300 de miliarde. Mai mult, Nord Stream 1 a transportat numai 100 de miliarde de metri cubi anual.

Nord Stream 2, noua rută pentru gazele ruseşti, va creşte, de fapt, potenţialul de aprovizionare pentru statele din Vestul Europei şi va contribui la scăderea preţului la gazele naturale pentru aceste ţări. Principalul beneficiar va fi Germania, care a anunţat că vrea să renunţe la energia nucleară şi să reducă drastic producţia de cărbune.

Gazul rusesc se potriveşte în acest context ca o mănuşă, pentru că va contribui la tranziţia de la o economie bazată pe combustibili poluanţi la una bazată pe energie curată. Dar, deşi îşi extinde capacităţile de producţie a energie verzi, Germania este, de fapt, cea care are nevoie de acces la resurse din ce în ce mai mari de gaze naturale.

Tactica Gazpromului în Uniunea Europeană

Cota de piaţă a gigantului rus a crescut, treptat, în ultimii ani, pe piaţa europeană, în ciuda sancţiunilor impuse de UE după ce Rusia a anexat Crimeea. Pe lângă Nord Stream 2, Rusia mai are în plan să dezvolte un păienjeniş de proiecte energetice prin care vrea să acapareze întreaga piaţă europeană, dar şi pentru a ocoli rutele de tranzit tradiţionale, precum Ucraina, Belarus sau Polonia.

Intenţia Gazpromului va fi să inunde punctele de interconectare cu statele membre, create pentru a diversifica rutele de aprovizionare şi să mizeze mai mult pe acapararea unei cote de piaţă cât mai mari decât să urmărească margini de profit. Alimentând în exces conductele de gaze naturale ale statelor din Vest, Rusia va inversa fluxul existent şi va reduce capacităţile de transport dinspre Vest spre Est cu gaze naturale din alte surse.

Dar Gazprom a mai făcut şi alţi paşi. Şi-a deschis subsidiare în UE şi firme de trading şi a pus la îndoială legalitatea Pachetului Trei Energie în faţa Organizaţiei Mondiale a Comerţului. 

Politica UE faţă de Rusia riscă să devină duplicitară

Atunci când Rusia a anexat Crimeea, UE şi SUA i-au impus Moscovei o serie de sancţiuni economice. Acum, Rusia îşi poate reface economia şi influenţa în UE cu banii cetăţenilor europeni în schimbul asigurării confortului din locuinţe.

Dar Nord Stream 2 nu contribuie cu nicio moleculă de gaz la securitatea energetică a UE, întrucât, în acest caz, nu putem vorbi decât despre o diversificare a unei rute care are, la capăt, acelaşi distribuitor!

BERD a investit până acum 300 de milioane de euro pentru a moderniza conducta „Frăţia”, iar Banca Mondială a semnat scrisori de garanţie în valoare de 520 de milioane de dolari pentru furnizorii de gaze ai lui Naftogaz. În contextul lui Nord Stream 2, aceşti bani au fost aruncaţi, practic, pe fereastră! Mai mult, această conductă are un cost de 9 miliarde de euro, cu mult mai mare decât refacerea infrastructurii din Ucraina.