De ce Ungaria poate să-şi consolideze industria petrochimică şi România, deşi are propriile resurse de gaze naturale, este incapabilă să şi-o relanseze

În timp ce banii grupului MOL, companie controlată de statul maghiar, se duc spre investiţii în sectorul petrochimic, profitul Romgazului, acolo unde acţionar majoritar este statul român, este folosit pentru acoperirea deficitului bugetar generat de creşterea nesustenabilă a cheltuielilor publice. În timp ce Ungaria se pregăteşte de economia viitorului, România se afundă, adânc, în somnul cel de moarte.

Cel puţin 25% din viitorul buget al UE va fi disponibil pentru a contribui la atingerea obiectivelor pentru a combate încălzirea globală, iar ţările cu acces la resurse şi la cele mai importante coridoare de gaze naturale vor avea un rol esenţial în această tranziţie energetică, ce presupune renunţarea la cărbune şi trecerea la resurse energetice cu emisii scăzute sau chiar zero de carbon.

Ungaria, o ţară care nu este producătoare de gaze naturale, a înţeles mult mai bine decât România ce înseamnă viitorul tehnologic care va fi catalizatorul noului tip de economie spre care se îndreaptă toate ţările civilizate, una bazată pe puterea de a procesa şi de a analiza rapid datele şi informaţiile.

Ungaria s-a asigurat că poate avea acces şi la gaz rusesc, şi la gaz românesc şi la gazul natural lichefiat livrat de americani prin Croaţia. România, în schimb, nu are niciun plan concret pentru a valorifica pe piaţa internă posibila producţie de gaze naturale din Marea Neagră. În timp ce Ungaria se branşează la fonduri europene şi la orice sursă de finanţare pentru a face comerţ şi a se dezvolta, România se izolează de la o zi la alta.

De ce vor avea de câştigat statele şi companiile care vor miza pe petrochimie

Am intrat într-o eră care este mai dependentă de petrochimie ca niciodată! La nivel mondial, creşterea cererii de gaze naturale va veni dinspre petrochimie, nu dinspre consumul casnic, şi asta în special pentru obţinerea de mase plastice, o componentă importantă fie că vorbim despre automobile, despre baterii, acumulatoare, despre materialele cu care ne izolăm locuinţele sau ne protejăm mâncarea, despre panouri fotovoltaice sau despre turbinele eolienelor.

Programele de statistică, de profilare a consumului şi de interpretare a trendurilor îşi pun, deja, amprenta în turism, în imobiliare, în sectorul bancar, în medicină, în transporturi, în administraţie şi în domeniul militar. Componentele acestor maşini de calcul au la bază petrochimia iar ele funcţionează cu energie.

Cererea pentru masele plastice obţinute prin valorificarea superioară a gazului natural a depăşit-o, deja, pe cea pentru aluminiu, oţel sau ciment. La nivel mondial, cererea de produse petrochimice este în continuă creştere deoarece contribuie esenţial la sustenabilitate, la mobilitate şi confort termic, trei dintre nevoile oamenilor de azi prin care îşi îmbunătăţesc standardele de viaţă. Pe măsură ce ele cresc, şi cererea pentru aceste produse va creşte. Câteva exemple.

Îngrăşămintele sporesc valoarea nutrientă a plantelor şi le apără de dăunători, ceea ce determină un randament agricol mai ridicat şi o producţie mai mare care să facă faţă creşterii populaţiei.

Plasticul este folosit în tot sistemul alimentar, fie că vorbim de conservare, împachetare sau transport, de mâncare solidă, lichidă sau congelată. Reducerea greutăţii vehiculelor pentru a consuma mai puţin combustibil s-a făcut prin integrarea plasticului. 

Eficienţa energetică a clădirilor, concept promovat din ce în ce mai puternic de Comisia Europeană, se bazează pe produse obţinute din prelucrarea chimică. Produsele chimice pot, de asemenea, să joace un rol în următoarea etapă de reducere a costurilor pentru noua generaţie a energiei regenerabile.

În sectorul energiei eoliene, materialele uşoare pe bază de plastic pot fi folosite pentru a fabrica turbine cu lame mai lungi, sporind astfel atât eficienţa generării de energie cât şi durabilitatea lor, reducând costurile de întreţinere şi, implicit, factura consumatorilor.

Pariul câştigător al Ungariei: combinat chimic la 160 de kilometri de Oradea

În timp ce la noi de marea majoritate a combinatelor petrochimice s-a cam ales praful, Ungaria se pregăteşte, prin grupul MOL, să investească 1.2 miliarde de euro în construcţia unui complex chimic care să transforme această companie într-un mare fabricant de polieter poliol, un produs intermediar care este folosit în industria auto, în construcţii, în realizarea de mobilă şi pentru împachetare.

Complexul chimic va fi construit de nemţii de la Thyssenkrupp în oraşul Tiszaújváros, din nordul Ungariei, la 160 de kilometri de Oradea.

Mai mult, grupul MOL şi cei de la APK AG au semnat anul acesta un parteneriat strategic de cooperare. Nemţii şi maghiari vor construi la Merseburg un proiect pilot inovativ în domeniul economiei circulare. Printr-o serie de procese chimice bazate pe solvenţi, cei de-acolo vor recupera, din plastic utilizat, materiale de înaltă calitate. În total, MOL a plănuit să investească până în anul 2030 aproape 4.5 miliarde de euro în petrochimie.

Dar strategia maghiarilor nu se opreşte aici. Spre exemplu, profitând de accesul la Dunăre, Budapesta s-a conectat la o reţea de transport multimodal care leagă Ungaria de Austria şi de portul Anvers, din Belgia şi care va fi folosită pentru schimburi comerciale care includ bunuri precum produse petrochimice şi chimice, componente pentru industria auto, oţel, maşinării, macarale sau turbine pentru eoliene. De ce este importantă această mişcare? Anvers a ajuns al doilea cel mai mare cluster chimic din lume, după Houston. Atrăgând investiţii şi folosindu-se de noile tehnologii şi de digitalizare, belgienii au creat un hub de rafinare unde se obţin, anual, peste 2.3 milioane de tone de etilenă, livrate pentru piaţa internă, Olanda şi Germania.

Ce face România cu industria petrochimică?

Pentru industria petrochimică românească ar fi o oportunitate uriaşă exploatarea gazelor din Marea Neagră. Spre deosebire de Ungaria, România nu are nevoie de să importe gaze naturale de la ruşi sau LNG de la croaţi, are propriile resurse. Din momentul în care producătorii vor lua decizia finală de investiţie şi până la vârful producţiei, vom avea timp să ne punem pe picioare petrochimia.  

Astăzi, desi extracţia materiilor prime şi rafinarea au, în România, o pondere mai mare în PIB decât media UE, industriile care utilizează aceste inputuri sunt mult mai slabe reprezentate în PIB-ul românesc comparativ cu media UE. Această observaţie a avut-o Bogdan Belciu de la PwC în timpul unei dezbateri organizată de revista Newsweek România pe tema taxării gazelor din Marea Neagră.

Ce înseamnă acest lucru? Statul nostru nu a reuşit să adauge acel strat economic care să aducă plus-valoare şi locuri de muncă de o calificare înaltă iar moştenirea tehnologică de pe vremea comunismului a fost pusă pe butuci de oligarhi dubioşi care au fost mână în mână cu politicienii.

Interesant este că polieterul poliol, de exemplu, este produs şi la Oltchim, însă guvernările ţării noastre au fost ocupate cu pâinea şi cu circul şi au lăsat acest combinat să intre în paragină, după ce a fost licitat la televizor atunci când Dan Diaconescu se plictisise de serialul Elodia. Dar nu-I nimic, vor produce cei de la MOL, peste trei ani!

Guvernanţii noştri, cărora le-am dat votul seduşi de promisiuni deşarte, se fâţâie prin deplasări luxoase prin Orient şi nu sunt capabili să convingă nici măcar un euro să fie investit în ţară.

Atunci când vorbesc despre gazele din Marea Neagră, unii politicieni ori se înfruptă cu sete dintr-un populism canceros, ori promit gaze naturale cu nemiluita la populaţie, la fel cum împart vouchere pentru biciclete.

În acest timp, România exportă produse petrochimice de 2 miliarde de euro şi importă de 8 miliarde de euro ceea ce, până nu demult fabrica! În loc să stimuleze companii care fac produse cu valoare adăugată, care generează locuri de muncă bine plătite, guvernările României au preferat să-i mintă pe oameni şi să le repete obsesiv că bunăstarea înseamnă 200 de lei în plus în buzunar.

Dacă tot se uită amorezaţi la cum a subjugat justiţia Viktor Orban, cei de la PSD şi de la ALDE ar fi trebuit să vadă şi că acelaşi stat iliberal Ungaria poate să facă afaceri de miliarde de euro cu firme din Germania fără nicio problemă. De ce?

Pentru că banii companiei de stat MOL nu finanţează pensiile şi salariile bugetarilor, aşa cum este cazul Romgazului, ci proiecte care aduc plus-valoare în economie şi care crează locuri de muncă! Banii companiei MOL sunt folosiţi pentru economia viitorului, dividendele de 2 miliarde de lei de la Romgaz din 2017 şi 2018 au fost folosite ca zar de fugă de coaliţia PSD-ALDE. Din banii de la Romgaz ne-am cumpărat frigidere, televizoare şi maşini de spălat de Black Friday, banii grupului MOL sunt investiţi în afaceri care crează alte oportunităţi de a face bani. În timp ce în Ungaria se face business, în România, în ultimii doi ani, s-a turnat fundaţia sărăciei.