Distributismul există şi poate fi aplicat. Interviu cu Alex Imreh despre modelul Emilian din Italia

Riscăm să avem o campanie electorală lipsită de o dezbatere pe teme economice şi sociale, pentru prima dată în ultimii 25 de ani. Îmi propun ca acest articol să îşi facă loc timid într-un spaţiu virtual acaparat de disputa Ponta- Iohannis, un obiectiv destul de ambiţios.

Noi nu promovăm un model economic utopic, demersul nostru fiind orientat spre implementarea unei economii civice sustenabile. Scriu acest articol la persoana întâi plural, deoarece se împlinesc aproape doi ani de când fac parte din grupul informal „A Treia Forţă", o comunitate virtuală care îşi propune să popularizeze doctrina economică a distributismului, numit mai simplu (pentru cei care sunt speriaţi de necunoscut) capitalism popular molecular. 

Am fost primit cu anumite rezerve în grupul secret a3f de pe Facebook, undeva pe la începutul anului 2013. Citisem cu nesaţ cărţile lui Ovidiu Hurduzeu, iar această comunitate a reprezentat o excelentă ocazie pentru realizarea unui schimb de idei, pentru ca apoi să realizez a3f nu este doar o platformă pentru dezbateri. Numele derivă de la intenţia membrilor de a populariza o a treia alternativă pe lângă sistemul bipartidist ce domină spaţiul public. Distributismul se opune cu vehemenţă neoliberalismului şi capitalismului sălbatic.

Secolul XXI este unul al mişcărilor politice „pornite la firul ierbii" (aşa numitele grassroots), în care pot fi angrenaţi chiar şi tinerii cu înclinaţii radicale. În acest fel, ei îşi pot consuma energia într-un mod inteligent. Mişcările Podemos (Spania) şi Movimento 5 Stelle (Italia) au demonstrat că nu este nevoie să fi situat la extremele eşichierului politic pentru a contesta sistemul.

Secolul al XIX-lea a fost numit „secolul revoluţiilor", revoluţii ce au avut ca rezultat obţinerea democraţiei politice, teren pregătit de curentul iluminist din ultima parte a veacului precedent. Oamenii s-au lăsat ghidaţi de raţiune, şi din supuşi au devenit cetăţeni cu drepturi depline. Acum fix 25 de ani, pe 9 noiembrie 1989, căderea Zidului Berlinului a deschis drumul răspândirii democraţiei politice pe întreg globul. Oamenii au devenit tot mai liberi. Este de la sine înţeles că următorul deziderat va fi cucerirea democraţiei economice, fără de care libertatea este incompletă. 

Distributismul înglobează acele idealuri care pot face trecerea spre o societate cu adevărat legată de tradiţia şi valorile creştine, mai aproape de natura umană, având ca principii de bază solidaritatea şi subsidiaritatea. Relocalizarea economiei şi redistribuirea bogăţiei sunt date ca soluţii de urgenţă pentru ieşirea din impas de către orice economist serios, din 2011 încoace. 

Baza acestui model economic sunt cooperativele şi micile afaceri de familie, printr-o răspândire cât mai largă a proprietăţii asupra mijloacelor de producţie. Proprietatea este înţeleasă ca sursă de putere şi libertate, iar bunăstarea depinde de cooperarea dintre semeni. Mai multe aici

În continuare, „îi voi acorda cuvântul" domnului Alex Imreh din Cluj-Napoca, lider al grupului informal A Treia Forţă. Pentru cititorii adevarul.ro, dornici să afle cât mai multe despre distributism, un dialog cu acesta este mai mult decât potrivit. Îi mulţumesc pe această cale pentru promptitudinea cu care a răspuns solicitării mele. Urmează un interviu extrem de interesant, ce relevă un mod de a spune lucrurilor pe nume rar întâlnit în media românească.

1) Pentru început, prezentaţi-ne un scurt istoric al ideii de distributism în România.

În esenţă, totul se reduce la o problemă, cu o singură soluţie. Clasa politică provenită din FSN ne-a dus în 25 de ani de la monopolul totalitar PCR, la monopolizarea puterii în media/politică/economie, pentru a face jaf sistematic si vânzare de ţară. Corupţia, problemele ecologice sunt doar simptome. Există o singură soluţie reală- înlocuirea actualei clase politice cu o altă clasă cu totul nouă, care să facă schimbări structurale pentru a redistribui cât mai larg puterea în economie, media şi în politică.

Aici intervine distributismul, nu ca ideologie, ci ca teorie pentru soluţii structurale, în primul rând economice. Ovidiu Hurduzeu a contribuit la ideea de a3f.ro nu prin ideologie, ci ca promotor al ideilor distributiste. El a vorbit şi de naţionalism verde, a făcut şi un Manifest, a propus şi un proiect de ţară. Să-l cităm totuşi pe Philip Blond (conservator britanic, teoretician al distributismului):

Adevărata politică a viitorului va fi anti-oligarhică. Un nou idealism politic va crea o nouă economie morală care va răspândi proprietatea, va favoriza micile entităţi economice. Educaţia continuă, democraţia participativă, asocierea, procesele peer to peer vor fi instrumente, metoda se va baza pe relatiile umane. Dezvoltarea va fi pe orizontală, nu pe verticală, resursele vor fi globale, dar concretizarea va fi locală, cu triumful sferei micro asupra sferei macro. Periferia va deveni noul centru, producătorul va fi şi consumator, clientul va fi şi sustinător, va fi comerţ etic şi piată morală, noua economie va promova scopurile şi nu mijloacele, virtutea şi nu utilitarismul.

Mulţi au impresia că distributismul e doar o teorie exotică, ceva utopii gen kibutz/falanster, dar nu vorbim de fantezii, vorbim de lucruri care funcţionează peste tot în lume. Termenul de "cooperativă" a fost distorsionat de comunisti, la fel cum conceptul de democraţie a fost distorsionat de dictatura regală, apoi de comunism şi apoi de 25 de ani de regim FSN. O parte din istoria noastră a fost ştearsă de comunişti, această mistificare a continuat dupa 1989 pentru a ascunde istoria adevăratelor cooperative, cele din interbelic. Mare parte din aceste cooperative erau BĂNCI cooperatiste suficient de puternice pentru a finanţa, de exemplu, construirea unui drum ca Transalpina.

Ideea de restructurare economică distributistă, spre o economie sustenabilă numită şi economie civică sau capitalism molecular, cu rădăcini în ţărănismul interbelic românesc, în distribustismul românesc al lui Ion Mihalache, este esenţială. Cei care vor sa preia puterea politică doar pentru a lupta contra corupţiei, doar pentru a rezolva probleme de mediu sau de administrare corectă, doar pentru anumite valori morale, vor eşua lamentabil daca nu se va trata boala- problemele structurale de fond. Coruptia, decăderea morală, problemele ecologice sunt doar simptome, sunt doar efecte ale concentrării puterii, ale neoliberalismului care e interesat doar de profit cu orice preţ. Ce să mai vorbim de sceleraţii care au toţi banii din lume şi care au ajuns niste monştri obsedaţi doar de puterea totală.

2) Cum a apărut proiectul "A Treia Forţă"?

În 2011 eram tabula rasa, dar aveam timp şi libertate, independenţă materială. Am intrat şi eu ca tot omul, să socializez pe Facebook. Foarte repede am dat de cauze si de oameni care erau activi în spaţiul virtual, aşa l-am întâlnit şi pe Ovidiu Hurduzeu, de la care am învăţat multe. În martie 2011 am avut o discuţie mai serioasă cu Ovidiu şi am zis să facem ceva mai serios. Am fost parteneri timp de aproape 3 ani, pâna în noiembrie 2013, când Ovidiu nu a mai avut răbdare/putere să creadă în ceva pornit de la firul ierbii şi a decis sa iasă din "A Treia Forţă", pentru a-l susţine pe prietenul său, Călin Georgescu.

Eu nu am pornit nicio mişcare şi nici nu am încercat să înfiinţez un partid. Suntem doar un mic grup informal care pornim de la premiza – ἰδιώτης/idiốtês, egal om ‘prost’ – fără educatie,  care nu participă la viaţa politică a republicii. Schimbări reale în societate se pot face doar prin paşi succesivi pe 3 nivele, care se condiţioneaza reciproc: informări, proteste/acţiuni civice şi implicare în politic. Orice abordare unilaterală doar pe unul din aceste nivele este greşită, este amăgire. Soluţii la toate problemele mari nu pot să vină nici  aşteptând omul nou, nici făcând doar proteste civice. La fel, cine crede că soluţiile pot sa vină doar din politic fără o bază în societatea civilă, greşeşte la fel de amarnic. Prin informări se poate ajunge la responsabilizare, fiecare individ poate întelege că poate face ceva mic, dar concret, real. Informările şi responsabilizările pot duce apoi la acţiuni civice, la proteste, dar în final totul se decide acolo unde se iau deciziile- în consilii locale, în Guvern, în Parlament. 

Un nou tip de politică se poate face doar pe baza unei societaţi civile puternice, presiunile societăţii civile nu se pot finaliza, nu au greutate, fără alternative politice reale. Cei care se declara apolitici, în mod firesc se simt depăşiti de politică, pentru că timp de 25 de ani toate încercările au fost din start făcături sau au fost deturnate, exemplul cel mai faimos fiind PNŢCD-ul.

Pe de altă parte, mare parte din cei care vor să ramână doar activişti civici, e bine şi e necesar să rămână acolo.Un nou mod de a face politică ar trebui sa aibă la bază aceste grupuri civice ‘apolitice’, care vor fi cărămizi ale acestei construcţii.

3) Pentru cititorii adevarul.ro, ne puteţi oferi câteva exemple concrete de regiuni ale mapamondului unde acest model economic are tradiţie şi  funcţionează şi în prezent cu succes?

• International Cooperative Alliance (ICA) reprezintă un miliard de membri cooperatori, ţara cu cei mai mulţi membri fiind USA.
• Peste 90% din fermierii din Japonia sunt asociaţi în cooperative.
• Cooperativele care distribuie electricitate in zonele rurale din SUA deservesc 42 milioane de locuitori, au 140 miliarde dolari în aseturi. 
• În SUA uniunile de credit deţinute şi controlate democratic de membri, adică bănci cooperatiste not-profit scutite de taxe, deservesc 96 milioane de cetăţeni – 43,7% din populaţia activă.
• În Finlanda o treime din sistemul bancar este gestionat de cooperative.
• Peste 2 milioane ha pădure, 350 de mii de ha vii, sunt gestionate în Franţa de cooperative – jumătate din producţia de vin în Franţa.
• 70% din populaţia Quebec-ului, 42% din populaţia Norvegiei şi 15% din populaţia Spaniei- oameni angrenaţi în cadrul sistemului cooperatist.

Cel mai bun exemplu este modelul Emilian (regiunea italiană Emilia-Romagna). Emilia-Romagna are o istorie de peste 100 de ani de economie cooperatistă. Cooperativele au fost desfiinţate în anii ’30 de către fascişti. După războiul mondial care a devastat regiunea, spiritul cooperatist a fost reînviat şi de atunci a tot crescut. Până în prezent au fost înfiinţate aproximativ 8.000 de cooperative, de dimensiuni şi tipuri variate. Majoritatea sunt întreprinderi mici şi mijlocii şi activează în toate domeniile economiei: industrie, agricultură, finanţe, comerţ cu amănuntul şi servicii sociale. „Modelul emilian“ este diferit de cel din Mondragón / Spania. În timp ce Mondragón funcţionează după un model ierarhic similar cu organizarea corporaţiilor multidivizionare (diviziunile corporaţiei având însă libertatea de a se retrage oricând din cooperativă), modelul Emilia-Romagna constă în reţele create între o mare varietate de firme independente, de unde si termenul de capitalism molecular. Aceste reţele sunt foarte flexibile şi se pot muta de la o linie de producţie la alta, combinând un grad înalt de integrare pentru comenzi specifice cu un grad înalt de independenţă.

Cooperativele furnizează 45% din PIB-ul regiunii, salariile sunt cu 45% mai mari decât în restul Italiei. Productivitatea şi nivelul de trai ale regiunii sunt printre cele mai mari din Europa. Există aici 90.000 de întreprinderi de producţie, ceea ce reprezintă, cu siguranţă, una dintre cele mai dense concentraţii de întreprinderi din lume.

Indiferent cum este numit modelul emilian, format în mare parte din întreprinderi participative, există aici o economie mixtă, un model opus, cu siguranţă net superior capitalismului corporatist. În această regiune de 4,2 milioane de oameni, cea mai prosperă din Italia, o industrie performantă şi sustenabilă este bazată pe «reţelele de producţie flexibile» ale micilor firme, care ţin locul fabricilor enorme sau corporaţiilor integrate pe verticală.

Interviul pe larg aici- Alex Imreh Blog