Gazele şi coloniile

În ultima perioadă în diverse locaţii din ţară au apărut manifestări ostile faţă de executarea forajelor sau a activităţilor anterioare acestora. Această activitate desfăşurată în ultimul secol, în comunităţile din România, şi a dovedit riscurile şi a fost îmbrăţişată de comunităţi, dar poate pentru că în trecut aceste companii au înţeles altfel noţiunea de colonie.

Forarea sondelor de gaze naturale a început în anul 1908, cu forarea sondei 1 şi a sondei 2 Sărmăşel. În urma erupţiei de gaz, ocazionate de săparea sondei 2 Sărmăşel, ideea existenţei unor masive acumulări de gaze în subsolul Transilvaniei, susţinută de diverşi specialişti: români, maghiari şi germani, a început să prindă contur.

Perioada de început a activităţii gaziere din România, 1908 – 1925, a fost caracterizată prin forarea în Transilvania a 36 de sonde, reprezentând 27.452 m.

Activitatea de foraj s-a dezvoltat continuu de la descoperirea gazelor naturale, ea reprezentând activitatea de bază a sectorului gazier. Această situaţie a condus la o devansare tehnologică a celorlalte activităţi din sectorul gazier şi la realizări superioare faţă de celelate activităţi.

GRAFIC Număr total de metri foraţi

Standardele de forare si echipare a sondelor au limitat apariţia evenimentelor nedorite, cum ar fi impurificarea pânzelor de apă freatică, protecţia se realiza prin montarea până la 5 straturi de protecţie formate din oţel şi ciment în primele sute de metri, zona în care se găsesc pânzele de apă freatică.

În perioada imediat următoare celui de Al Doilea Război Mondial, lungimea metrilor foraţi a crescut de 6 ori, iar adâncimea medie a sondelor forate a crescut de la 810 m (1950) la 2052 m (1972). Acestea s-au realizat în strânsă corelaţie cu dezvoltarea industriei naţionale şi necesarul de energie, dar şi datorită realizării unor instalaţii de foraj performante.

Până în anul 1955 forajele se făceau preponderent pentru punerea în exploatare a sondelor în vederea creşterii producţiei de gaze. Ulterior acestei perioade s-a demarat un puternic program de intensificarea a cercetarilor geologice, concomitent cu forarea de noi sonde pentru creşterea producţiei de gaze.

Activitatea de foraj a atins indicatorii maximi în anii ‘80. Astfel, 1985 este anul în care s-a realizat numărul maxim de metri foraţi (330.062 m foraţi). În acelaşi an s-a atins şi numărul maxim de metri foraţi în forajele de explorare (146.522 m), din istoria forajelor sondelor de gaz, iar în anul 1984 s-a atins numărului maxim de metri realizaţi în forajele de exploatare (228.079 m) din istoria forajelor sondelor de gaz. 

Intensificarea activităţii de foraj în anii 1984-1988 a adus numărul maxim de sonde pentru gaze forate în România realizat în anul 1984 – 254 de sonde. În acest an s-a atins şi numărul maxim de sonde de exploatare din întreaga istorie a forajelor de exploatare pentru gazele naturale. Aceste valori maxime s-au realizat concomitent cu necesitatea satisfacerii creşterii consumului de gaze. 

Declinul economiei româneşti, a industriei gaziere, externalizarea societăţilor de foraj gaze naturale, scăderea necesarului de gaze pe piaţa românească, costurile mari ale lucrărilor de foraj etc., au determinat reducerea semnificativă a activităţii de foraj a gazelor naturale după anul 1995.

Mai bine de un secol comunităţile locale şi companiile care desfăşurau activităţi de foraj, au trăit în armonie, chiar dacă forarea şi exploatarea gazelor s-a realizat în apropierea a peste 600 de localităţi din România.

Sonda 2 Sărmăşel a fost forată chiar în mijlocul satului Sărmăşel şi a funcţionat 70 de ani fără a fi semnalată perturbarea activităţii umane şi cu atât mai puţin tensiuni între comunitate şi compania care exploata gazele.

Poate că timp de un secol nu au existat tensiuni în comunităţi, datorită faptului că societatea care a forat sau exploatat era autohtonă, cu interese exclusiv în interiorul ţării; poate că oamenii înţelegeau că ceea ce urmau să exploateze compania li se adresa; poate că acele companii au înţeles să nu lase doar gropi şi pereţi fisuraţi după ce plecau, ci drumuri şi poduri pe care comunităţile locale urmau să le folosească; poate statornicia unei comuniuni reale între acele companii, oamenii care conduceau acele companii şi comunitate, concretizată în locuri de muncă pentru comunităţile locale, construcţia de locuinţe, biserici, grădiniţe, magazine, cantine etc. a fost hotărâtoare.

Poate că în trecut companiile au înţeles altfel noţiunea de colonii, aceea de a construi comunităţi.