Guvernatorul Mugur Isărescu despre Regele Mihai I al României: A fost martor al istoriei, dar şi făuritor de istorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Majestatea Sa Regele Mihai I al României

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a transmis un mesaj în memoria Regelui Mihai I al României, despre care spune că a fost un „martor al istoriei, dar şi făuritor de istorie”, şi deşi aceasta a fost potrivnică, el a înfruntat-o „cu demnitatea şi curajul proprii unui Mare Om de Stat”.

Redăm mai jos, integral, mesajul de condoleanţe al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, adresat Casei Regale a României.

Onor Casei Regale a României                           

Trece în eternitate ultimul dintre şefii de stat cu roluri decisive în marea conflagraţie mondială de la jumătatea secolului trecut, Regele Mihai I al României.

A fost martor al istoriei, dar şi făuritor de istorie. Al unei istorii potrivnice pe care a înfruntat-o cu demnitatea şi curajul proprii unui Mare Om de Stat. Iar dacă istoria universală a consemnat că actul de la 23 august 1944 – a cărui decizie de risc maxim şi-a asumat-o regele Mihai I – a scurtat cu 200 de zile războiul, istoria noastră abia sugerează că acel moment crucial a făcut ca România să nu devină ceea ce i se hărăzise – un tragic teatru de război.

În pribegie, Regele Mihai I şi-a purtat cu tărie povara dramaticului său destin. Revenind în ţară, după patru decenii şi jumătate de exil, în contextul evenimentelor de după decembrie 1989, a câştigat repede respectul unui popor impresionat de marea lecţie de echilibru, modestie şi înţelepciune a Majestăţii Sale.

Reamintesc, în aceste momente cernite, că legăturile între Casa Regală a României şi Banca Naţională s-au dovedit a fi durabile. La întărirea acestor legături, care sunt tradiţionale, o contribuţie deosebită o datorăm Majestăţii Sale Regele Mihai I. Amintesc, în acest sens, vizitele la Banca Naţională pe care Regele Mihai I le-a făcut ca Mare Voievod de Alba Iulia, la 17 martie 1932 şi la 6 februarie 1940. Apoi, ca suveran al României, Majestatea Sa a vizitat Monetăria Băncii Naţionale în primăvara anului 1945, când a asistat alături de Regina-Mamă la unul dintre momentele baterii Medaliei „Ardealul Nostru”.

O denumire neoficială, dar des utilizată, a acestei medalii a fost şi aceea de „Trei regi”, fapt ce relevă că moneda era dedicată revenirii provinciilor din Transilvania la patria-mamă.

Pe avers erau înscrise, sus, textul „Ardealul Nostru”, iar jos anii 1601-1918-1944, încadrând busturile lui Mihai Viteazul, Ferdinand I şi Mihai I. Pe revers, în centru, era o acvilă încoronată, cu o cruce în cioc, iar împrejur stemele celor 11 judeţe din Ardealul de Nord reunite cu România. Şi încă un detaliu important: unii specialişti consideră că de fapt autorităţile monetare din acea vreme au dorit ca, pe fondul ocupaţiei sovietice, populaţia să aibă posibilitatea să investească într-un plasament sigur.

Păstrăm, la Banca Naţională, un foarte interesant film documentar despre emisiunea din 1945. Un film cu secvenţe semnificative ale baterii unei părţi a emisiunii, în prezenţa Regelui Mihai I şi a Reginei Mamă, la Monetăria Statului: laminarea aurului, tăierea rondelelor, imprimarea efigiei. Şi un moment emoţionant: un bărbat tânăr, care a achiziţionat o medalie de aur, vine acasă şi o strecoară în leagănul copilului, sub pernă.

Sugestie: investiţie pentru viitor. Amară iluzie. Căci, nu peste mult timp, aceste medalii au făcut obiectul valurilor de confiscări şi de arestări de la sfârşitul anului 1947, pe fondul interzicerii de către regimul comunist a circulaţiei libere a aurului.

Am fost onorat să-l întâlnesc de mai multe ori pe Regele Mihai I, mai întâi în anul 2000, când îndeplineam un mandat de Prim-Ministru, apoi la Banca Naţională. Păstrez şi acum în memorie puternicele emoţii din momentele în care Majestatea Sa Regele Mihai I al României şi Majestatea Sa Regina Ana au fost oaspeţii Băncii Naţionale, cu deosebire cel din octombrie 2011, când Regele Mihai I şi-a sărbătorit la Banca Naţională cea de-a 90-a Aniversare. Pentru mine, pentru Consiliul de Administraţie şi pentru întregul nostru personal, toate aceste vizite au fost fericite ocazii de rememorare a istoriei Băncii Naţionale, instituţie fundamentală a statului, la a cărei dezvoltare a contribuit şi familia regală.

Naturaleţea, nobleţea spirituală, frumuseţea sufletească, omenia Majestăţii Sale nu pot fi uitate. Şi nici curata limbă română în care s-a exprimat. Ascultându-l vorbind, am înţeles că, dincolo de temeinica pregătire şcolară ce i-a fost asigurată, limba română a continuat să-i fie şi departe de ţară legătura cu poporul pe care l-a iubit.

Un excepţional model de viaţă lăsat moştenire generaţiilor de azi!

Fie ca Dumnezeu să-i aibă în pază sufletul nobil! Întregii Familii Regale, membrilor Casei Regale a României – condoleanţe!

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite