Incompatibilitatea administrator – funcţionar public trebuie să dispară

Energia este cel mai important sector economic al României, poate chiar printre ultimele sectoare funcţionale la parametrii aproape normali. În acelaşi timp, este sectorul cu una dintre cele mai mari inerţii, necesită investiţii mari şi este principalul contributor la poluarea ambientală, încălzirea globală şi schimbările climatice. Astfel, Ministerul Energiei trebuie să se preocupe exclusiv de politicile publice energetice şi atât.

Înfiinţarea Departamentului pentru Energie, în anul 2012, condus de un ministru delegat, în cadrul Ministerului Economiei, a fost un început timid de recunoaştere a importanţei acestei ramuri. La finele anului 2014 s-a înfiinţat Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, deşi o „struţo-cămilă”, a fost totuşi un pas important al ideii unei entităţi responsabile cu realizarea politicilor publice în acest important sector economic. „Mişcarea Colectiv“, mini revoluţia toamnei 2015, a adus primul Minister al Energiei din istoria Romanie.

După 326 ani de exploatare a cărbunelui, 158 de ani de exploatare a petrolului, 132 de ani de producere de energie termoelectrică, 113 ani de producere de energie hidroelectrică şi 106 ani de extracţie a gazelor naturale, România are un Minister al Energiei.

Un Minister al Energiei, care trebuie să realizeze un set de politici publice cu scopul de a crea cadrul adecvat pentru conlucrarea cu mediul social, cel de afaceri şi mediului internaţional. Un astfel de sistem ar putea oferi deopotrivă mediului de afaceri şi societăţii civile pârghiile necesare pentru asigurarea că deciziile care se iau cu privire la acest sector sunt justificate, corecte şi bine documentate (susţinute de studii de impact şi de risc), dar şi predictibile.

Un Minister al Energiei era lucrul absolut necesar, dar ca instituţie responsabilă cu realizarea politicilor publice în domeniul energiei şi participarea la elaborarea politicilor publice în zonele conexe sau interdisciplinare:

• Definirea si managementul clienţilor protejaţi;
• Definirea şi managementul clienţilor vulnerabili;
• Plan Naţional de Acţiuni cu Privire la Sărăcia Energetică;
• Realizarea unui Cod al energiei prin definirea unui cadru unitar de reglementare la nivel sectorial şi alinierea/modificarea Directivelor Europene, la particularităţile României;
• Alinierea politicilor publice cu cele private in sectorul energetic;
• Creşterea productivităţii muncii în sectorul energetic;
• Creşterea eficienţei în sectorul energetic;
• Integrarea în piata UE;
• Asigurare a transparenţei, competitivităţii şi nediscriminării în sectorul energetic;
• Implementarea smart metering şi smart grid;
• Promovarea transportului ecologic (electric, GNCV, hydrogen, biocombustibili);
• Politici specifice dezvoltării energeticii comunităţilor (microsisteme de co şi trigenerare la nivelul imobilelor şi cartierelor, energie regenerabilă produsă local, biogaz, biomasă, deşeuri vegetate, gaze de joasă presiune, gaz manufacturat, extragerea şi utilizarea energiei termice şi cinetice a fluidelor care circulă prin conducte sau canale, imobile zero-energetic, interschimbabilitatea şi dualitatea combustibililor);
• Dezvoltarea metodelor de stocare a energiei (celule cu hidrogen şi pile de combustie, hidrocentrale cu acumulare prin pompaj);
• Asumarea funcţiei de Planificare, Prognoză şi Monitorizare Energetică;
• Creşterea eficienţei energetice;
• Explorarea şi exploatarea resurselor neconvenţionale;
• Programe de monitorizare a infrastructurii critice;
• Dezvoltare capacităţiilor de stocare a energiei;
• Dezvoltarea capacităţii de producere a energiei cu emisii reduse de carbon (nuclear, gaze naturale);
• Dezvoltarea capacităţilor de producţie E-SRE (cu accent pe biomasă, geotermal, hidro);
• Reengineringul infrastructurii şi capacităţilor de producţie într-o abordare unitară cu părţile interesate;
• Politici pentru susţinerea descoperirii de noi resurse on şi off shore de petrol, gaze, resurse de cărbune;
• Creşterea gradului de recuperare a resurselor, îmbunătăţirea proceselor operaţionale;
• Dezvoltarea capacităţilor de producţie existente şi noi capacităţi de producţie;
• Identificarea de noi surse de import şi facilitarea acesului la acestea;
• Asigurarea pe termen lung a unui grad mare de independenţă faţă de sursele de import;
• Interconectarea cu sistemele energetice din ţările învecinate;

Ministerul Energiei trebuie să funcţioneze ca Autoritate Competentă, în domeniul Securităţii energetice, a coordonării şi armonizării dispecerizării energiei intersectoriale:

• Autoritatea Competentă pentru garantarea securităţii aprovizionării cu gaze naturale (Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri a fost numit prin HG 42/2015 ca Autoritate Competentă pentru aplicarea Regulamentului (UE) 994/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 privind măsurile de garantare a securităţii aprovizionării cu gaze natural).
• Autoritatea Competentă pentru coordonare, constituire, menţinere, control şi supraveghere a stocurilor minime de ţiţei şi produse petroliere (Departamentul pentru Energie a fost numit prin Legea 360/2013 ca Autoritate Competenta pentru coordonare, constituire, menţinere, control şi supraveghere a stocurilor minime de ţiţei si produse petroliere).
• Autoritatea responsabilă cu conformarea anumitor termocentrale (S.C. Complexul Energetic Craiova S.E., S.C. Termoelectrica S.E. Petroşani, R.A.A.N. – sucursala ROMAG TERMO, S.C. Complexul Energetic Rovinari S.A. şi S.C. C.E.T. Govora) cu cerinţele Directivei 2001/80/CE a Parlamentului European şi Consiliului din 23 octombrie 2011 privind limitarea emisiilor în atmosferă a anumitor poluanţi provenind de la instalaţii de ardere de dimensiuni mari.
• Autoritatea Competenta pentru privind siguranţa operaţiunilor petroliere şi gaziere offshore (Ministerul Energiei, Intreprinderilor Mici si Mijlocii si Mediului de Afaceri a lansat in luna august 2015 un proiect de lege avand ca obiect siguranta operatiunilor petroliere offshore, proiect ce transpune Directiva 2013/30/UE, propunând înfiinţarea unei noi Autorităţi, în condiţiile în care această abordare ar trebui să fie la nivelul Ministerului Energiei aşa cum se găseşte în majoritatea ţărilor din UE)
• Autoritatea Naţională de Dispecerizare în Securitate Energetică, care apreciez că este necesară în contextual în care procesele derulate pe piaţă în ultimii 15 ani în sectorul energetic (liberalizarea pieţii, unbundlingul fostelor companii energetice integrate, privatizarea companiilor energetice, lipsa datelor din piaţă necesare fundamentării unei decizii unitare, sub motivul secretizării acestora la nivelul companiilor şi sectoarelor, separarea funcţilor care coordonează sectorul energetic între diverse instituţii: ANRM, ANRE) determina lipsa coordonării naţionale unitare a resurselor energetice şi asigurarea dispecerizării echilibrate a acestora. Lipsa funcţiei esenţiale de dispecerizare a tuturor formelor de energie este însoţită şi de lipsa funcţilor de prognoză şi planificare energetică.

Ideea unui Departament pentru Energie nu a apărut din necesitatea logică a lucrurilor, ci din bătălia politică pe conducerea companiilor din sectorul energetic.

Ministerul Energiei, nu trebuie sub nici o formă să continue practica, pentru care în anul 2012 a apărut în fapt Departamentul pentru Energie, şi anume lupta pentru a administra societăţile din domeniul energetic dintre PNL şi PSD. Ministerul Energiei nu ar trebui să administreze societăţile din domeniul energetic.

Această practică creează un important conflict de interese:

• între poziţia de administrator al Ministerului Energiei la unii producatori/furnizori/distribuitori de energie şi rolul de realizator de politici publice, politici care trebuie să fie echidistante faţă de toţi producătorii/furnizorii/distribuitorii.
• între poziţia de administrator al Ministerului Energiei la unii producatori/furnizori/distribuitori de energie şi rolul de Autoritate Competentă, Autoritate care trebuie să intervină în piaţă pentru a asigura securitatea energetică a României, chiar în detrimentul profitului societăţilor comerciale.
• între poziţia de administrator al Ministerului Energiei la unii producatori/furnizori/distribuitori de energie şi rolul de iniţiator de politici publice pentru protejarea clienţilor vulnerabili.

Apreciez că este imposibil ca acelaşi om (Ministru, Secretar de Stat, Director in Minister, Funcţionar din Minister) să poată gândi obiectiv atunci când este pus în situaţia de a hotărî să crească profitul companiei care este în administrare sau să protejeze consumatorii ca reprezentant al Ministerului Energiei prin politici publice, respectiv să realizeze politici echidistante faţă de alte companii de pe piaţă care sunt concurente cu firma administrată.

Un funcţionar nu poate, în acelaşi timp, să facă şi profit la societăţile în care este adiministrator (să crească preţurile) şi protecţie socială pentru consumatori (să scadă preţurile).

Practica inventată acum mulţi ani prin care funcţionariilor publici cu salarii mici (şi nu numai) li se rotunjesc veniturile prin plasarea lor în Consilii de Administraţie ale companiilor care sunt în administrarea Ministerelor creează conflicte de interese, aceştia ajungând să fie mai mult administratori decât promotori ai politicilor publice, să adapteze politicile în favoarea firmelor unde deţin calitatea de administratori, să fie toleranţi faţă de acestea în derularea anumnitor activităţii de control etc.

Apreciez că printre primele măsuri care ar trebui luate pentru normalizarea activităţii şi aplicarea principiilor de guvernanţă administrativă sunt:

• renunţarea totală a Ministerelor la administrarea capitalului societăţilor deţinute de stat;
• înfiinţarea unei Autorităţi de Administrare a Participaţiunilor Statului în subordinea Guvernului (poate o excepţie ar fi plasarea la Ministerul Energiei a societăţilor TRANSGAZ şi TRANSELECTRICA, care prin efectul legii trebuie să aibă reprezentanţi diferiţi care coordonează şi administrarea societăţii faţă de societăţile de furnizare gaze şi energiei electrică. Justificarea unei astfel de acţiuni s-ar motiva şi prin faptul că aceste societăţi au o importantă componentă strategică, dar sunt monopoluri naturale cu tarife reglementate şi singurele care activează în România);
• alegerea extrem de riguroasă a angajaţiilor Autorităţi de Administrare a Participaţiunilor Statului pe baza OUG 109, de către un consiliu consultativ format din Academicieni, Decani ai Facultăţilor cu profil de management, bancheri, membrii ai asociaţilor profesionale de management şi guvernaţă corporativă, reprezentanţi ai unor ONG reprezentative pentru mediul de afaceri;
• acordarea de venituri directe (fără a mai apela la plasarea lor in Consiliile de Administraţie) funcţionarilor şi personalului din Ministere, dar numai coroborat cu creşterea eficienţei activităţii lor, a productivităţii muncii şi doar bazat pe realizarea obiectivelor alocate;
• limitarea drepturilor persoanelor de a face parte din mai mult de un Consiliu de Administraţie;
• aplicarea OUG 109 pentru alegerea membriilor in Consiliilor de Administraţie şi limitarea alegerii membrilor exclusiv din rândul mediului academic, universitar, bancar, barourilor, corpurilor experţilor şi consultanţilor. Aceşti oameni sunt preocupaţi în activitatea lor curentă de cercetare şi care pot să aducă elementul primordial de care are nevoie o societate de la un administartor: viziunea necesară dezvoltării unei societăţi comerciale.

O îndreptare a lucrurilor în societatea românească se poate face doar prin îndreptarea lucrurilor rău croite de vremuri şi oameni. Trebuie să dispară incompatibilitatea: 

– administrator – funcţionar

– minister ca administrator al societăţilor – minister ca iniţiator de politici publice pentru aceste societăţi.