Inspectorii antifraudă au identificat o firmă care a fraudat statul cu 35 milioane lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fraudă de peste 35 milioane de lei, identificată de inspectorii Direcţiei generale antifraudă fiscală. O societate a prejudiciat bugetul statului cu 35,3 milioane lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit, în cursul anului 2015, prin folosirea de documente false.

Compania a întocmit, în fals, pentru a da o aparenţă de legalitate, un număr semnificativ de facturi de vânzare marfă (articole de îmbrăcăminte, încălţăminte etc.), utilizând date de identificare nereale pentru un număr de 475 societăţi, cu scopul descărcării din gestiunea societăţii a mărfurilor care, în realitate, au fost comercializate fără întocmirea de documente justificative.

Pe de altă parte, s-a constatat că nu au fost înregistrate, în evidenţa contabilă a societăţii, venituri din vânzarea mărfurilor către o societate beneficiară, pentru care nu s-a colectat TVA şi nu s-a  evidenţiat impozitul pe profit.

„În urma verificărilor efectuate asupra documentelor de livrare marfă, întocmite şi înregistrate, în evidenţa contabilă, în cursul anului 2015, de către societatea verificată, a fost identificat un tipar de fraudare având la bază înregistrarea de documente de vânzare pentru care inspectorii antifraudă au indicii temeinice că ar fi fost întocmite în fals, deoarece operaţiunile evidenţiate în cadrul acestora şi datele de identificare ale societăţilor beneficiare sunt fictive”, arată comunicatul ANAF.

Potrivit inspectorilor fiscali, societatea a mai făcut obiectul unui act de sesizare întocmit de Direcţia generală antifraudă fiscală, care îi suspectează pe reprezentanţii societăţii că au acţionat pe coordonatele unui grup organizat în scopul sustragerii de la plata către buget a unor obligaţii fiscale de 5 milioane lei, constând în TVA şi impozit pe profit.

Anunţul ANAF vine în contextul în care execuţia bugetară s-a dezechilibrat puternic în luna mai, când s-a înregistrat un deficit lunar de 3,5 miliarde lei, pe fondul creşterii cheltuielilor într-un ritm mult mai mare decât avansul veniturilor.

 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite