Laserul de la Măgurele efectuează vineri teste pentru putere intermediară. Când va fi pus în funcţiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laserul de la Măgurele - primele componente FOTO Mediafax

Laserul de la Măgurele, cel mai puternic din întreaga lume, efectuează astăzi noi teste pentru putere intermediară, atingând valoarea de 3 petawaţi.

„Astăzi (vineri – n. red.) se fac noi teste pentru puterea intermediară. Puterea a fost crescută treptat, la început 1 petawaţi, astăzi facem testele pentru 3 petawaţi. Până acum, toate testele au fost trecute cu brio. Puterea finală trebuie să fie de 10 petawaţi (10% din puterea Soarelui). Cel mai probabil laserul va fi pus în funcţiune la începutul anului viitor”, a declarat pentru „Adevărul”, academicianul Nicolae Victor Zamfir, directorul general al Institutului Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” din Măgurele.

ELI-NP va fi cea mai avansata infrastructura de cercetare din lume care se va axa pe studiul fizicii fotonucleare si aplicatii ale acesteia, fiind alcatuita dintr-un laser de foarte mare intensitate constand din doi laseri cu pulsuri ultrascurte de 10PW si cel mai stralucitor fascicul reglabil de raze gama.

Aceasta combinatie unica de experimente va permite ELI-NP sa abordeze un spectru amplu de tematici de cercetare in domeniul fizicii fundamentale, fizicii nucleare si astrofizicii, precum si in domeniul stiintei materialelor, al managementului materialelor nucleare si stiintelor vietii.

ELI-NP a fost selectat de cel mai important comitet stiintific din domeniul Fizicii Nucleare din Europa - NuPECC - in Planul pe Termen Lung al Fizicii Nucleare din Europa ca infrastructura majora. Infrastructura ELI-NP va consta din doua componente: 

- Un sistem laser de foarte mare intensitate, cu doua brate laser de 10 PW capabile sa atinga intensitati de ordinul a 1023 W/cm2 si campuri electrice de 1015 V/m.

- Un fascicul γ foarte intens (1013 γ/s) stralucitor, cu o largime de banda de ~ 0.1%, cu E γ pana la 19,5 MeV, care este obtinut prin retroimprastierea incoerenta Compton a fotonilor dintr-un fascicul laser pe un fascicul foarte stralucitor, intens, de electroni (Ee pana la 720 MeV) produs de un accelerator clasic. 

Aceasta infrastructura va crea un nou laborator european cu o gama vasta de domenii ale stiintei de la fizica fundamentala de varf, fizica nucleara inovativa si astrofizica la aplicatii pentru materiale nucleare, managementul materialelor radioactive, stiinta materialelor si stiintele vietii. 

In prima faza de implementare (2013-2015) s-au realizat: recrutarea personalului de specialitate, componentele primului laser de 10PW din lume, prima parte din sistemul fascicul gama si constructiile civile.

Principalele domenii de cercetare si aplicatii din cadrul ELI-NP

In cadrul ELI-NP, doua comunitati stiintifice bine stabilite, fizica laserilor de mare putere si fizica nucleara, si-au unit eforturile pentru a construi o noua infrastructura interdisciplinara si pentru a defini programul de cercetare al acesteia. Cazul stiintific pentru ELI-NP, bazat pe caracteristicile unice ale fasciculelor laser si gama de mare putere, a fost elaborat prin colaborarea internationala a peste 100 de oameni de stiinta din 30 de tari si publicat cu titlul Cartea Alba a ELI-NP. 

Utilizarea fasciculelor laser de foarte mare intensitate si a fasciculelor gama foarte stralucitoare, intense, va conduce la progrese majore in domeniul fizicii nucleare si domeniile conexe: 

1. Investigarea interactiunilor laser-materie de mare putere utilizand metodele fizicii nucleare in vederea studierii posibilitatilor de obtinere a unor fascicule de protoni si ioni grei de inalta calitate accelerate cu ajutorul laserilor.

2. Intensitatea extrem de mare a fasciculului laser va permite studiul fenomenelor fizice fundamentale anticipate prin teorie, precum birefrigeranta vidului si crearea perechilor in campuri electrice intense.

3. Investigarea structurii nucleare si a sectiunilor transversale de interes pentru astrofizica utilizand reactiile fotonucleare.

4. Noi metode de identificare si caracterizare de la distanta a materialelor nucleare vor fi investigate cu aplicatii pentru securitatea nationala (scanarea automata de la distanta a containerelor de transport) si managementul materialelor nucleare.

5. Noi moduri de producere mai eficienta a radioizotopilor utilizati in prezent in medicina si producerea celor noi propusi.

6. Utilizarea simultana a fasciculelor laser si gama de mare intensitate va permite studii de fizica fundamentala precum producerea perechilor in vid.

Fiind situata in Magurele, la doar 12 km distanta de centrul Bucurestiului, utilizatorii infrastructurii ELI-NP vor beneficia de toate infrastructurile si serviciile furnizate in zona metropolitana.

Concentrand un numar de 8 infrastructuri de cercetare de interes national, Magurele are cea mai mare vizibilitate stiintifica din Romania, cu cinci institute nationale de CD (Fizica Nucleara, Fizica Laserilor, Plasmei si Stiintelor Spatiale, Fizica Materialelor, Optoelectronica, Seismologie), o Facultate de Fizica si doua companii de inginerie (optoelectronica si proiectarea infrastructurilor nucleare). Click pentru a vedea localizarea 

Infrastructura ELI-NP se intinde pe o suprafata de aproximativ 33.000 m2 cu cladiri de inalta calitate si eficiente din punct de vedere energetic, majoritatea alocata sistemului laser de mare putere, sistemului gama de mare intensitate si instrumentatiei pentru experimente.

ELI-NP va fi o infrastructura cu acces deschis. Constructiile civile includ o cladire de birouri, o casa de oaspeti si o cantina. 

ELI-NP este implementat de Institutului National de Fizica si Inginerie Nucleara Horia Hulubei (IFIN-HH), dedicat cercetarii si dezvoltarii in domeniul Fizicii Nucleare si Ingineriei Nucleare si domeniile conexe care includ Astrofizica si Fizica Particulelor, Teoria Campurilor, Fizica Matematica si Computationala, Fizica Atomica, Fizica Vietii si Mediului. IFIN-HH are o contributie de aproape 10% la productia stiintifica nationala.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite