Ministrul Energiei: Sperăm să observăm cel puţin o stagnare a preţului, dacă nu chiar o diminuare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Energiei, Toma Petcu, susţine că ministerul speră să observe cel puţin o stagnare a preţului energiei electrice, dacă nu chiar o diminuare, în primul trimestru al anului viitor.

„Din tranzacţiile care vor fi realizate pentru primul trimestru al anului următor noi sperăm ca să observăm cel puţin o stagnare a preţului, dacă nu chiar o diminuare pentru că sunt motive suficiente, vorbim de energie electrică. Iar în zona de gaze, această liberalizare trebuia foarte bine reglementată şi stabilită de ANRE. Aşteptăm să se realizeze acest lucru după care ANRE poate să facă o analiză dacă va fi necesară o ajustare de preţ”, a spus Toma Petcu, potrivit Agerpres.

Ministrul susţine că aşteaptă să vadă cum vor evolua licitaţiile pentru primul trimestrul al anului următor. „Este foarte important ca în aceste licitaţii să vedem evoluţia preţurilor şi preţurile la care se închid contractele, urmând ca, în funcţie de acest lucru şi de evoluţia pieţei şi de cantităţile suplimentare pe care eu le estimez de energie electrică cel puţin din zona de hidro şi eoliană, zona ieftină de producţie a energiei, să se resimtă în preţuri atât pe pieţele secundare, cum este PZU, şi de asemenea în tranzacţiile pentru T1", a afirmat Toma Petcu, potrivit sursei citate.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite