Nicolae Demetriade este noul şef al ANAT

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicolae Demetriade, fost şef al Tarom, a fost ales preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) pentru un mandat de doi ani.

Cu o experienţă de peste 20 de ani în turism, Nicolae Demetriade este fondatorul agenţiei de turism Happy Tour pe care a vândut-o în 2007 fondului de investiţii spaniol GED. A ocupat diverse funcţii de conducere în cadrul TAROM în perioada 1981-2002, între 2001 şi 2003 fiind CEO al companiei naţionale de transporturi aeriene. A revenit la Tarom ca director executiv şi membru în Consiliul de Administraţie în 2013, pentru câteva luni.

În noua sa calitate de preşedinte al ANAT, Nicolae Demetriade îşi propune urgentarea aplicării noului sistem de garantare a pachetelor turistice, în concordanţă cu cerinţele Directivei Europene, apariţia Legii Turismului, aflată în stadiul de proiect în prezent, aplicarea cotei TVA de 9% şi pentru agenţiile de turism, dar şi urgentarea noilor reglementări privind protecţia datelor personale, în vigoare din luna mai 2018, întărirea relaţiei cu TAROM şi cu celelalte asociaţii patronale din turism.

„Am parcurs în cei 20 de ani de pionierat în turism multe etape de tranziţie, am sperat în toată această perioadă, alături de cei care au condus asociaţia, într-o îmbunătăţire a mediului de afaceri, într-o reglementare pozitivă a pieţei de turism, în creşterea prestigiului ANAT şi atragerea respectului partenerilor instituţionali faţă de asociaţie. S-au realizat multe lucruri bune până în prezent, este timpul să ridicăm nivelul realizărilor în interesul general al membrilor asociatiei”, declară Nicolae Demetriade.

Nicolae Demetriade este al 9-lea preşedinte ANAT, după Alin Burcea (2016-2018, 1990-1993), Aurelian Marin (2015-2016), Lucia Nora Morariu (2013-2015, 2004-2006), Corina Martin (2009-2013), Dragoş Anastasiu (2007-2009), Gheorghe Fodoreanu (2006-2007), Cornel Găină (2000-2004, 1993-1998), Marcel Bădescu (1998-2000, preşedinte de onoare între 2002 şi 2013).

 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite