Nou protest al angajaţilor de la Compania Naţională a Uraniului. Şase sindicalişti, în greva foamei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
uraniu

Circa 200 de membri ai sindicatului Exploatare Preparare Uraniu din cadrul Companiei Naţionale a Uraniului (CNU) protestează joi în Capitală, în Piaţa Victoriei, iar şase se află în greva foamei, ca răspuns la neacordarea salariilor şi a tranşei a doua din ajutorul pentru salvarea CNU, anunţă Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa”.

„În faţa situaţiei disperate în care se află salariaţii Companiei Naţionale a Uraniului (CNU), care nu şi-au primit salariile de două luni jumătate, în ciuda repetatelor promisiuni guvernamentale de deblocare a situaţiei, şase dintre membrii de sindicat au decis să intre în greva foamei”, precizează reprezentanţii Cartel Alfa.

Ei mai spun că, între timp, cei 774 de salariaţi ai CNU au oprit lucrul.

Marţi, 150 de mineri de la exploatarea de uraniu Crucea – Botuşanu au refuzat să intre în subteran şi alţii au protestat în faţa Ministerului Energiei. Sindicatul Exploatare Preparare din cadrul Companiei Naţionale a Uraniului (CNU) a anunţat continuarea protestelor în Capitală, până la plata efectivă a salariilor restante către cei 780 de angajaţi ai companiei. Potrivit sindicatului, angajaţii vor picheta în continuare sediul companiei şi cel al Ministerului Energiei, chiar dacă Ministerul Energiei a anunţat deblocarea a 7 milioane de lei pentru plata salariilor şi utilităţilor.

Ministerul Energiei a anunţat, marţi, deblocarea tranşei a doua din ajutorul de urgenţă destinat Companiei Naţionale a Uraniului (CNU), în valoare de 7 milioane lei, pentru plata urgentă a salariilor şi pentru plata utilităţilor, în contextul în care şase membri ai Sindicatului Exploatare Preparare Uraniu din cadrul Companiei Naţionale a Uraniului (CNU) au intrat, luni, în greva foamei.

„Restul fondurilor de până la 14,8 milioane de lei vor fi transferate în contul CNU după ce vor fi analizate documentele puse la dispoziţia Ministerului Energiei de către CNU privind modul în care a fost cheltuită prima tranşă din ajutorul de urgenţă”, se arată într-un comunicat de presă.

CNS „Cartel ALFA” solicită Guvernului să deblocheze fondurile pentru plata salariilor şi să adopte măsurile necesare pentru ca activitatea CNU să poată continua.

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat recent, într-un interviu acordat News.ro, că a fost făcută o analiză foarte serioasă privind Compania Naţională a Uraniului, unde problemele sunt destul de delicate.

„Anul trecut, pentru CNU s-a aprobat un ajutor de salvare, în două tranşe, prima tranşă a fost acordată anul trecut, iar acum avem discuţii avansate şi încercăm să acordăm în această lună şi a doua tranşă, ca să putem debloca situaţia de acolo”, a spus Toma Petcu.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite