Noua revoluţie tehnologică ne prinde cu PSD-ALDE la putere şi cu WC-ul în curte. De ce trebuie România să valorifice producţia de gaze din Marea Neagră

Un citat ce-i aparţine lui James Joyce, celebrul autor născut după Marea Foamete Irlandeză, spune aşa: „Mâine voi fi ceea ce am ales astăzi să fiu”. Dacă ar fi să construim un proiect de ţară în jurul acestei reflecţii cu o puternică încărcătură emoţională, cu siguranţă gândul trebuie să ne zboare la cum vor face faţă societatea şi economia noastră pentru a absorbi corespunzător a patra revoluţie tehnologică.

Gazele din Marea Neagră sunt, pentru România, pârghia prin care ţara noastră îşi poate construi o fundaţie cu ajutorul căreia să atenueze impactul cu economia viitorului. 

Pe de-o parte, accesul şi valorificarea resurselor energetice sunt doi indicatori care radiografiază nivelul de trai şi de dezvoltare al unei ţări.

Pe de altă parte, cine îşi imaginează că noile tehnologii nu vor produce şi în România efecte sociale profunde doar pentru că azi suntem săraci şi anchilozaţi, în mod sigur va rămâne în memoria colectivă la fel cum au rămas cei care au refuzat să creadă, acum zeci de ani, în telefonul fără fir sau în televiziunea prin cablu.

Absenţa dezbaterii din Parlamentul României despre cum ar trebui să fie valorificate gazele din Marea Neagră nu doar că alimentează teorii ale conspiraţiei care mai de care mai stupide, ci otrăveşte până şi cea mai mică iniţiativă de a construi un viitor pentru această ţară. 

De ce? Pentru că trebuie să dăm cât mai repede un răspuns la aceste două întrebări: ce vom face cu producţia de gaze din Marea Neagră şi unde vom investi banii rezultaţi din taxare şi impozitare?

Rafinarea gazelor naturale: petrochimia anilor 70, sau cea a viitorului?

Procesele petrochimice valorifică petrolul şi gazul în două game largi de produse nelipsite societăţii. Prima se referă la produsele tradiţionale pe care s-a bazat revoluţia industrială a anilor 70 precum. A doua categorie cuprinde un set de produse superioare care antrenează cea dea patra revoluţie tehnologică. 

Cererea pentru masele plastice obţinute prin valorificarea superioară a gazului natural a depăşit-o pe cea pentru aluminiu, oţel sau ciment. Întrebuinţarea plasticului este din ce în ce mai variată şi mai comună produselor cu care funcţionează economia de azi, fie că vorbim despre panouri solare, turbine eoliene, baterii, izolaţii termice pentru clădiri, componente electrice, dispozitive digitale sau echipamente medicale.

La nivel mondial, cererea de produse petrochimice este în continuă creştere deoarece contribuie esenţial la sustenabilitate, la mobilitate şi confort termic, trei dintre nevoile oamenilor de azi prin care îşi îmbunătăţesc standardele de viaţă. Pe măsură ce ele cresc, şi cererea pentru aceste produse va creşte.

Câteva exemple. Îngrăşămintele sporesc valoarea nutrientă a plantelor şi le apără de dăunători, ceea ce determină un randament agricol mai ridicat şi o producţie mai mare care să facă faţă creşterii populaţiei.

Plasticul este folosit în tot sistemul alimentar, fie că vorbim de conservare, împachetare sau transport, de mâncare solidă, lichidă sau congelată.

Reducerea greutăţii vehiculelor pentru a consuma mai puţin combustibil s-a făcut prin integrarea plasticului. 

Eficienţa energetică a clădirilor, concept promovat din ce în ce mai puternic de Comisia Europeană, se bazează pe produse obţinute din prelucrarea chimică.

Produsele chimice pot, de asemenea, să joace un rol în următoarea etapă de reducere a costurilor pentru noua generaţie a energiei regenerabile. De exemplu, în sectorul energiei eoliene, materialele uşoare pe bază de plastic pot fi folosite pentru a fabrica turbine cu lame mai lungi, sporind astfel atât eficienţa generării de energie cât şi durabilitatea lor, reducând costurile de întreţinere şi, implicit, factura consumatorilor.

Reciclarea, în acest context, ocupă un rol din ce în ce mai mare întrucât protejează mediul, creşte durata de viaţă a unui produs, reduce pierderea de materiale şi ajută la folosirea lor mai eficientă. Spre exemplu, o sticlă de plastic folosită de două ori înjumătăţeşte cantitatea de material necesară pentru fabricarea unei noi sticle.

Întrucât este unul dintre producătorii de top de gaze naturale din Uniunea Europeană, România are şansa de a face un nou pionierat în acest domeniu prin valorificarea superioară a gazelor din Marea Neagră, adaptată la nevoile de consum din zilele noastre dar şi pentru a corecta acest mare derapaj: astăzi, România exportă produse petrochimice de 2 miliarde de euro şi importă de 8 miliarde de euro, multe dintre ele fiind fabricate cu materie primă luată de la noi din ţară!

Ce înseamnă, de fapt, economia viitorului

Tranziţia energetică de la cărbune la electricitate şi boom-ul tehnologic schimbă radical stilul nostru de viaţă chiar sub ochii noştri. Energia nu va mai fi un atribut al suveranităţii, ci un simplu serviciu încapsulat în sisteme de măsurare eficiente. Independenţa energetică, concept care presupunea autarhie şi izolare, începe să dispară. Odată cu el, şi politicienii ancoraţi în trecut.

În locul acestui termen a apărut securitatea energetică, adică o disponibilitate neîntreruptă a surselor de energie la un preţ accesibil. Iar acest obiectiv presupune investiţii în sectorul energetic pentru descoperirea de noi resurse, pentru construcţia de noi rute de transport şi de interconectare, dar şi de capacităţi de rafinare şi de distribuţie pentru a alimenta dezvoltarea economică. Cine va avea o infrastructură ca la carte, va fi interconectat şi va fi şi producător va juca un rol esenţial în economia lumii. Cine nu, este sortit dispariţiei.

Accesul la cât mai multe resurse energetice va ajuta un stat la construcţia economiei viitorului, una bazată pe puterea de a procesa şi de a analiza rapid datele şi informaţiile. Programele de statistică, de profilare a consumului şi de interpretare a trendurilor îşi pun, deja, amprenta în turism, în imobiliare, în sectorul bancar, în medicină, în transporturi, în administraţie şi în domeniul militar. Componentele acestor maşini de calcul au la bază petrochimia iar ele funcţionează cu energie.

Plasticul, obţinut din prelucrarea petrochimică, este deja folosit în procesele de construcţie rapidă cu ajutorul imprimantelor 3D, care sporesc gradul de realizare şi replicare de obiecte, fie că vorbim de locuinţe sau de componente. În sistemul medical, protezele care au la bază plasticul devin din ce în ce mai sofisticate. Spre exemplu, sunt proteze din metal şi plastic care sunt folosite pentru vindecarea artrozelor şi salvarea articulaţiilor. Ce înseamnă asta? Creşterea speranţei de viaţă.

Cum se împacă inteligenţa artificială cu şcolile care au WC-ul în curte?

Peste toate aceste noi întrebuinţări ale resurselor energetice ca materie primă şi a produselor petrochimice obţinute prin valorificare superioară se adaugă noile tehnologii care sunt folosite în economia colaborativă, cea care începe, încet dar sigur, să ocupe o felie din ce în ce mai importantă din business-ul tradiţional. Booking.com a închis agenţiile de turism tradiţionale iar UBER i-a tras pe dreapta pe şoferii de taxi.  

Blockchain-ul, de exemplu, va schimba radical nu numai industria bancară şi a finanţelor, dar şi pe cea a sistemului medical precum şi sistemele de gestionare a identităţii, procesarea schimburilor de acte, documentarea provenienţei sau urmărirea traseului comercial al produselor alimentare.

Recunoaşterea facială este folosită atât în domeniul militar în cadrul sistemelor de securitate naţională cât şi în marketing, pentru a face profilări şi tipologii de consumatori. O foloseşti la iPhone X pentru a debloca telefonul. O vei folosi pentru a găsi persoane dispărute, la a-i ajuta pe cei nevăzători, în criminologie şi criminalistică.   

Se spunea că limbajul articulat este un sistem de comunicare specific oamenilor. Ei bine, procesarea limbajului omenesc a fost unul din domeniile unde inteligenţa artificială a înregistrat cele mai mari rezultate. Cu cât un sistem AI reuşeşte să facă predicţii de limbaj mai performante, cu atât poate fi introdus în uzul comercial. În multe call center-uri, oamenii deja au fost înlocuiţi de vocea unui robot. În spitale, sarcina doctorilor care vor şti cum să lucreze cu AI-ul va fi uşurată întrucât rezultatele medicale şi opţiunile de tratament vor fi date de inteligenţa artificială. Dar asta înseamnă o regândire totală a sistemului de sănătate, acolo unde cadrele medicale umane vor fi din ce în ce mai puţine dacă nu se vor respecializa, pentru a învăţa să lucreze cu AI.

În supermarket-urile din străinătate aproape că nu mai vezi casieri, ci nişte maşinării unde te duci să scanezi bonul şi să plăteşti cu cardul marfa cumpărată. Maşinile conduse autonom vor fi o plăcere pentru pasageri, dar o neplăcere pentru şoferi, care fie se vor perfecţiona şi vor învăţa să conducă mai multe automobile deodată din faţa unui joystick, fie vor ajunge fără loc de muncă. Realitatea augmentată va avea un impact major asupra sistemului educaţional. 

Dar ne întrebăm cum se împacă noile tehnologii cu şcolile noastre care au WC-ul în curte? Păi, deloc! Asta nu înseamnă că dacă avem şcoli cu WC-ul în curte, drumuri naţionale cu o singură bandă pe sens sau spitale în care te mănâncă microbii vom fi feriţi de această nouă revoluţie tehnologică. Nu, va însemna depopulare masivă, concentrarea populaţiei în zonele puternic urbanizate şi o presiune socială imensă de a găsi soluţii pentru cei care nu au vrut, nu au putut sau nu au ştiut cum să se adapteze acestei noi realităţi.  

Cum ne pregătim pentru viitor

Alte state din lume s-au apucat din timp de teme. Nu numai că investesc masiv în toate aceste domenii, dar încep să se organizeze şi instituţional. În Emiratele Arabe Unite şi în Suedia s-a înfiinţat câte un Minister al Viitorului care reunesc grupuri de lucru ce pregătesc acest nou şoc cultural şi socio-economic.

La noi, sumele alocate de la buget către Educaţie şi Cercetare, două domenii unde România astăzi nu are nici măcar miniştri, sunt pur şi simplu jenante. Cu cât vom respecta mai repede Pactul pentru Educaţie aşa cum am putut să alocăm 2% din PIB la Armată şi vom investi masiv în Cercetare şi Inovaţie, cu atât vom reclădi din temelii mai repede sistemul de învăţământ. 

Noile tehnologii vor crea noi locuri de muncă mai bine plătite, dar vor provoca şi drame sociale pentru cei care nu se vor putea adapta sau nu vor avea acces la programe educaţionale de calitate, care să corespundă nevoilor actuale şi din viitor.

În acelaşi timp, vom avea nevoie de mecanisme de protecţie socială pentru a nu fi lăsat nimeni în urmă. Uitaţi-vă la primele semne ale acestei tranziţii energetice: ieşirea din producţie a cărbunelui. Statul român nu are nimic, dar absolut nimic pregătit pentru a salva social zonele monoindustriale din Valea Jiului care s-au bazat pe minerit. În centrul ţării, România va avea pur şi simplu o gaură. Pare să fie o problemă de securitate naţională, că miezul ţării tale va ajunge depopulat şi izolat de restul ţării?

Şi ne întoarcem la gazul din Marea Neagră, la Liviu Dragnea, la PSD şi la Legea Offshore. Parcă miza acestei resurse şi miza de a avea politicieni responsabili e din ce în ce mai mare, nu?

O soluţie pentru economia românească a viitorului

Producţia de baterii şi de componente pentru autovehiculele hibride sau complet electrice va fi marea industrie a viitorului. 

În urmă cu o săptămână, vicepreşedintele Comisiei Europene Maroš Šefčovič, responsabil pentru Uniunea Energetică şi comisarul european Corina Creţu, responsabil pentru politica regională, au lansat un parteneriat interregional care se numeşte Alianţa Bateriilor.

Slovenia, Franţa, Spania şi Italia vor primi un sprijin financiar din partea Comisiei Europene în cadrul acestui program pentru a dezvolta şi extinde proiecte comune în domeniul materialelor avansate pentru baterii, în cadrul unei acţiuni pilot pentru o specializare inteligentă.

Din acest club select lipseşte cineva. Lipseşte un producător de gaze naturale. De ce n-ar fi România? Cu resursele de gaze naturale din Marea Neagră am fi al treilea mare producător din UE! Dar de ce acestei Alianţe ar trebui să i se alăture un producător de gaze naturale? Pentru că bateriile litiu-ion sunt fabricate din derivate petrochimice, începând de la carcasă şi continuând cu aditivii chimici folosiţi, ambalajele celulare şi alte componente. România ar trebui să vină urgent cu un plan de dezvoltare a acestui sector şi să nu rateze, aşa cum a făcut-o în alte situaţii, interesul manifestat de Comisia Europeană în domenii inovative.

De ce s-ar consolida acest sector în UE cu produse petrochimice obţinute din valorificarea gazelor ruseşti sau algeriene şi nu şi cu gaze româneşti? În viitorul exerciţiu financiar, 30 de miliarde de euro vor fi alocaţi investiţiilor strategice pentru a decarboniza sectorul transporturilor, pentru mobilitate şi conectivitate. Parcă ar fi bine ca România să nu rateze acest tren şi să ia o felie din aceşti bani. Altfel, „astăzi va fi acel «mâine» de care te temeai ieri“. Mark Twain.