O companie grecească a cerut insolvenţa firmei care gestiona agenţia Europa Travel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Insula Thassos. FOTOeuropatravel.ro

Reprezentanţii companiei Daoutis SA din Grecia au cerut, la Tribunalul Bucureşti, insolvenţa societăţii care opera agenţia de turism Europa Travel, dosarul fiind înregistrat la 14 martie a.c.

Daoutis SA, cu sediul ales la lichidatorul Monea Mihaela, a iniţiat, la data de 14 martie un proces privind procedura insolvenţei, prin care cere falimentul societăţii Total Image Media SA, fost operator al agenţiei de turism Europa Travel.

Dosarul a fost înregistrat sub numărul 8491/3/2018, instanţa nestabilind deocamdată primul termen al procesului.

Compania Daoutis SA a fost fondată de Anna Daouti şi Fylachtos Daoutis şi are sediul în Limenaria, Thassos.

Agenţia de turism Europa Travel este specializată pe oferirea sejururilor şi circuitelor în Grecia, Turcia, Italia, Egipt, Spania, Franţa, Austria, Bulgaria şi România.

Total Image Media nu mai operează agentia Europa Travel, aceasta funcţionând în prezent prin societatea Europa Travel Specialist.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite