OFICIAL Angajările la stat se suspendă până la finalul anului. Ce se întâmplă cu posturile vacante din spitale şi şcoli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toate posturile din administraţia publică centrală vor fi auditate până la sfârşitul acestui an, iar angajările la stat se suspendă, stabileşte o ordonanţă adoptată astăzi de Guvern.

Nicio angajare nu va mai fi făcută, din momentul intrării în vigoare a ordonanţei, susţine Guvernul, până la 31 decembrie. Va fi suspendată, astfel, ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, inclusiv procedurile demarate în vederea ocupării posturilor vacante din autorităţile şi instituţiile publice.

Prevederea nu se aplică unităţilor sanitare publice şi instituţiilor din învăţământul de stat, aşa că spitalele şi şcolile vor putea face angajări.

De asemenea, prin memorandum aprobat în şedinţa Guvernului se poate aproba organizarea de concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor, cu justificarea necesităţii şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinaţie în buget.

Motivul pentru care angajările se suspendă este pentru că un comitet interministerial va analiza cum sunt organizate instituţiile şi funcţiile din autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică centrală şi va propune măsuri pentru eficientizarea managementului în resursele umane. Analiza va viza ministerele, instituţii centrale subordonate Guvernului sau ministerelor, inclusiv servicii publice deconcentrate ale acestora şi instituţiile prefectului.

Comitetul interministerial va elabora un raport privind analiza organizării instituţionale şi a resurselor umane din administraţia publică centrală, care va fi prezentat Guvernului. Raportul va conţine recomandări pe care Comitetul interministerial le va supune spre aprobare Guvernului.

Comitetul interministerial va fi coordonat de prim-ministru şi format din secretarul general al Guvernului şi reprezentanţi ai ministerelor Finanţelor, Muncii şi Justiţiei Sociale, Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene şi Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite