OTP Bank: Primele opt judeţe ale României dau peste jumătate din creşterea economică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primele opt judeţe ale României contribuie cu peste jumătate din creşterea economică a ţării şi produc inegalităţi, în contextul în care aceste zone se confruntă cu un deficit al forţei de muncă, a declarat vineri directorul general al sucursalei din România a băncii maghiare OTP Bank, László Diósi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Inegalităţile la nivel naţional vor continua să fie produse de cele mai dezvoltate zone ale României, dar Guvernul ar trebui să ia măsuri în sensul echilibrării, poptrivit OTP. 

”Primele opt judeţe dau peste jumătate din creşterea economică. Vor continua să producă inegalităţi în ţară, dar Guvernul ar trebui sa ia măsuri pentru a echilibra diferenţele regionale”, a afirmat Diosi. 

În plus, creşterea economică viitoare este pusă în pericol de limitarea resursei umane existentă chiar în zonele cele mai dezvoltate ale României.

Cele mai dezvoltate judeţe din România, în special Ilfov, Timiş şi Cluj, unde produsul intern brut (PIB) per capita este cel mai ridicat la nivel naţional, se confruntă cu cel mai mare deficit de personal la nivel naţional.

Totodată, judeţele care stau cel mai slab la acest indicator - Teleorman, Mehedinţi şi Vaslui - au printre cele mai mari rate ale şomajului, a avertizat Diósi.

Directorul OTP a subliniat importanţa agriculturii în România pentru dezvoltarea economică viitoare, în condiţiile în care peste 20% dintre angajaţi lucrează în agricultură, cel mai mare procent din Uniunea Europeană (UE).

Profitul net al OTP Bank în Romania a scăzut cu 12% în primele nouă luni ale anului trecut, faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, la 7 milioane euro, în timp ce veniturile s-au redus cu 10%.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite