Poşta Română: 8 oficii express vor fi deschise non-stop pentru preluarea coletelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
autoutilitare posta romana ford

În perioada premergătoare Sărbătorilor de iarnă, Poşta Română pune la dispoziţia clienţilor 8 oficii poştale express, ce vor fi deschise non-stop, serviciul rapid Ultrapost serviciu premium intern “door to door”, dar şi EMS pentru livrările în afara ţării.

„Oficiile poştale express sunt deschise de duminică de la ora 18:00, pana sâmbătă la ora 18:00, în Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Bacău, Ploieşti, Craiova, Râmnicu Vâlcea şi sunt dedicate persoanelor care vor să trimită urgent plicuri şi colete şi în afara programului de lucru standard al oficiilor poştale”, a informat CNPR. 

Potrivit companiei, coletele trimise prin Prioripost ajung la destinaţie în 12 ore dacă sunt trimise în aceeaşi localitate, 24 de ore pentru alte oraşe reşedinţă de judeţ sau intra-judeţean, sau în 36 de ore între oricare alte două localităţi din România. 

Prin serviciul Ultrapost, un serviciu premium intern “door to door”, se vor prelua, transporta şi distribui trimiteri poştale în şi între 18 mari oraşe din România: Bucureşti, Alexandria, Ploieşti, Craiova, Constanţa, Bacău, Iaşi, Braşov, Cluj, Timişoara, Galaţi, Brăila, Miercurea Ciuc, Sibiu, Giurgiu, Sf. Gheorghe, Buzău şi Focşani. Coletul tău va ajunge în două ore, in acelaşi oraş şi 24 de ore în oricare alt oraş din reţeaua Ultrapost. Destinatarul va primi coletul la domiciliu, din mainile angajatului Poştei Române. 

Pentru trimiterea coletelor în străinătate, cetăţenii pot folosi servciul EMS prin care pachetul poate ajunge cele 103 destinaţii internaţionale, la tarife stabilite pe ţări de destinaţie şi trepte de greutate. 

Pentru trimiterea coletelor prin Prioripost nu se percept taxe pentru kilometri suplimentari. După lansarea comenzii, coletele sunt ridicate de acasă, destinatarul este anunţat telefonic în momentul în care poate intra în posesia coletului, iar angajatul Poştei Române i-l înmânează la domiciliu. Toate trimiterile Prioripost expediate în calitate de persoană fizică pot fi urmărite în sistem Track&Trace, pe site-ul Poştei Române. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite