România mai are gaze naturale doar pentru un deceniu?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
strategia energetica

În urmă cu câteva zile a fost finalizat draftul Strategiei Energetice a României. Înaintea unor discuţii pe fond, consider necesară aplecarea asupra unei aprecieri larg dezbătute după apariţia în spaţiul public al documentului şi anume: „România mai are gaze naturale doar pentru un deceniu?”

Resursele geologice de gaze naturale (excluzând cele din Marea Neagră) conform datelor din draftul Strategiei Energetice, sunt estimate la cca. 700 mld. m3, dar rezervele dovedite, probabile şi posibile sunt estimate la cca. 150 mld. m3.

Rezervele dovedite  reprezintă doar o parte din resursa de gaze, fiind caracterizate de faptul că acestea pot fi efectiv extrase în condiţii fezabile, având în vedere nivelul actual al preţului gazelor pe piaţă, costurile de explorare şi exploatare a zăcămintelor, redevenţele, taxele speciale etc.

Orice modificare a acestor elemente face ca teoretic, rezervele dovedite, probabile şi posibile, să crească sau să scadă. Spre exemplu este posibil ca o parte mai mare din resursa de gaze existentă să devină rentabilă să se exploateze şi astfel să asistăm scriptic la o creştere a rezervei dovedite şi respectiv să asistăm la o creştere a numărului de ani pentru care ”gazele ar acoperi consumul în România”.

Astăzi, raportarea rezervelor dovedite fezabile la producţia de gaze existentă, arată că rezervele dovedite, probabile şi posibile ar fi suficiente pentru o perioadă de aproximativ 12 ani (la un consum de cca. 12 mld. m3 gaze naturale).

Apreciez că acest indicator trebuie vehiculat, doar însoţit de ipotezele în care acesta a fost calculat.

În consecinţă, suficienţa gazelor naturale în România (numărul de ani pentru care România poate să-şi acopere consumul din producţia deţinută) este influenţată, fără a se limita doar la următoarele situaţii (analiza excluzând gazele din Marea Neagră) :

  • creşterea costurilor de exploatare datorită vechimii zăcămintelor, creşterea nivelului redevenţelor şi creşterea taxelor pot determina ”reducerea” rezervelor dovedite, probabile şi posibile de gaze şi implicit reducerea numărului de ani pentru care gazele ar fi suficiente (menţinerea nivelului de import, a lipsei exportului de gaze ar putea determina ca numărul posibil de ani în care producţia ar acoperi consumul în România să fie de cca. 13 ani);
  • scăderea consumului de gaze (în lipsa exportului şi a unui import similar cu cel din anul 2015) ar putea determina creşterea numărului de ani pentru care gazele ar fi suficiente (la aceleaşi preţuri, redevenţe, taxe etc. ar putea determina ca numărul posibil de ani în care producţia ar acoperi consumul în România să fie de cca. 16 ani);
  • creşterea importurilor de gaze la un consum relativ constant şi în lipsa exportului de gaze, ar putea determina creşterea numărului de ani pentru care gazele ar fi suficiente (la aceleaşi preţuri, redevenţe, taxe etc. ar putea determina ca numărul posibil de ani în care producţia ar acoperi consumul în România să fie de cca. 17 ani);
  • lipsa reengineeringului sistemului de transport, coroborat cu scăderea presiunii zăcămintelor, datorită gradului ridicat de depletare poate determina reducerea posibilităţii de transport a gazelor pe distanţe mari sau posibilitatea preluării gazelor în viitoarele conducte magistrale de presiuni ridicate, fapt ce poate aduce o potenţială reducere a producţiei, respectiv poate creşte numărul de ani pentru care gazele ar fi suficiente (la aceleaşi preţuri, redevenţe, taxe etc. ar putea determina ca numărul posibil de ani în care producţia ar acoperi consumul în România să fie de cca. 19 ani, cu menţiunea că o importantă parte din consum va trebui acoperită din import);
  • exportul gazelor naturale, în limita unor cantităţi determinate de excedentele de gaze din timpul perioadei călduroase, poate determina reducerea numărului de ani pentru care gazele ar fi suficiente (la preţuri de piaţă mai mici, redevenţe mai mari, taxe mai mari etc şi fără intrarea unor cantităţi din import, ar putea determina ca numărul posibil de ani în care producţia ar acoperi consumul în România să fie de cca. 9 ani).

Există şi un scenariu optimist de Energie Inteligentă, în care creşterea eficienţei energetice, obţinerea unei energii eficiente, creşterea cantităţii de energie regenerabilă în balanţa de energie primară, dezvoltarea pe scară largă a cosumatorilor, recuperarea energiei secundare, impunerea sistemelor de co şi trigenerare, folosirea în scop energetic a deşeurilor vegetale şi gunoaielor, folosirea gazelor de joasă presiune şi a gazelor manufacturate, extragerea şi utilizarea energiei termice şi cinetice a fluidelor care circulă prin conducte sau canale, imobile zero-energetic, interschimbabilitatea şi dualitatea combustibililor, coroborat cu dezvoltarea cercetării geologice, inclusiv apelând la gazele din Marea Neagră, preconservarea resurselor existente etc. ar putea permite creşterea semnificativă a numărului de ani pentru care gazele ar fi suficiente (la aceleaşi preţuri cu intrarea unor cantităţi de gaze din import semnificative în perioadele cu preţuri mici pe pieţele internaţionale, ar putea determina ca numărul posibil de ani în care producţia ar acoperi consumul în România să fie de până la 60 ani).

Acest indicator „numărul de ani de folosire a gazelor” este un important indicator pentru stabilirea de politici fiscale (în domeniul gazelor), politici energetice şi mai ales politici de securitate (pe zona energetică), politici care-l şi influenţează, dar nu trebuie folosite într-un mod inadecvat deoarece pot crea panică sau speranţe.

În concluzie, în funcţie de evoluţia pieţei de gaze (preţ şi consum), de interconectările României cu  alte state şi posibilităţile reale de export, de interschimbabilitatea formelor de energie, dar mai ales de adaptarea politicilor (energetice şi fiscale) la aceste realităţi, dar şi la obiectivele strategice ale României, numărul de ani pentru care gazele (exceptând gazele din Marea Neagră) pot să determine ca numărul de ani pentru care gazele ar putea fi suficiente (să acopere teoretic integral consumul de gaz al României) poate să fie mai mic sau mai mare de 10 ani.

Articol preluat de pe www.inteligentenergy.ro 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite