Securitate energetică versus independenţă energetică?

Obiectivele de securitate energetică ar putea fi menţinerea unui echilibru permanent între resursele societăţii şi nevoile cetăţenilor şi al firmelor, cu fructificarea ocazilor favorabile ivite pe plan naţional sau internaţional şi limitarea pericolelor care planează asupra României.

Strategia energetică trebuie precedată de defnirea unor concepte (precum securitate energetică versus independenţă energetică; energie inteligentă versus energie clasică; antisărărcie energetică versus protecţie socială; codul energiei versus legislatie specifică fiecărui sector energetic; comunicare versus clasificare), stabilirea obiectivelor şi a indicatorilor de performanţă aferenţi.

Lipsa unor concepte clare şi acceptate la nivelul societăţii (politicieni, societate civilă şi mediu academic) face ca anumite concepte care ar trebui să fie cu stricteţe urmate, în stabilirea şi urmărirea unor obiective strategice, să fie vehiculate la întâmplare, aleator şi chiar contradictor. Mesajul subliminal fiind în fapt de confuzie energetică.

În fapt, aşa cum este folosit în prezent, conceptul de Independenţă energetică se raportează la poziţia României faţă de importurile de energie, neluând în considerare politica Uniunii Europene de creare a pieţii unice cu libera circulaţie a mărfurilor, la care România este parte (în România se contorizează şi gazele din UE ca fiind importuri).

Atingerea unui grad de asigurare a necesarului energetic în totalitate din resurse interne, respectiv, de a nu mai fi dependenţi de importuri este un deziderat care poate asigura Independenţa energetică, dar este posibil să nu asigure Securitatea energetică sperată. În situaţia în care costul energiei produse în România ajunge să fie mai mare decât a celei importate, securitatea este pusă în pericol prin lipsa de competitivitate a produselor realizate în România. De asemenea, având în vedere libera circulaţie a mărfurilor în UE asumată de România, poate face ca energia produsă în România, chiar dacă ar acoperi integral cererea, aceasta să nu se vândă în România, importurile fiind astfel necesare (chiar dacă se vor realiza doar prin tehnici de Swap). Nu în ultimul rând canalele de transport (reţele de transport, distribuţie etc.), în condiţile descoperirii de noi resurse în Marea Neagră, necesită modificări importante şi investiţii pe măsură ce poate face ca preţul gazelor la consumatorul final să depăşească preţul gazelor importate. Astfel, eliminarea importurilor poate crea Independenţă energetică, dar nu şi Securitate energetică.

În fapt conceptul de Independenţă energetică promovat prima dată de Richard Nixon în contextul crizei petroliere din 1973, a fost abandonată chiar de promotorul acesteia şi a determinat lansarea conceptului de securitate energetică. Securitate energetică este adesea analizată exclusiv prin prisma asigurării resurselor, dar acest concept este în fapt mult mai larg şi cuprinde : securitatea cererii, securitatea ofertei, antisărăcia energetică, energia inteligentă, comunicarea, politicile publice şi fiscale specifice. Orice dezechilibru în această ecuaţie este de natură să provoace insecuritate energetică.

Schimbarea traseelor unor gazoducte în zona sud est europeană, va avea consecinţe mulţi ani de aici înainte şi va determina modificarea unor fluxuri de gaze în regiune, care poate avea consecinţe în securitatea energetică a României pe termen lung.

“Jocurile energetice” care se efectuează în prezent vor avea efect în următorii 5 – 10 ani şi vor fi determinante pentru următorii 20-30 ani sub forma accesului la surse, accesului la rutele de transport şi poziţionarea pe pieţele de energie.

Independenţa energetică este totuşi un concept care poate fi folosit în prezent, dar sub aspect patrimonial, prin întărirea rolului statului în acţionariatul companiilor din sectorul energetic!