FOTO Site-ul ANAF a picat, luni dimineaţă, pe fondul aglomeraţiei pentru depunerea Formularului 600

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un notar public din Craiova care a murit în urmă cu 6 ani apare pe listele ANAF cu datorii

Deşi ANAF dădea recent asigurări că are capacitate de procesare, site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - www.anaf.ro – a picat, luni dimineaţă, în condiţiile în care până la 31 ianuarie contribuabilii ar fi obligaţi să depună Formularul 600 privind veniturile din activităţi independente, pentru determinarea contribuţiilor sociale.

Astfel, în această dimineaţă, dacă cineva încerca să acceseze site-ul www.anaf.ro, îi apărea un mesaj în limba engleză din care reieşea că serverul a întâmpinat „o eroare internă sau o configurare greşită” şi nu a putut să completeze solicitarea.

Reprezentanţii ANAF au explicat, pentru Mediafax, că disfuncţionalitatea a intervenit pe fondul aglomeraţiei create de depunerea Formularului 600 şi că personalul de specialitate lucrează pentru remedierea situaţiei.

image

Totodată, luni, reprezentanţi ai ANAF au declarat pentru „Adevărul” că oficiali ai Ministerului Finanţelor Publice discută posibilitatea scoaterii Formularului 600. Potrivit acestora, termenul de depunere ar putea fi amânat până la 31 martie, iar conţinutul ar putea fi modificat, astfel încât numărul contrbuabililor obligaţi să depună formularul să fie mult mai mic.

Recent, ANAF a anunţat că Declaraţia 600 poate fi depusă şi online prin intermediul serviciului „Spaţiul Privat Virtual”.

Anterior, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) mai sublinia că are capacitatea necesară pentru a procesa toate declaraţiile fiscale obligatorii, inclusiv Formularul 600.

„La nivelul ANAF au fost dispuse toate măsurile organizatorice necesare în vederea asigurării realizării procesului de depunere şi prelucrare facilă şi rapidă a formularului 600”, anunţa ANAF, într-un comunicat.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite