Teodorovici: analiza privind Pilonul II va fi făcută publică în iunie sau iulie. Nu suspendăm contribuţiile. MFP consideră că aprecierea CE este subiectivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Teodorovici FOTO Inquam Photos Octav Ganea

Disputele pe tema Pilonului II par să nu se mai termine. După ce senatorul Florin Cîţu a susţinut, cu documente, că inclusiv Comisia Europeană are cunoştinţă despre intenţia Guvernului de a suspenda contribuţiile la pensiile private obligatorii, ministru Finanţelor a negat acest lucru, precizând că „mecanismul Pilonului II se află în analiză".

”Nu suspendăm nici Pilonul II, nici plăţile. (...) După 10 ani, e normal să faci o analiză, o evaluare. Vom sta la masă toţi cei implicaţi, inclusiv administratorii, ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară – n.r.). Toată lumea va sta la masă şi va vedea o analiză. Fiecare îşi va spune punctul de vedere vizavi de acest mecanism. Nimic altceva. Punctul meu de vedere este că, întotdeauna, orice mecanism poate fi îmbunătăţit. Eu, ca ministru de Finanţe, trebuie să mă asigur că fiecare român în parte îşi primeşte pensia şi într-un cuantum cât mai mare”, a spus Teodorovici, la Digi 24, precizând că analiza va fi făcută publică la final de iunie sau început de iulie, fiind luată în calcul şi posibilitatea de a extinde aria de investiţii pentru administratorii pensiilor private.

   

Afirmaţia ministrului survine celei făcute de senatorul PNL Florin Cîţu vineri dimineaţă, prin care informa că oficialii Comisiei Europene au cunoştinţă despre intenţia Guvernului de a inversa reforma de pensii privind Pilonul II, instituită în 2008.

„Guvernul, PSD, minstrul Finanţelor Publice MINT! În perioada 10-11 aprilie au fost discuţii cu reprezentanţii CE despre faptul că România ignoră creşterea alarmantă a deficitului structural. În contextul acestor discuţii, guvernul României a informat CE de planurile sale de suspendare a contribuţiei pentru pilonul II de pensii şi că vor să facă această contribuţie “facultativă”. (...) După cum vedeţi în text, există mai multe riscuri inclusiv pierderea beneficiilor de pe urma aplicării clauzei pentru reforme sistemice care permite devieri de la ţinta de deficit. Dacă până şi CE ştie de ce face PSD acest circ? Ce ascunde? PSD are nevoie de timp ca să vină cu strategia de comunciare. Deja au planurile de suspendare a contribuţiei pentru pilonul II, iar acum se gândesc cum să ni le bage pe gât şi să facem cât mai puţin scandal. Nu trebuie lăsaţi! Este clar pentru toată lumea că mint doar pentru a mai câştiga timp”, scrie senatorul PNL Florin Cîţu pe pagina sa de facebook.

În raportul trimis Consiliului Europei, Comisia Europeană nota: 

„Guvernul are în vedere o inversare a reformei sistemului de pensii din 2008, care a introdus Pilonul 2 de pensii. Autorităţile au redus deja, ca parte a bugetului pentru anul 2018, ponderea contribuţiilor sociale transferate în cel de-al doilea pilon de pensii. Potrivit declaraţiilor publice, guvernul intenţionează să facă transferurile către Pilonul 2 opţionale şi să ia o decizie până la sfârşitul lunii iunie 2018, după consultarea cu părţile interesate. Aceste transferuri se ridică la aproximativ 7 miliarde RON anual (aproximativ 1,5 EUR miliard; 0,8% din PIB). O astfel de măsură ar reduce deficitul fiscal pe termen scurt. În orice caz, câştigul fiscal s-ar risipi pe termen lung, deoarece contribuţiile sociale deviate de la Pilonul 2 ar fi însoţite de o obligaţie de a plăti pensii pentru limită de vârstă în viitor. În plus, o astfel de inversare ar putea avea implicaţii negative asupra viabilităţii pensiilor şi pentru dezvoltarea pieţelor de capital. Transformarea celui de-al doilea pilon de pensii într-unul opţional ar lipsi România de posibilitatea invocării clauzei privind reforma sistemului de pensii în cadrul PSC”.

MFP consideră că aprecierea CE este subiectiva

Ulterior, Ministerul Finanţelor Publice a informat pe facebook că „afirmaţia ”Guvernul are în vedere o inversare a reformei sistemului de pensii din 2008, care a introdus Pilonul II de pensii” este o apreciere subiectivă”.

„Raportul DG ECFIN, în urma misiunii de evaluare de la începutul lunii aprilie, prezintă doar punctul de vedere al oficialilor europeni asupra discuţiilor de pe agendă. În acest sens, afirmaţia ”Guvernul are în vedere o inversare a reformei sistemului de pensii din 2008, care a introdus Pilonul II de pensii” este o apreciere subiectivă. Oficialii români vor prezenta, în perioada următoare, rezultatul evaluării pilonului II de pensii administrate privat. Subliniem faptul că Guvernul nu suspendă şi nu intenţionează suspendarea Pilonului II de pensii, acest subiect nefiind discutat în cadrul întâlnirilor cu oficialii europeni”, scriu reprezentanţii MFP pe facebook.

Intenţia de suspendare a contribuţiilor a fost publicată duminică în Programul legislativ

Amintim că Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul a publicat duminică „Programul legislativ al Guvernului”, document care propune, pe lângă suspendarea pentru o jumătate de an a contribuţiilor aferente pensiilor private şi încasarea integrală a contribuţiilor CAS de către bugetul de stat, încă un aspect care a fost trecut cu vederea: faptul că vor creşte contribuţiile aferente pensiilor cu 84 de lei, sumă ce va fi plătită atât de angajat, cât şi de angajator.

În ultimul an, s-au „scurs” tot mai multe informaţii privind Pilonul 2 de pensii, fie că au fost zvonuri legate de naţionalizare sau închidere şi, mai nou, despre suspendarea pentru o jumătate de an a contribuţiilor aferente.

Şi nu sunt bani puţini: la data de 31 martie, Asociaţia pentru pensiile administrate privat APAPR gestiona active nete în valoare de 42,5 miliarde de lei, contribuţiile lunare ale celor peste 7 milioane de contributori fiind de 590 milioane de lei lunar. Şi asta în ciuda faptului că anul trecut Guvernul a redus contribuţiile la Pilonul 2 de pensii de la 5,1%, la 3,75%.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite