Unirea de la 1 decembrie 1918 şi formarea industriei de gaze din România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu 100 de ani, au existat politicieni români care s-au zbătut pentru ţară şi independenţa dispunerii asupra resurselor de gaze din România.

Consiliul Dirigent, entitate care a funcţionat ca şi guvern al Transilvaniei, s-a implicat activ în do­meniul industriei Transilvănene şi s-a concretizat în preluarea întreprin­derilor care aparţinuseră statului austro-ungar, în organi­zarea instituţiilor care coordonau şi îndrumau activitatea industrială, în precizarea poziţiei faţă de societăţile in­dustriale cu capital inamic şi faţă de capitalul străin în general, în sprijinirea materială a unor intreprinderi, în încercările de soluţionare a crizei de combustibil, în regle­mentări ale condiţiilor de muncă şi de trai ale muncito­rilor.

Pentru a păşi mai energic pe drumul industrializării se cereau a fi valorificate toate disponibilităţile de energie de care dispunea solul şi subsolul ţării.

Consiliul Dirigent a dispus înştiinţarea sechestrului judiciar asupra Societăţii Ungare de Gaz Metan, activitatea acesteia urmând a se desfăşura în continuare (...) sub controlul Consiliului Dirigent, care în caz de necesitate va avansa cheltuielile în contul societăţii. Motivaţia acestei decizii se explică prin faptul că societatea, "(...) creaţie a lui «Deutsche Bank», administra una din principalele surse de energie ale ţării, şi că statul român, ca succesor al statului ungar în acest spaţiu geografic, deţinea o parte din capital, fapt pentru care s-a considerat oportun să se asigure, prin măsura luată, inventarul şi să se evalueze averea societăţii”.

Iată ce spunea V. Blăsianu, unul dintre cei care au parafat punerea sub sechestru a U.E.G. :

In cursul războiului mondial s'au nimicit atâ­tea valori, atâtea, averi, încât numai printr'o muncă extraordinară,  printr-o voinţă de fier şi călăuziţi de o concepţie superioară, vom putea ajunge acolo, ca să putem reda statului român echilibru financiar.

Fiecare om se cugeta, zi şi noapte, cum ar-­putea să-şi îmbunătăţească starea sa materială. Dar din nenorocire foarte mulţi nu’şi aleg nici mijloacele şi nici căile cu ajutorul cărora vor să ajungă la bogăţie. Pe când în faţa lumii fac pe modeştii, joacă pe salvatorii neamului omenesc, în acelaşi timp, cu toată puterea mârşăveniei ome­neşti jertfesc interesele obşteşti ale unei ţări, ale unui neam, ba chiar al umanităţii, numai  ca să-şi poată satisface pofta lor materială nesaţioasă.

Sunt 'prea puţini aceia, cari se interesează în mod devotat de bunăstarea financiară a statului, de mijloacele prin cari i s'ar putea înmulţi 'veni­tele şi reduce cheltuielile superflue, făcându-l prin aceasta capabil, de a-şi satisface datorinţele, faţă de cetăţenii săi conform cerinţelor timpului.

Sunt convins însă, că printr'u1n plan temeinic, bine  pregătit şi bine executat, la care doresc să contribui şi eu, vom putea forma front contra pri­mejdiei ce ne ameninţă şi, cu timpul, vom putea ajunge la echilibrul dorit al situaţiei noastre eco­nomice-financiare. ­

Înainte de toate să ne nizuim a restabili or­dinea pe întreaga linie şi a folosi toate puterile de muncă, fără excepţiune de partid politic, pu­nându-le în serviciul întăririi, înălţării simţământului­ de demnitate naţională.

Să ne nizuim apoi prin toate mijloacele in­telectuale, materiale şi fizice să restabilim moralul muncei.

Acel cetăţean, care azi nu dă munca maximală  ce o poate presta, nu merită să fie cruţat şi nici nu merită să fie tolerat în societatea omenescă.

O industrie mare, modernă şi rentabilă se poate intrupa numai 'in acel stat, care dispune de izvoare de energie cantitate şi calitate corăspun­zătoare. Lumina şi căldura sunt sufletul vieţii, dar sunt şi sufletul industriei moderne. Fără iz­voare de energie care ne dau lumina şi căldura, nu ne putem închipui vreo industrie modernă. În România întregită, ne stau la dispoziţie, ca  iz­voare de energie: lemnul; lignitul, cărbunele de piatră; gazul natural, forţa apelor, petrolul etc..

Aceste materiale sunt de-o însemnătate aşa de mare pentru omenirea întreagă, încât fără de ele azi nici nu ne-am putea închipui existenţa genului omenesc. Însemnătatea lor au cunoscut-o toate­ ţările şi întreaga  lume. Cu deosebire în războiul mondial ni s'a dat ocazie să le cunoaştem şi cât le preţuim şi noi.”

La Conferinţa de Pace de la Paris, un loc important în cadrul dezbaterilor l-au avut chestiunile economice. Alături de cele politice, militare, teritoriale sau juridice, acestea au ameninţat nu o dată să provoace ori chiar au stârnit furtuna între foştii aliaţi din cursul războ­iului. Fiecare dintre puterile învingătoare a încercat să-şi consolideze sau să-şi extindă poziţiile economice în diferite regiuni de pe glob, aceasta fie şi cu preţul sacrificării alianţelor politico-militare statornicite între 1914 şi 1918. În vara anului 1919, Vintilă Bratianu şi R. Angelescu remarcau, pe bună dreptate, că politica economică a marilor puteri la Conferinţa de pace „… era dictată de necesitatea de a avea materii prime şi locuri libere de desfacere a produselor”.

Între bogăţiile naturale ce au reţinut în mod aparte atenţia negociatorilor de la Paris în 1919 s-au aflat petrolul şi gazele naturale.

Conţinutul Tratatului de Pace de la Versailles a fost adus la cunoştinţa delegaţiei române conduse de I.C. Brătianu pe data de 28 iunie 1919 cu cinci minute înainte de momentul semnării acestuia. Faţă de această practică Ion I.C. Brătianu afirma „…ni se impune să abdicăm de la apărarea suveranităţii noastre de stat independent”.  

Un aspect important abordat în timpul negocierilor, a fost problema resurselor energetice, asupra căreia N. Titulescu printr-o activitate diplomatică strălucită, a protejat interesele energetice ale României. Conform unui conteporan al său: „N. Titulescu, ca ministru la Londra, ori ca ministru de externe, ca delegat al României la diverse conferinţe internaţionale, ori la complicate negocieri economico-­financiare postbelice, marele diplomat a fost permanent animat de imboldul natural de a-ţi apăra ţara”.

Acesta fiind însărcinat să trateze la Londra reglementarea datoriilor de război ale României către Marea Brita­nie, el îi comunica lui Vintilă Brătianu, din Paris, la 17 aprilie 1924: „Te rog să crezi că nu voi cruţa nicio sforţare pentru ţară. Am luat la inimă toate aceste chestiuni şi mă voi bate, cum mă voi pricepe mai bine, până la epuizare, numai să reuşim în toate greutăţile ce avem”. Misiunile sale l-au pus în contact cu reprezentanţii diverselor state, ai marilor puteri, fapt ce i-a permis să pătrundă în ţelurile şi meto­dele acestora; iar tratamentul pe care aceştia l-au rezervat în unele privinţe României după primul război mondial Titulescu l-a dezaprobat ferm: „România a putut face faţă la toate nedreptăţile. Greşelile i-au fost întotdeauna măsurate cu metrul. Nedreptatea şi dreptul, cu milimetrul”.

     

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite