Unul din patru tineri români stă degeaba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România este una din ţările cu cei mai mulţi tineri care stau degeaba. Unul din patru tineri din ţară nu este încadrat în vreo formă de învăţământ şi nici nu lucrează, potrivit datelor institutului european de statistică Eurostat.

Tinerii români nu sunt cei mai harnici harnici. Aproape unul din patru (23,6%) făcea anul trecut parte din categoria tinerilor NEET, adică neangajaţi şi neîncadraţi în educaţie sau formare.

Şi situaţia nu se îmbunătăţeşte, arată Eurostat. Din 2006 până în 2016, adică timp de 10 ani, proporţia tinerilor români care stau degeaba a crescut. Astfel, ponderea tinerilor români care nici nu muncesc nici nu urmează o şcoală sau un training a crescut cu aproape 5 puncte procentuale în această perioadă.

Spre deosebire aşadar de vecinii bulgari, care au înregistrat una din cele mai bune schimbări pozitive în acest sens, de la 29,3% în 2006 la 22,7% în 2016, adică o scădere de 9 puncte procentuale a tinerilor care stau degeaba.

Mulţi tineri europeni stau degeaba

La nivel european, în anul 2016, 16,7% din tinerii cu vârsta cuprinsă între 20 şi 24 de ani nu se aflau nici în câmpul muncii, nici în educaţie sau formare. Aceasta reprezintă echivalentul populaţiei totale a Irlandei, adică aproximativ 5 milioane de persoane.

Cea mai mare proporţie a lor era în Italia, unde aproape 1 din 3 tineri (29,1%) cu vârsta cuprinsă între 20 şi 24 de ani nu se aflau nici în câmpul muncii, nici în educaţie sau formare în Italia (29,1%).

În schimb, cea mai scăzută rată a NEET în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 20 şi 24 de ani a fost înregistrată în Ţările de Jos (6,9%), Malta (8,1%), Danemarca (8,5%), Luxemburg (9%) şi Suedia (9,3%).

Se agravează cu vârsta

Între 15 şi 29 de ani, o schimbare semnificativă de la lumea educaţiei la cea a ocupării forţei de muncă are loc în viaţa adulţilor tineri. În timp ce marea majoritate a celor din grupul de vârstă 15-19 în 2016 era încadrată în o formă de învăţământ, pentru cei cu vârste între 25 şi 29 de ani situaţia era contrară. Majoritatea erau angajaţi. Dintre ei, tinerii cu vârsta cuprinsă între 20 şi 24 de ani erau distribuiţi relativ egal între educaţie şi angajare.

Însă proporţia tinerilor care nu sunt nici angajaţi nici încadraţi într-o formă de învăţământ sau formare  creşte considerabil odată cu vârsta. Rata NEET, care a fost de 6,1% pentru grupa de vârstă 15-19 ani în 2016, s-a triplat la 18,8% pentru cei cu vârste cuprinse între 25 şi 29 de ani.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite