USR, scrisoare deschisă către Tudose: Guvernul României îşi doreşte interconectare europeană sau dependenţă de gazele ruseşti?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Salvaţi România cere printr-o scrisoare deschisă adresată premierul Mihai Tudose o poziţie clară din partea Guvernului în favoarea susţinerii dezvoltării pieţei de gaze din România în schimbul dependenţei de gazele ruseşti.

Scrisoarea este trimisă în contextul declaraţiilor de la Comisia de anchetă a activităţii ANRE. „Ceea ce ar fi trebuit să fie o comisie care să lămurească formarea preţurilor în domeniul energiei a devenit loc de vendetă personală pentru cel care conduce această comisie, Iulian Iancu. Până în momentul de faţă, în plenul comisiei, Iulian Iancu a ameninţat cu organele de anchetă, cu DNA, cu DIICOT şi cu datul în judecată un lider al opoziţiei, un fost ministru al energiei, conducerea unei importante firme din domeniu şi pe toţi jurnaliştii care scriu despre activitatea domniei sale. În paralel cu ameninţările, domnul Iulian Iancu explică ori de câte ori are ocazia că nu este şi nu a fost omul Gazprom. În condiţiile expuse, nu putem decât să tragem concluzia că această comisie de anchetă şi-a pierdut orice relevanţă, iar raportul final nu va fi decât o înşiruire de obsesii personale şi interese necunoscute ale celui care manevrează această butaforie, Iulian Iancu”, susţine USR.

„Încă de la începutul lucrărilor comisiei, Iulian Iancu a încercat să îşi determine «anchetaţii» să îi susţină punctul de vedere asupra OUG 64/2016. Lucru dificil de vreme ce prin activitatea sa din Comisia de Industrii şi Servicii a reuşit practic să distrugă legea care reglementează piaţa de gaze naturale. Nu ştim exact ce îl mână în luptă, dar faptele vorbesc de la sine. Prin amendamentele la Ordonanţa 64/2016, Iulian Iancu a reuşit aproape să blocheze exploatarea gazelor naturale din platoul continental al Mării Negre, să pună sub semnul incertitudinii conducta BRUA prin care România se interconecta cu piaţa europeană şi să naţionalizeze activitatea unui operator de piaţă. Nimeni care pricepe minimal ce înseamnă acest lucru nu poate susţine un punct de vedere care ne va face prizonierii importului de gaze ruseşti. Nimeni se pare, mai puţin Iulian Iancu. Ieri, în cadrul comisiei a încercat să ne explice că punctul de vedere al Ministerului Energiei care diferă total de intenţiile sale nu este de fapt punctul de vedere al Guvernului României şi al premierului Mihai Tudose. Este ireal să susţii aşa ceva, dar îi voi cere Guvernului să se pronunţe prin intermediul mijloacelor parlamentare care îmi stau la dispoziţie. Să vedem dacă Guvernul României îşi doreşte interconectare europeană sau dependenţă de ruşi”, a declarat deputata USR Cristina Prună, membră al comisiei de anchetă a activităţii ANRE.

Ca urmare a situaţiei create, USR cere Guvernului României şi premierul Mihai Tudose o poziţie clară în favoarea susţinerii dezvoltării pieţei de gaze din România în schimbul dependenţei de gazele ruseşti.

Redăm mai jos scrisoarea adresată de Cristina Prună premierului Mihai Tudose prin care se solicită această poziţie oficială.
 

SCRISOARE DESCHISĂ

Stimate Domnule Prim Ministru Mihai Tudose,

Vă adresez această scrisoare publică din dorinţa de a clarifica o situaţie apărută pe piaţa de gaze naturale din România ca urmare a unor acţiuni şi declaraţii susţinute repetat de către preşedintele Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, domnul Iulian Iancu. Totodată, vă adresez această scrisoare în spiritul unei colaborări instituţionale normale şi funcţionale, care face abstracţie de apartenenţa politică şi ţine cont exclusiv de interesele de securitate a sistemului energetic românesc.

După cum cu siguranţă cunoaşteţi, dezbatem de la începutul anului Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr 64/2016. Poziţia Ministerului Energiei a fost clară, de susţinere a formei iniţiale a acestui act şi pentru acest lucru nu îmi rămâne decât să recunosc faptul că echipa de la minister s-a prezentat ireproşabil. Din nefericire, preşedintele Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu, a reuşit să îşi convingă o parte dintre colegii săi că e firesc şi benefic să amendeze OUG 64/2016 în spiritul blocării exploatării gazului din platoul continental al Mării Negre şi a trecerii în irelevanţă a proiectului BRUA. Mai mult, în şedinţa de ieri (16.11.2017) a Comisiei de anchetă a activităţii ANRE, a lăsat să se înţeleagă faptul că deţine informaţii conform cărora punctul de vedere al Ministerului Energiei nu ar fi şi punctul de vedere al Guvernului României.

Având în vedere acest context politic, precum şi faptul că funcţionarea pieţei de gaze din România face parte din politicile de securitate energetică, am rugămintea de a lămuri această neînţelegere prin intermediul unei poziţii fără echivoc în ceea ce priveşte situaţia OUG 64/2016. Consider că este nevoie de o poziţie fermă a Guvernului pe acest subiect pentru a înlătura speculaţiile cu care lucrează domnul Iulian Iancu atunci când lasă se se înţeleagă faptul că Guvernul României este indecis asupra situaţiei de pe piaţa de gaze naturale: să continue interconectarea europeană a României şi să dezvolte piaţa locală şi exploatările de gaze sau să aleagă, aşa cum ne demonstrează amendamentele propuse de Iulian Iancu, o dependenţă de importurile de gaz din zona estică.

Vă mulţumesc,

Cristina Prună

Deputată USR, membru în Comisia de Industrii şi Servicii

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite