24 de licee tehnologice, în tabăra „Adoptă un liceu” alături de companii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tabără „Adoptă un liceu” a adus la masa discuţiei elevi, dascăli şi oameni din companii                        FOTO: Arhivă personală
Tabără „Adoptă un liceu” a adus la masa discuţiei elevi, dascăli şi oameni din companii                        FOTO: Arhivă personală

Peste 120 de participanţi, din 24 licee tehnologice din ţară, dar şi oameni din mediul de afaceri şi autorităţi au participat la cea de-a doua ediţie a taberei „Adoptă un liceu" 2014, pentru a descoperi cum pot lucra mai bine împreună.

“Adoptă un liceu este o iniţiativă prin care ne-am propus să întărim colaborarea între liceele tehnologice şi mediul privat din România. Am pornit cu un proiect şi acum vorbim despre un spirit de colaborare prin care putem creşte calitatea absolvenţilor, iar mediul privat poate fi mult mai mulţumit de calitatea viitorilor angajaţi. Semnalele sunt foarte bune, dacă avem în vedere companiile care dezvoltă deja parteneriate cu diferite licee şi nenumăratele exemple prezentate şi în tabără, în cadrul galeriei realizate de către elevi şi profesori”, a declarat Ştefan Pălărie, preşedintele organizaţiei neguvernamentale Şcoala de Valori.  

Evenimentul, aflat la cea de-a doua ediţie, a fost organizat de Şcoala de Valori şi Asociaţia ROI, cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale şi al Ministerului Tineretului şi Sportului.

Au fost prezenţi în tabără reprezentanţi ai liceelor din Alba, Argeş, Constanţa, Suceava, Galaţi, Timişoara, Sălaj, Vrancea, dar şi din Braşov, Călăraşi, Dâmboviţa, Prahova, Bucureşti.

“Ne bucurăm că atât de multe licee din întreaga ţară au răspuns invitaţiei noastre pentru a face schimb de bune practici. S-a discutat despre faptul că firmele doresc să vadă că şi şcoala este deschisă şi se implică - directorii, profesorii, elevii, părinţii – că nu aşteaptă pur şi simplu să vină alţii să le dea. A fost clarificat cadrul legislativ şi am văzut că adaptarea programei şcolare la cerinţele agenţilor economici se aplică în cazul şcolilor unde funcţionează modelul dual. Am avut câteva exemple – nu numai de la Şcoala Germană Kronstadt, partenerul nostru la acest eveniment, ci şi Şcoala Profesională Germană din Alba şi Colegiul Tehnic Energetic Timişoara, de la care s-au inspirat celelalte licee”, a adăugat Simona David-Crisbăşanu, preşedintele Asociaţiei ROI.

Liceul Auto Craiova, sprijinit de companii din Dolj

Liceul Tehnologic Auto Craiova, adoptat în 2013 de un grup de companii cu activitate în judeţul Dolj, a fost prezent la Buşteni cu delegaţia cea mai numeroasă: peste 30 de elevi, profesori şi reprezentanţi ai companiilor susţinătoare. 

“Foarte multe firme din Craiova au considerat că a venit momentul să-şi unească forţele pentru a se forma şi în Craiova o şcoală profesională, o şcoală de buni meseriaşi. Este o mare bucurie şi onoare pentru noi că am fost adoptaţi în cadrul acestui proiect. Liceul nostru are specialităţi tehnice cerute pe piaţa muncii. Firmele îşi exprimă punctele de vedere cu privire la ceea ce au nevoie şi ne propunem să şcolarizăm ceea ce cer”, a explicat Viorica Cârstea, director adjuct al liceului.

Companiile sprijină liceul cu un program de intensiv de intervenţie şi dezvoltare personală, precum şi de pregătire tehnică prin practică şi dotarea atelierelor liceului.

Cum se implică firmele

Liviu Ungureanu, iniţiatorul Adoptă un liceu Craiova, a explicat că firmele s-au implicat în proiect pentru că, în primul rând, elevii pot deveni viitorii lor angajaţi, dar şi pentru că este important să sprijine comunitatea locală.

“Cu cât reuşim să ne implicam mai devreme în educaţia elevilor, cu atât vor fi mai bine pregătiţi. În acest proiect, pe lângă pregătirea tehnică pe care o asigură companiile, organizaţiile neguvernamentale partenere vin cu programe de educaţie non-formală pentru elevi, pentru a căpăta şi abilităţi de organizare, de comunicare, de lucru în echipă şi de coordonare. Pe lângă ceea ce realizăm noi, companiile, în colaborare cu organizaţiile neguvernamentale, cu sprijinul autorităţilor putem avea un impact major în educaţia românească. Iar dacă acest lucru se întâmplă în cele peste 20 de licee din toată ţara prezente în tabără, putem spune ca devine un fenomen naţional”, a declarat Liviu Ungureanu, director de achiziţii pentru Europa de Est şi Germania în cadrul companiei Cummins, lider mondial în producţia de motoare Diesel, care are în prezent 750 de angajaţi la fabrica din Craiova.

Parteneriat public-privat pentru învăţământul profesional

Printre companiile care au prezentat exemple de parteneriate dezvoltate cu licee şi şcoli profesionale din întreaga ţară s-au aflat: Arcelor Mittal, Daewoo Heavy Mangalia Industries, Renault Romania, Zentiva Romania, SITCO Service, Kirchhoff Automotive Romania, precum şi Camera de Comerţ Dolj. Înntrebaţi, în cadrul unei sesiuni speciale moderate de Silvia Bogdan, de la Scoala de Valori, de ce se implică în educaţie, reprezentanţii companiilor au dat diverse răspunsuri: "cred în educaţie"; "sunt cetăţean al cetăţii"; "pentru a da ceva înapoi societăţii"; "pentru a le da aripi tinerilor"; "pentru că îmi place să mă implic", "pentru că vrem să lăsam ceva în urma noastră, ceva constructiv".

“Adoptă un liceu” este un proiect iniţiat de Şcoala de Valori şi Asociaţia ROI în 2013 pentru a aduce liceele tehnologice mai aproape de mediul privat. Obiectivul este ca elevii, profesorii, părinţii, reprezentanţii comunităţii de afaceri, ai organizaţiilor neguvernamentale şi autorităţilor locale să lucreze împreună pentru ca liceele să-şi îmbunătăţească performanţele şi să devină modele pentru alte şcoli. 

Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite