Ţara educaţiei strâmbe

„Sunt în faţa dumneavoastră, aici, într-una din şcolile invizibile ale sistemului educaţional românesc, să vă asigur că realitatea în care copiii dumneavoastră trăiesc nu mai poate fi ignorată. Ne cerem scuze că foarte mulţi copii ai şcolii în care ne aflăm nu reuşesc să facă faţă cerinţelor examenelor naţionale şi ne asumăm faptul că şi din cauza noastră, ei şi familiile lor viitoare, se vor zbate în sărăcie.

A început un nou an şcolar. Alegem ca în acest nou an să nu îi ignorăm pe cei foarte mulţi elevi care vin la şcoală doar pentru a avea de unde să plece. Alegem ca acest an să fie punctul de plecare de la care nu mai vrem să ascundem mucegaiul şi noroiul în care prea mulţi dintre copiii noştri învaţă. Exemplele olimpicilor şi ale colegiilor naţionale pe care le arătăm atunci când vrem să spunem cât de bună e educaţia în România devin din ce în ce mai puţin în stare să acopere urâţenia şi slaba calitate a şcolii româneşti şi este clar că dacă vrem să schimbăm ceva, trebuie să începem să acţionăm imediat.

Îmi pare rău şi cer scuze tuturor pentru această realitate, pentru că nu suntem, încă, în stare să asigurăm dreptul la educaţie de calitate pentru toţi elevii. De fapt, trebuie să recunoaştem că puţini sunt cei care au parte de aşa ceva, şi noi, politicienii, purtăm principala responsabilitate. Desele schimbări ale leadership-ului, mentalitatea de Mesia pe care mulţi dintre miniştri au avut-o, super-politizarea, promovarea cadrelor pe orice criteriu dar numai pe cel al competenţei nu, super-centralizarea deciziilor şi lipsa unui sistem solid care să promoveze educaţia incluzivă a condus la realitatea dureroasă, unde mult prea mulţi copii de-ai noştri termină şcoala fără să ştie să scrie sau să citească şi, implicit, fără a putea deveni o resursă pe care economia să o folosească.

În ultimii 27 de ani, sistemul pare a fi fost construit către orice, dar numai către binele copilului nu! Avem un sistem orientat către asigurarea normelor didactice, către asigurarea de studenţi universităţilor ce sunt fabrici de diplome, către servirea intereselor unor anumite partide politice sau către interesele locale ale unor diverşi politicieni. Cel mai dureros lucru este că educaţia nu mai este privită ca un instrument de rupere a cercului vicios al sărăciei ci, de cele mai multe ori, inegalităţile sunt provocate chiar de aceasta. Acest lucru trebuie să înceteze imediat şi vă asigur că voi depune orice efort necesar pentru a pune copilul şi binele său în centrul intervenţiei noastre viitoare.

În următorii 3 ani vom investi astfel încât să nu mai avem vreo şcoală fără apă potabilă, fără grupuri sanitare decente şi fără garduri. Vom investi coerent, astfel încât, cadrul didactic prezent în sală să fie mai bine pregătit şi motivat, să înţeleagă şi să promoveze diversitatea şi să pună în practică o abordare bazată pe incluzivitate şi nevoia de a asigura calitatea actului didactic. Vom investi în relaţia noastră cu părinţii, cu comunitatea locală şi cu mediul de afaceri, conştienţi fiind că rolul nostru este să dezvoltăm viitorul cetăţean activ şi că fără ei nu facem decât să boicotăm viitorul dezvoltării României. Vom promova meritocraţia şi vom încerca să stăm cât mai departe de orice joc politic, sistemul educaţional fiind neutru şi unul dintre principalii beneficiari ai dezbaterii dintre doctrine. Vom accentua rolul şcolii în dezvoltarea unor atitudini sănătoase bazate pe dezvoltarea spiritului civic şi pe principii care promovează diversitatea şi toleranţa.  Vom susţine elevul să gândească critic, să opereze cu noţiuni din varii zone de studiu şi să aibă încredere în forţele proprii; vom investi major în zonele unde avem probleme, în special în mediul rural şi în comunităţile de romi, astfel încât ceea ce acum este perceput ca grup vulnerabil să devină în câţiva ani resursa pe care să ne putem baza în dezideratul nostru de a avea o economie puternică şi sustenabilă; vom fi fermi în a descuraja orice formă de alocare inechitabilă a resurselor, orice încercare de a promova oameni nepregătiţi în funcţii de coordonare. Vom susţine orice acţiune care ajută la combaterea oricărei forme de discriminare şi vom fi împotriva oricărei intoleranţe! Şcoala trebuie să redevină locul unde un copil este tratat cu grijă şi cu responsabilitatea necesară celui ce ne va defini în viitor şi nu mai trebuie să fie o zonă aflată la cheremul oamenilor politici.

Trebuie să cer scuze celor ce sunt ironizaţi pentru „perlele” pe care le scriu la diverse examene naţionale. Nu este numai vina voastră. Noi, toţi din sistem, ar trebui să ieşim în faţa voastră şi să strigăm că ceea ce voi sunteţi acum este doar un efect şi că indolenţa şi inacţiunea noastră v-a condus către acest eşec. Ne pare tar rău şi suntem conştienţi că nu putem să mai întoarcem timpul. Putem însă, de astăzi, să facem lucrurile altfel.

Am greşit mult în ultimii 27 de ani, toţi, indiferent de culoare politică. Astăzi avem şansa să începem un an şcolar nou, în care să facem tot ce putem pentru a oferi tuturor copiilor, indiferent de originea etnică, stare socială, mediu de rezidenţă, stare de sănătate, dizabilitate, religie, să scoată la lumină tot potenţialul pe care îl au. Nu este numai datoria noastră de dascăli, părinţi şi edili ci mai ales obligaţia noastră faţă de România de mâine.”

Cam acesta mi-aş dori să fie discursul pe care să-l aud rostit de politicieni la evenimentele de deschidere a anului şcolar de mâine. Mi-aş dori ca o mulţime de oameni politici să-şi dorească să participe la festivităţile de deschidere a anului şcolar care vor avea loc într-una din sutele de şcoli care scoate analfabeti pe bandă rulantă sau la un liceu în care rata de promovabilitate a examenul de BAC nu trece de 5% dintre cei ce finalizează anul. Sau la una din şcolile segregate pe criteriu etnic sau la o şcoală care este, mai degrabă. un cimitir educaţional decât o instituţie care contribuie la dezvoltarea celui ce beneficiază de serviciile ei. Sau la una din şcolile care au profesori calificaţi mai deloc şi unde orice tine de calitatea educaţiei este un vis. Sau, şi mai rău, la una unde toate cele menţionate, şi multe altele, fac casă bună cu ideea că elevul este un prost căruia noi nu avem ce să-i facem...

Dacă l-aş auzi şi aş vedea toate astea, aş înţelege că încă mai avem o şansă. Dacă nu, înseamnă că încă trăim în Ţara Educaţiei Strâmbe şi că ne place să continuăm să ne furăm căciula…