Despre homeschooling

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO 123RF
FOTO 123RF

Discuţia a reapărut în spaţiul public după ce Dana Nălbaru şi Dragoş Bucur au anunţat decizia lor de a-şi retrage fetiţa de la şcoală şi de a trece în regimul de homeschooling (hs), educaţia acasă. În mediul virtual, discuţiile au explodat, cu argumente pro şi contra, legate de legi sau alte considerente, dovadă că problema este o preocupare în rândul părinţilor.

Cadrul legal nu există.

Avem doar art. 380 din NCP (Noul Cod Penal), recent introdus:

Împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu (1) Părintele sau persoana căreia i-a fost încredinţat, potrivit legii, un minor şi care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedică prin orice mijloace să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Ce înseamnă „nejustificat” şi care ar fi cazurile „justificate”, nu se spune în lege.

Sărăcia şi lipsa mijloacelor de susţinere a copiilor la şcoală este un caz „justificat”? De la ce venit pe membru de familie în jos este un caz „justificat”? Dar dacă părinţii dau alocaţiile copiilor pe băutura şi ţigări  şi nu vor să muncească?

Cum avem abandon şcolar de 19-20% în învăţământul obligatoriu, cercetează cineva dacă sunt cazuri „justificate” sau nu? A fost cineva pedepsit în această speţă?

Întrebări fără răspuns, încă o lege care nu funcţionează.

În America există libertatea oferită de hs, cu controlul competenţei părinţilor de a asigura o educaţie de calitate copiilor lor. Statul american trimite profesori sa verifice periodic stadiul de pregatire al elevilor care învaţă în sistem hs. Există cadru legislativ complet, agenţii guvernamentale care supraveghează acest proces, de la demararea ”dosarului” depus, parcurgerea curriculei şi până la testările finale. Au o experienţă de 45 ani.

În Germania nu este acceptat hs. O familie de profesori germani care au optat pentru hs, s-au trezit cu poliţia acasă,  care le-a luat copiii şi i-a dus la şcoală. Ulterior, familia a emigrat în America pentru a-şi pune în practică opţiunea pentru homeschooling.

Au dreptate părinţii care-şi doresc pentru copiii lor homeschooling?

Aproximativ 200 de familii din România au decis să-şi educe copiii acasă, potrivit informaţiilor deţinute de Asociaţia pentru Homeschooling România. După alte surse, este vorba de 500 de familii. Numărul părinţilor interesaţi de homeschooling e însă mult mai mare şi e în creştere, de la an la an.

Părinţii invocă dreptul lor de a decide ce este mai bine pentru copiii lor şi că nu deleagă statului această grijă.

Dar poate societatea, statul, să asiste impasibil la ce se întâmpla în acele familii, care din neştiinţă, lipsa de educaţie şi cultură, nu se ridică la înălţimea îndatoririi de părinte?

În condiţiile în care şcoala românească suferă de multe şi multiple disfuncţii, de tare moştenite din comunism, de lipsa de modernizare şi adaptare la contextul nou, economic, social, politic în care se află România, la provocările ce ne stau în faţă, părinţii au dreptate.

Dacă s-a ajuns la stadiul în care părinţii şi copiii consideră că timpul petrecut la şcoală este mai mult pierdere decât câştig, şi opţiunea renunţării la şcoala clasică devine o necesitate, nu un moft, atunci situaţia este mai gravă decât pare.

Există însă şi şcoli bune şi foarte bune, dascăli buni şi foarte buni. Nu toţi, e adevărat. Dar părinţii au şi posibilitatea, rar utilizată, de a presa la şcoală pentru creşterea calităţii proceselor de învăţare. În calitate de plătitori ai serviciilor educaţionale, prin taxe şi impozite, îi pot lua de guler pe directorii şi profesorii care nu se ridică la înălţimea exigenţelor beneficiarilor.

Şcoala este a elevilor şi părinţilor, profesorii sunt angajaţii lor, iar dacă nu se ridică la nivelul pretenţiilor „angajatorilor” să poată fi daţi afară.

Trebuie cântărite foarte bine avantajele şi dezavantajele

În primul rând nu avem un control extern al capacităţii familiilor de a-şi educa copiii în sistemul homeschooling. Există, posibil, familii care-şi retrag copiii de la şcoală să-i folosească la munci casnice, pentru a produce resurse necesare traiului. Nu mai vorbim de cazuri de trafic de fiinţe umane, unele cu acordul părinţilor.

Dar să presupunem că părinţii au studii suficiente pentru a se ocupa de educaţia copiilor lor.

Prima problemă este de acces la niveluri superioare de învăţământ, liceu, facultate, dacă nu s-au parcurs cursurile şcolii primare şi/sau gimnaziale. S-au găsit soluţii aici, sunt şcoli „umbrelă” care acceptă verificări sumare şi eliberează certificate de absolvire. Condiţia este că aceste certificate să fie recunoscute de Ministerul Educaţiei din România, şi atunci problema este rezolvată.

Părinţii care optează pentru homeschooling trebuie să fie conştienţi de efortul şi timpul ce trebuie acordate acestei activităţi. Nu „fuşăreala”. Unul dintre părinţi ar trebui să stea acasă, fără slujbă, altfel e greu de imaginat când ar putea ajuta copilul să înveţe.

Oricâte hibe ar avea şcoala, există o logică în planurile cadru şi în programele analitice, logică de care nu mulţi părinţi sunt conştienţi şi o pot aplica acasă.

Cel mai puternic argument împotriva hs stă în absenţa socializării, copilul este lipsit de contactul cu alţi copii de aceeaşi vârstă, de schimburi de experienţe şi trăiri care-l vor conduce la statutul de fiinţă socială. Oricât s-ar argumenta, „socializarea” de acasă, doar cu părinţi, bunici, rude, nu este identică cu raportarea la câteva sute de colegi de şcoală, la învăţarea trăirii în societate, lucru esenţial pentru viaţa de mai târziu.

Şcolarii povestesc acasă întâmplări şi atitudini ale dascălilor şi colegilor, le comentează cu părinţii, participă la concursuri şcolare şi competiţii sportive sau artistice, merg împreună cu clasa în excursii şi tabere, tot atâtea ocazii de a învăţa să trăiască în colectivitate. Este şi o componentă esenţială a educaţiei, ce nu poate fi obţinută în sistemul hs.

Soluţia este mult mai simplă

Dacă părinţii constată că şcoala nu se ridică la nivelul exigenţelor lor, n-au decât să completeze educaţia de la şcoală prin cursuri complementare. Fie meditaţii, fie programe artistice sau/şi sportive, lecturi, tabere de creaţie, multe alte oportunităţi de care este plină piaţa.

În felul acesta se adaugă la educaţia din şcoală, insuficientă şi nesatisfăcătoare, componenta parentală, care să completeze, amplifice, sublinieze personalitatea copiilor, acele laturi ale sale ce merită dezvoltate. Aceasta este soluţia optimă, în opinia mea, care nu lipseşte copilul de componenta de socializare, esenţială pentru o viaţă de adult normală.

Iar statul ar face mai bine să vadă ce se întâmplă cu cei 20% dintre elevi (700.000 de copii) care se găsesc în abandon şcolar fără hs, care sunt lipsiţi total de educaţie. 

Problema presantă a statului este abandonul şcolar, copiii lipsiţi total de educaţie, nu cele 200 de familii care optează pentru homeschooling. După ce rezolvă problema abandonului şcolar, statul se poate ocupa şi de controlul celor care doresc pentru copiii lor hs, stabilind un cadru legal clar pentru aceste cazuri.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite