Educaţie pentru naţie. Cum suntem, ca să ştim de ce fel de şcoală avem nevoie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa profesorului Daniel David de la UBB Cluj afirmă că mutaţia fundamentală a psihologiei poporului român este cea de la "spiritul de turmă" (C. Rădulescu-Motru, 1937) la complexele de inferioritate şi/sau superioritate (azi). Ca naţie, tindem mai degrabă să ne sub/supraevaluăm fals-ipocrit-vinovat, în loc să ne acceptăm cum suntem şi să fim, pur şi simplu, noi înşine. Dacă aşa suntem, cei mulţi, ce fel de educaţie ne trebuie, pe bune?

Aici, găsiţi reperele prime ale noului profil psihologic al poporului român. Aştept cu deosebit interes profesional apariţia cărţii în toamna acestui an, ca pe o referinţă necesară pentru a defini corect parametrii modelului educaţional adecvat României secolului XXI. Motivul, cutremurător: dacă, onest şi riguros ştiinţific, rezultă că dominant suntem tributari complexelor noastre de inferioritate şi/sau superioritate, iar Şcoala ca sistem nu face decât să accentueze copiilor aceste complexe, în loc să le amelioreze, atunci suntem în faţa unui diagnostic de educaţie contrafăcută, adică de model eronat pur şi simplu, care direcţionează ani şi ani petrecuţi în şcoli pe piste false, nocive pe termen lung pentru fibra profundă a societăţii. Este această stare de fapt ameninţare strategică la securitatea naţională a Romîniei? Eu afirm că da.

Nevoia crticiă de a şti exact ce fel de naţie suntem pentru a ne proiecta corect educaţia publică rezultă dintr-un fapt educaţional cât se poate de simplu: a fi buni la română, ori matematică, ori chimie reprezintă condiţii punctuale foarte necesare, dar deloc suficiente pentru a ne gestiona eficient complexele şi frustrările. Disciplinele citate creează conforturi sectoriale ale stimei de sine, dar nu bagă în traistă întregul necesar, adică arta şi măiestria bucuriei de a trăi (joie de vivre), clădite pe eleganţa şi înţelepciunea de a şti cum să trăim (savoir vivre). Interacţiunile educaţionale construite pe schimbare de paradigmă la firul ierbii.

Ca să creăm educaţie publică pentru ca juniorii de azi să devină oameni de nădejde mâine avem la îndemână şi modele de bune practici, slavă-domnului – doar să vrem cu adevărat să ieşim din nătânga pildă a drobului de sare!... Iată două studii de caz, la îndemână.

Howard Gardner, http://howardgardner.com/biography/, defineşte bunul cetăţean şi profesionist al secolului XXI prin cinci „ipostaze ale minţii” (minds for the future, http://howardgardner.com/five-minds-for-the-future/), toate perfect educabile: ipostaza „disciplinată” (disciplined mind) – competenţa profesională propriu-zisă, adică; ipostaza „capabilă de sinteză” (synthesizing mind) – capacitatea de a integra în mod coerent şi relevant informaţii aparent disparate, provenite din surse multiple; ipostaza „capabilă să creeze” (creating mind) – capacitatea de a identifica şi soluţiona probleme noi, fără similarităţi cu universul deja cunoscut; ipostaza „respectuoasă” (respectful mind) – conştientizarea şi acceptarea diferenţelor fireşti dintre oameni; ipostaza „etică” (ethical mind) – asumarea naturală a responsabilităţilor noastre în calitate de oameni ai cetăţii. Cât de greu să fie să funcţionăm educaţional în paradigma propusă de Gardner?

Programele oferite de Organizaţia Bacalaureatului Internaţional – PYP, http://adevarul.ro/educatie/scoala/studiu-caz-raspunsul-ministerului-legea-bacalaureatului-international-cutitul-spate-1_52fb6cebc7b855ff5647ab03/index.html)

Pe bună dreptate, profesorul Daniel David afirmă că primul pas în ceea ce priveşte realizarea unui proiect de ţară care să asigure evoluţia României este stabilirea sinceră a profilului psihologic al poporului:

„Trebuie să ştii cine eşti, să idetifici caracteristicile pozitive şi negative ale poporului. Apoi, trebuie să găseşti un model cultural ideal care să se plieze pe acestea, care să permită şi să favorizeze dezvoltarea punctelor forte. Pentru asta avem nevoie de schimbarea modelelor socio-culturale, astfel încât acestea să nu genereze complexe. E nevoie de apariţia unei noi generaţii de intelectuali, care să creeze un ideal cultural pozitiv”.

În acest context, reiterez o invitaţie adresată şi anul trecut:

Cu mâna pe inimă, numiţi O VALOARE (una singură!...) pe care daţi în scris că Şcoala ca sistem, Educaţia din România o cultivă în mod real copiilor noştri azi – sistematic, peren, valabilă decenii de-acum încolo. Faceţi-o publică şi argumentaţi-vă opţiunea.

Vă mulţumesc anticipat pentru acest exerciţiu de onestitate cu dumneavoastră înşivă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite