Articol publicitar

ENGIE Romania lansează „Energie pentru meseria mea“, primul program de învăţământ profesional dual, lansat în Bucureşti de o companie cu specific energetic

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
advert

ENGIE Romania, în parteneriat cu Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” şi Asociaţia Hands Across România au lansat primul program de învăţământ profesional dual cu specific energetic din municipiul Bucureşti, „ENERGIE PENTRU MESERIA MEA”.

Învăţământul profesional dual este un tip nou de şcolarizare profesională care se organizează după terminarea celor opt clase obligatorii, la cererea companiilor, în calitatea lor de potenţiali angajatori. Astfel, Grupul ENGIE Romania, prin companiile sale Distrigaz Sud Retele S.R.L. şi ENGIE Servicii S.R.L., în parteneriat cu Colegiul Tehnic Mihai Bravu din Bucureşti, a luat iniţiativa înfiinţării a două clase cu calificarea “Instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze” în sistem de învaţământ profesional dual, începând cu anul şcolar 2018-2019.

Programul se adresează îndeosebi elevilor de clasa a VIII-a care doresc să urmeze o meserie tehnică cu calificarea de Instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze, dar şi oricărui absolvent al învăţământului obligatoriu care a întrerupt studiile, dar care nu a depăşit vârsta de 26 de ani. În baza parteneriatului existent între companiile Grupului ENGIE Romania şi instituţia de învăţământ parteneră, Colegiul Tehnic Mihai Bravu din Bucureşti, elevul beneficiază de formare teoretică şi practică de la şcoală şi companie, timp de 3 ani, în baza unui contract de pregătire practică. Şcoala asigură resurse umane şi financiare pentru formarea teoretică, iar compania asigură resursele umane şi financiare pentru formarea practică a elevilor care subscriu pentru această formă de învăţământ. Înscrierile oficiale la Colegiul Tehnic Mihai Bravu se deschid pe 15 iunie şi se încheie pe 19 iunie 2018. Elevii care doresc să se înscrie se vor adresa secretariatelor şcolare de care aparţin, care trebuie să completeze fişa de înscriere, în vederea depunerii acesteia la colegiu.

advert

Avantajele înscrierii în această formă de învăţământ sunt multiple: elevii acumulează experienţă practică în companie, pot absolvi şcoala şi dobândi o calificare, iar în cazul în care decid să îşi continue studiile, pot obţine bacalaureatul. De asemenea, cei care se înscriu au posibilitatea de a obţine burse lunar (în valoare de 500 de lei, acordată de ENGIE, în plus de bursa lunară suportată de statul român, în valoare de 200 de lei) la care, în funcţie de rezultatele şcolare, se poate adăuga bursa de merit de 200 de lei/lună). In plus, pot accesa şi alte facilităţi de decont cheltuielile de transport pre-urban în limita a 140 lei/lună, precum şi de a le fi asigurată masa pe perioada practicii.

Programul este adus la cunostinţă copiilor şi familiilor acestora printr-o amplă campanie de informare constând în sesiuni şi materiale de informare dedicate care s-a derulat până în prezent în 41 de şcoli din municipiul Bucureşti şi în 38 de şcoli din zonele rurale şi oraşe mici ale judeţelor Ilfov, Călăraşi, Dâmboviţa, Prahova, Ialomiţa şi Giurgiu şi în alte. Campania continuă şi în luna mai în alte peste 60 de şcoli, peste 4.000 de copii fiind informaţi despre acest proiect.

În contextul unui deficit semnificativ de personal calificat în anumite sectoare economice, ENGIE Romania doreşte să se implice în dezvoltarea învăţământului tehnic din România, pentru a oferi elevilor oportunitatea unei educaţii de calitate si accesul la locuri de muncă pe măsura calificării dobândite. O ameliorare a actului educaţional tehnic, în linie cu noile tehnologii şi oportunităţi de piaţă, va avea un efect pozitiv asupra dezvoltării profesionale a tinerilor români, aceştia fiind, astfel, pregătiţi corespunzător pentru noile cerinţe ale economiei româneşti şi sporindu-şi şansele de a dezvolta o carieră profesională solidă. ”, afirmă Diana Ghiţă, Director Resurse Umane şi Relatii Sociale al Grupului ENGIE Romania.

advert

ENGIE Romania este partenerul strategic al Şcolii Profesionale Metropolitane în Sistem Dual din Bucureşti pentru dezvoltarea formării profesionale iniţiale în sistem dual. Parteneriatul are la bază împărtăşirea de valori comune: performanţa, exigenţa, angajamentul, precum şi ambiţia de a face din şcoala profesională în sistem dual,  în special, un motiv de mândrie pentru toţi românii şi un model pentru tinerele generaţii de muncitori calificaţi.

Cornel Bertea Hanganu, coordonator Şcoala Profesională Metropolitană în Sistem Dual din Bucureşti: Mă bucură mult parteneriatului cu ENGIE, unul dintre cei mai importanţi parteneri pe care îi avem şi care s-a implicat în promovarea şcolii profesionale în sistem dual ca alternativă de EXCELENŢĂ în formarea profesională iniţială a tinerilor. Le mulţumesc că au încredere în şcoala profesională şi în colectivul de profesori de la Colegiul Tehnic Mihai Bravu” Bucureşti şi îmi doresc ca împreună cu aceştia să formeze cea mai buna echipă.

Iniţiatorul învăţământului profesional dual din România, Stelian Victor Fedorca, consilier de stat: Pentru dezvoltarea şcolii profesionale în sistem dual ne bazăm pe 3 piloni importanţi: educaţie pentru muncă, dezvoltare prin meserie şi performanţă profesională. Vreau ca învăţământul profesional în sistem dual să devină una dintre cele mai performante şi apreciate forme de învăţământ şi pentru asta avem nevoie de parteneri serioşi cum este ENGIE Romania.”

Cred că pentru noi, în această perioadă, chiar dacă părem încă nişte copii, este important să ne asigurăm stabilitate pentru viitor. Este necesar să fim independenţi financiar – părinţii noştri nu vor avea mereu posibilitatea de a ne susţine. Avem nevoie să ne educăm pentru piaţa muncii, pentru cum ne vom gestiona singuri, cât de curând posibil. Vrem să putem spune despre noi, la vremea potrivită, că suntem adulţi responsabili, că avem o meserie, că ne putem dezvolta profesional”, spune Alexandru Bărăităreanu, elev în cadrul şcolii gimnaziale ,,Smaranda, Dumitru Roman" din Vizureşti, judeţul Dâmboviţa.

Mai multe informaţii despre program sunt disponibile pe www.engie.ro , via e-mail, recrutare@ro.engie.com , şi la numerele de telefon 0749 692 206 / 0749 692 676.

Despre ENGIE în România

Grupul ENGIE este prezent în România în trei sectoare de activitate: gaze naturale, energie electrică şi servicii energetice. Compania activează în următoarele domenii: furnizare de gaze naturale şi electricitate, servicii tehnice pentru instalaţiile de gaze naturale şi centrale termice şi producţie de electricitate. ENGIE Romania şi filialele sale deservesc un portofoliu de 1,7 milioane de clienţi, au aproximativ 3.700 de angajaţi.

Despre Hands Across România

Asociaţia Hands Across România (HAR) este o organizaţie non-guvernamentală, membră a Alianţei pentru Sănătate din România, care acţionează ca un „hub” între societatea civilă şi instituţiile guvernamentale şi/sau sectorul privat. În prezent, asociaţia implementează proiecte menite să aducă o valoare adăugată serviciilor sociale, culturale şi educaţionale, contribuind în mod semnificativ la dezvoltarea sustenabilă a comunităţilor în care activează.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite