Evaluarea Naţională Specială 2017. Ce subiecte au primit olimpicii, absolvenţi de clasa a VIII-a, la Matematică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Olimpicii care reprezintă România la competiţiile internaţionale, inclusiv cele sportive, au susţinut, miercuri, 14 iunie, proba scrisă la Matematică în cadrul Evaluării Naţionale Speciale 2017. Candidaţii au avut de rezolvat atât exerciţii algebrice, cât şi probleme de geometrie, care nu au fost dificile, potrivit profesorilor de Matematică.

Denisa Tănăsescu, profesor de Matematică la Colegiul Naţional I.L Caragiale spune că subiectele au avut un nivel mediu de dificultate, însă la ultimele probleme ar fi fost nevoie şi de puţină creativitate.

„Exerciţiile au fost uşoare, unele fiind chiar de-a dreptul banale. Elevii ar fi trebuit să rezolve toate aceste tipuri de subiecte la cursuri şi să nu fi întâmpinat dificultăţi. Dacă anul trecut au fost nişte probleme cu înţelegerea cerinţei de la exerciţiul 6 de la Subiectul I, acum nu mai este cazul de aşa ceva. La Subiectul al II-lea era nevoie de atenţie la calcule, pentru că planul logic de rezolvare al problemelor nu era complicat.

Exerciţiile de la Subiectul III, care au vizat, preponderent, geometria, au avut un nivel scăzut de dificultate la punctul „a“, mediu la punctul „b“ şi ridicat la punctul „c“. La cea din urmă cerinţă era nevoie şi de puţină creativitate în vederea rezolvării.  Asta va face diferenţa între nota nouă şi nota zece“.

Calendarul desfăşurării probelor, toate scrise, are următoarea formulă: 13 iunie - Limba şi Literatura Română, 14 iunie - Matematică, 15 iunie - Limba şi Literatura Maternă. Prima afişare a rezultatelor va avea loc în data de 15 iunie (până la ora 18:00) şi este urmată de depunerea contestaţiilor în aceeaşi zi (18:00 - 20:00). Vineri, 16 iunie, după soluţionarea eventualelor contestaţii, vor fi afişate rezultatele finale.

Sesiunea Specială a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a se desfăşoră la Şcoala Gimnazială „Tudor Arghezi” din Capitală, fiind înscrişi 34 de elevi.

Cum a arătat Subiectul la Matematică de la Evaluarea Naţională Specială 2017

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite