Manuale şi reforme, licitaţii fără „norme“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu ştiu de ce, dar de mulţi ani încoace tot observ că fiecare început de an şcolar este marcat de câte o ciudăţenie. Fie se schimbă vremea brusc şi nu te mai poţi îmbrăca cu ce ţi-ai propus din timp, fie afli că ai un director nou, paroh deja la biserica din comună, fie că abia ai ore să-ţi asiguri norma (alţii mai ghinioşti aleargă pe la alte şcoli să le întregească);

în alte cazuri se rămâne chiar fără slujbă pentru că aşa vrea nu ştiu cine din primărie etcetera… tot felul de ciudăţenii. 

Anul acesta s-a întâmplat că nu au fost gata nici licitaţiile pentru manuale şi, evident, nici manualele. Editurile în continuare contestă, dar pe bancă cine „se atestă”?

Desigur! Reforma cere timp! Licitaţia de asemenea! Există proceduri, etape de parcurs, contestaţii de rezolvat, mai ales că manualele trebuie elaborate în dublă variantă: printată şi digitală. Dar e gata varianta digitală? Profesorii trag mereu ponoasele lipsei de consecvenţă din sistemul educaţional, reformelor interminabile şi schimbărilor schimbării. Majoritatea cadrelor didactice au ajuns în situaţia de a suplini nu numai deficitul informaţional, dar şi deficitul material. Diferenţa dintre urban şi rural este acută şi prea vizibilă pentru mileniul trei într-o Romanie europeană.

Când se propune, nu ar trebui gândit serios şi la cine dispune? Dar pe bune, nu pe „nebune”!

O schimbare în ceea ce priveşte manualele a fost cu câţiva ani în urmă, atunci când s-a introdus proiectul manualelor alternative. FIASCO ce s-a PĂSTRAT! Varianta manualelor alternative a fost o variantă menită să bulverseze şi nu să clarifice. Din punctul meu de vedere, acestea sunt doar nişte alternative oportuniste pentru edituri sau diverşi autori care insistă să rămână autori. Dar am tot căutat şi nu am găsit nici logica, nici meritul nimănui. Ştiinţa nu o poţi modifica din postura de autor de manual, mai ales dacă nu ai adus şi contribuţii originale la „marile descoperiri”, şi atât pentru Abecedare, pentru ştiinţe sau pentru disciplinele umaniste, ar fi suficient un singur colectiv, anonim, care să sintetizeze teorii, fişe de lucru şi informaţii relevante, care să conducă la eficienţă şi performanţă. Autorii se pot regăsi foarte bine doar la bibliografie, iar colectivul care a cules informaţia se poate pune într-o casetă. Dreptul de editare poate fi câştigat prin licitaţie, dar o licitaţie corectă, făcută la timp şi pe baza unei oferte clare de calitate-preţ, eventual un istoric obiectiv. Să vă spun care ar fi editura care livrează manuale ale căror foi zboară la prima citire? Mă abţin deocamdată!

„Când doi se cearta, al treilea câştigă”

O vorbă veche zice că atunci „când doi se ceartă, al treilea câstigă”, dar când ministrul Educaţiei este în „conflict” cu editurile, elevul este singurul care pierde, iar alţii câştigă ... comision J.

În acest caz poate interveni profesorul, pe degeaba. El poate încerca să nu acuze, ci să suplinească prin metode alternative lipsa manualelor, dar şi prin adăugarea unui plus de informaţie actualizată la ediţiile depăşite. Mereu va face asta, iar cei care tărăgănează lucrurile ştiu, şi chiar dacă nu recunosc, profită. Profesorul (învăţătorul) nu va trimite elevul acasă după un an de studiu, fără ca acesta să ştie alfabetul doar din simplul motiv că lipsesc manualele. Profesorul, implicit învăţătorul, va realiza fişe de lucru, va xeroxa pagini întregi de informaţie, deseori cu banii din buzunarul propriu, va dărui abecedare culese din donaţii, va face orice să facă un copil fericit.

Dar, dacă programa a fost stabilită şi informaţia deja pregătită, mă întreb de ce nu au fost distribuite variantele digitale înainte de cele printate? Pentru că totul este o afacere şi nu mai contează adevărata educaţie?

Profesorii adevăraţi nu se cramponează de lipsa manualelor atunci când vor să-şi facă treaba la clasă. Ei se ghidează în primul rând după programa şcolară, programă ce ar trebui şi ea revizuită „pe ici colo, prin locurile esenţiale”. Lipsa manualului însă, poate fi o piedică pentru continuarea studiului individual. Va lipsi suportul pentru temele suplimentare şi atunci, alternativa ar fi să se folosească materiale auxiliare. În acest caz, ar mai fi valabilă dispoziţia prin care se interzice distribuirea în scoala a materialelor auxiliare? Ce înseamnă învăţământ gratuit şi performant? Doar accesul în şcoală şi să ne limităm la un manual vechi, fără alte resurse suplimentare şi  să facem ce putem cu resursele pe care le avem? Cei cu resurse financiare disponibile vor putea cheltui pe materiale auxiliare, ceilalţi nu. Dar să nu ne mai întrebăm la ce să ne mai aşteptăm de la generaţiile viitoare, cât timp până şi populaţia şcolară este la fel de segregată ca şi societatea în sine.

Cine vrea să înveţe învaţă oricum. Indiferent de profesor, indiferent de şcoală, indiferent de educaţia pe care o primeşte de la părinţi sau de exemplele oferite de aleşii noştri, copilul cu un dram de conştiinţă şi inteligenţă nativă va reuşi şi se va „lepăda” de neajunsuri.

Există foarte multe lipsuri în sistemul educaţional. Lipsa manualelor la clasa I-a şi a II-a reprezintă doar unul dintre efectele eternelor întârzieri pe mai multe segmente, cu care aproape că ne-am obişnuit, dar asta nu înseamnă că şi acceptăm la infinit efectele rezultate din decizii proaste.

Noi, profesorii, încercăm să ne vedem de treabă într-o continuă aşteptare de schimbare în bine, nu doar de complăcere şi comoditate cum ar fi unii tentaţi să judece.

P.S. Editurile mai pot depune contestaţii până pe 2 octombrie. În curând, veţi fi invitaţi să alegeţi dintre cele vreo 24 de variante de manuale pentru o singură disciplină, iar caietul de lucru va avea preţul mediu de 13 lei. "În sfârşit manuale gratuite în două variante. Curând!"

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite