Ministrul Liviu Pop se face de râs şi cu proiectul Legii manualului

Cred că asistăm la o premieră. Un proiect al unei legi mai relevant prin ce nu spune, decât prin ce spune. Nu se spune nimic în lege despre manualul unic şi editura unică, dar nici nu se exclude această posibilitate. Nu se spune nimic în lege despre relaţiile dintre autori, edituri şi ministerul Educaţiei, deşi aici au existat problemele care au condus la absenţa manualelor la început de an şcolar.

Statul are funcţie de reglementare, dar nu poate acţiona ca în comunism, excluzând complet competiţia din elaborarea şi publicarea manualelor şcolare şi ignorând dreptul la proprietate intelectuală.

Înafară de banalităţi şi principii, proiectul în discuţie are doar două prevederi relevante.

Art. 6. Ministerul Educaţiei Naţionale achiziţionează conceptul/conţinutul manualului şcolar de la autori/grupuri de autori.

În concepţia ministrului Liviu Pop, ministerul poate „achiziţiona” drepturile de autor generate de un manual şcolar ca pe un sac de cartofi. Ca în sclavagism sau în Coreea de Nord. Nu ştiu de ce jurişti dispune ministerul Educaţiei dacă nu cunosc „Legea dreptului de autor”, care la art. 1 stabileşte:

(1) Dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau ştiinţifice, precum şi asupra altor opere de creaţie intelectuală este recunoscut şi garantat în condiţiile prezentei legi. Acest drept este legat de persoana autorului şi comportă atribute de ordin moral şi patrimonial.

(2) Opera de creaţie intelectuală este recunoscută şi protejată, independent de aducerea la cunoştinţa publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în forma nefinalizată.

În lumina acestei prevederi legale, ministerul nu are cum să „achiziţioneze” un drept de autor. Cel mult să intre într-un contract prin care proprietarul dreptului de autor să decidă în ce mod îi poate fi utilizată proprietatea. Trecem peste faptul că nu este clar în ce mod se va face „achiziţia”: prin concurs transparent şi cu arbitri independenţi sau pe „ochi frumoşi” şi şpagă mare?

Personal nu cred că se vor găsi profesori atât de neştiutori încât să accepte condiţiile puse de minister.

O altă prevedere aberantă din proiectul de lege ce conţine doar 12 articole:

Art. 7 (2) Toate cele trei variante de manuale sunt proprietatea Ministerului Educaţiei Naţionale.

În lumina prevederilor din „Legea dreptului de autor” nu este posibil aşa ceva. Proprietari al manualului, ca operă ştiinţifică, sunt doar autorul-autorii, pe tot parcursul vieţii lor, iar relaţiile cu eventuali beneficiari ai operei, edituri sau minister se stabilesc prin contract.

Încă o dată, este halucinant ca la nivel de minister al Educaţiei dintr-o ţară europeană să nu fie cunoscute aceste prevederi ale legilor în vigoare.

De fapt, care erau intenţiile ministrului Liviu Pop?

Obsedat de „mafia” şi „baronii” manualelor şi auxiliarelor, sfătuit de cine nu trebuie, ministrul Liviu Pop vrea să readucă statul în poziţia de singur proprietar şi editor al manualelor şcolare, ignorând principiul de bază conform căruia doar competiţia generează calitate. Nu manualul unic şi editura unică. Dacă existau disfuncţii, dacă nu există o competiţie reală şi sigură, ministerul poate reglementa domeniul eliminând disfuncţiile, dar nu întorcându-ne în comunism la manualul unic şi editura unică.

Dacă ar trece o astfel de lege, ministerul Educaţiei, ca unic proprietar al dreptului de autor asupra manualelor, s-ar adresa unei singure edituri, de stat, pentru a tipări toate manualele din România, fără competiţie şi fără asigurarea calităţii. Ca în comunism.

Ministrul Liviu Pop, fost şef de sindicat, nu înţelege nimic din etapa în care se află România. Are impresia că ne aflăm tot în comunism, etapă în care statul hotăra şi decidea totul, ca unic deţinător al intereselor şi cerinţelor populaţiei.

Că un ministru al Educaţiei crede aşa ceva, e grav. Şi mai grav este că superiorii săi, şeful guvernului, şefii Coaliţiei de guvernare, cred acelaşi lucru, dacă acceptă de luni bune să se facă de râs cu un astfel de ministru.