Pericol de incendiu în şcoli! Să învăţăm din măsurile de siguranţă luate în şcolile şi căminele din Marea Britanie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Afirmaţia Ministrului Educaţiei, actualul prim-ministru interimar ne-a şocat. Nu credeam că trăim într-o astfel de ţară atât de nesigură şi riscantă. Că poţi muri oricând. Din simplă neglijenţă, iresponsabilitate, nepăsare şi încălcare a legii de protecţie contra icendiilor. Doar 7% din şcolile româneşti au autorizaţie de la ISU – este o problematică gravă.

România, ţara neautorizată de pompieri. Doar 7% din şcoli au implementate măsuri de protecţie împotriva incendiilor

Securitatea şi sănătatea copiilor în şcolile din ţara noastră este o primă problemă. Într-o după-amiază, când eşti la serviciu, să-ţi sune urgent telefonul şi cineva disperat să te anunţe că fiul tău e la urgenţe pentru că a suferit arsuri într-un incendiu din şcoala sa. Da „se poate“. În orice altă ţară este o prioritate. Am văzut recentele exerciţii de alarmă generală în câteva şcoli. Sunt foarte rare. Nu ştiu dacă sunt măcar anuale. În copilăria mea, în zeci de ani de şcoală, nu am participat la niciunul. Elevii nu ştiu ce să facă. Exerciţiile neavând o periodicitate anume sunt tratate ca simple exerciţii şi „liber de la oră“ şi nu-şi ating scopul. Deşi declaraţiile coordonatorilor în presă ne asigurau că exerciţiile s-au desfăşurat cu succes, toţi au zâmbit, totuşi nu putem avea o poziţie pasivă. Analizând comportamentul copiilor, al profesorilor şi inclusiv al celor de la ISU, mai toţi au tratat situaţia de urgenţă cu haz, amuzându-se de pititul repede sub bancă, de încetineala cu care au ieşit din clase, de lucrurile uitate şi desigur, punctul culminant, de plimbările prin maşinile speciale, ambulanţe şi acordarea primului ajutor sau chiar de jetul înalt al furtunurilor pompierilor. Un exerciţiu fără utilitate rămâne un exerciţiu, care ar trebui să pregătească personalul şi elevii pentru situaţia de risc reală. Ori, dacă tratezi cu lejeritate şi umor, cu bunădispoziţie, cu glumă ceva ce este în realitate extrem de grav, riscăm ca în situaţiile de pericol să ne comportăm cu totul diferit şi să iasă prost. Când e foc în şcoală, chiar nu te poţi distra şi dacă nu dobândeşti nişte abilităţi de a face faţă stresului şi dacă nu deprinzi cu precizie procedurile şi etapele diminuării riscurilor, totul e în zadar...

image

Securitatea incendiilor la Oxford

Îmi amintesc de nenumăratele ocazii, student fiind la Oxford, când mi s-a interzis intrarea în unele săli de clasă sau conferinţe pentru că locurile de pe scaune erau deja ocupate. 50 de scaune, 50 de studenţi. Nimeni nu putea să stea în picioare sau să aducă un scaun în plus, deşi vizibil era spaţiu neocupat. Ca român, eram indignat. Englezul respecta. Din motive de securitate era interzis. Mesajele erau peste tot cu „Health and Safety Policy”. Paznicii sau alţi angajaţi ai universităţii erau cu ochii în patru, mărşăluiau prin pauze, mai ales de dimineaţă, când clădirea (Exams School) era invadată de sute de studenţi. Nicio concesie nu era permisă. Nu puteai negocia. În Marea Britanie regulile nu se negociază şi nu se încalcă. Nu poţi fi tupeist sau obraznic. Sălile de clasă cu câte 300-400 de locuri se puteau închira şi orice echipament electric ai fi adus din afară trebuie testat PAT (Portable Appliance Testing) înainte de a fi folosit. Citind regulamentul, observasem că în cazul unor evenimente mari, dacă unele echipamente nu aveau certificat de testare, stafful de la Examination School le putea valida prin propriile lor proceduri de testare în schimbul unei taxe de £20.000. Nici nu-i mult... 

Prevenirea incendiilor într-un colegiu din Oxford

Guvernul britanic, prin Departamentul Copii, Şcoală şi Familie şi sub semnătura Ministrului Educaţiei, a dezvoltat şi publicat un document de 160 de pagini (Building Bulletin 100) cu instrucţiuni extrem de detaliate: de la numărul de ieşiri, lungimea căilor de evaluare la calcule matematice minuţioase. Aş da acest document spre citire obligatorie fiecărui director de şcoală din România.

Anual, aproape una din douăzeci de şcoli raportează un incendiu. O statistică pe 8 ani enumera 14.000 de incendii, dintre care 56% erau nonaccidentale. Din fericire, în acei 8 ani, doar o singură femeie a murit. Cu toate aceste reguli şi instrucţiuni aplicate, anual 50 de persoane sunt rănite (fie că sunt răni uşoare sau nu). Costurile economice anuale au fost de 58 de milioane de lire. Zonele cu risc crescut sunt oraşele mari

„Prevenirea incendiilor este responsabilitatea tuturor“, începe un document despre Fire Safety (Protecţia împotriva incendiilor – n.r.) de la Colegiul Christ Church din Oxford. Şi apoi continuă „fiecare membru al corpului profesoral va fi educat pentru prevenirea incendiilor“. Fiecare colegiu are, pe lângă portar, o persoană specializată în prevenirea incendiilor etc.

1) Cea mai importantă precizare din regulament era limpede: focurile de artificii nu sunt permise. Evident, nicio excepţie.

2) Fumatul este interzis în clădire. Să vă amintesc că, la noi, fumatul în şcoli este permis şi chiar nu deranjează pe nimeni? Că profesorii au săli speciale pentru fumat, alţii prin cancelarie, pe holuri, dar mai grav că elevii au spaţii amenajate în curţile şcolilor unde cu toţii fug în pauze la o ţigară? Ca psiholog, m-am confruntat deseori cu acest paradox ruşinos: eram invitat să susţin prezentări despre efectele fumatului şi dependenţă la elevi şi profesori care tocmai se întorseseră de la fumat.

3) Gătitul este permis doar în bucătărie. Să vă amintesc că, la noi, majoritatea elevilor şi studenţilor gătesc în camerele de cămine cu materiale improvizate? Că iarna toate instalaţiile electrice se ard deoarece mai toţi elevii sau studenţii din cămine folosesc resurse suplimentare de încălzire. E frig. Da, e foarte frig. Am locuit în internat pe perioada liceului, cât şi student fiind. Portarul ne zicea: „Nu dau drumul la apă caldă decât de la 9 la 10, se face risipă“ sau „De la 11 seara opresc încălzirea, că a zis decanul să facem reduceri la cheltuieli“. Şi era un frig de moarte. Odată, pe vremea liceului, colegului meu îi luase foc patul. Ce făcuse? A improvizat o „rezistenţă“ cu care ne încălzeam şi la venirea pedagogului a ascuns-o repede sub pat. Fiind încinsă, patul s-a aprins de îndată. Colegul a scăpat cu o pedeapsă uşoară. Cel mai grav era tot iarna când elevii mergeau la ore şi nu-şi mai scoteau din priză reşourile deoarece era foarte frig la întoarcere. Aşa că, de dimineaţă până la venirea lor la prânz, râmâneau nesupravegheate.

4) Testarea alarmelor de incendiu are loc săptămânal. Există documente şi rapoarte cu evaluarea riscurilor, proceduri de evacuare şi timpul de ieşire, exerciţii de evacuare, alarme false, inspecţii periodice, pregătirea personalului pentru situaţiile de urgenţă, Tot în Anglia fiind, într-un cămin, în miez de noapte au sunat alarmele de incendiu. În fiecare cameră. Am sărit cu toţii. Eram la etajul al 8-lea. Desigur, intenţia noastră era să luăm liftul. Era interzis. La fiecare etaj era câte un coleg ce coordona evacuarea. Am luat-o pe scări. În haine de noapte. Şi ne-am trezit cu toţii în parcul din faţa căminului, în nici 5 minute, vreo 300 de studenţi. Au venit la fel de repede pompierii şi ambulanţa. Am rămas dezamăgiţi de cauza declanşării alarmei. Ce se întâmplase? Un coleg din Ghana, care îşi pregătea ceva de mâncare în bucătăria de la etaj, a ars mâncarea, fapt care a provocat fumul ce a declanşat instant alarma în toată clădirea. Ei, atunci stau şi mă întreb:

– În România, câte camere de cămin, câte săli de clasă au dispozitive de detectare a fumului care să declanşeze alarma generală?  Personal, nu cunosc niciuna.

– Câţi dintre profesori şi elevi cunosc cum să folosească practic un stingător?

– Câte ieşiri de urgenţă practicabilă există în fiecare clădire educaţională?

– Nu este nevoie de un incediu într-o şcoală pentru a ne trezi!  Nici să pierdem alte zeci de vieţi!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite