pnl.guvernare.edu: 7+. Insuficient, deocamdată: e mult loc de mult mai bine
0
10 pentru deschiderea Programului de guvernare al PNL cu secţiunea"Educaţie şi cercetare ştiinţifică". Este o opţiune politică fără precedent, care setează tranşant priorităţile agendei publice, în eventualitatea unei guvernări liberale.
Textul accentuează explicit:
[…] reformarea profundă a sistemului de educaţie şi cercetare trebuie să fie mai întâi expresia voinţei civice şi ca urmare un act de voinţă politică.
Educaţia reprezintă unul dintre cele mai importante bunuri publice pe care orice Guvern are datoria de a o pune la dispoziţia societăţii. (p. 8)
10+ pentru poziţionarea componentei preuniversitare drept vârf de lance în transformarea Şcolii ca sistem în România. Tot o opţiune fără precedent, tranşată cu viziune şi curaj.
Învăţământul preuniversitar este cheia unei educaţii de calitate pe termen lung. Fundaţia învăţământului universitar, chiar mai mult a învăţării pe tot parcursul vieţii, este învăţământul preuniversitar. (p. 7)
4 pentru frica de a spune cu toate vorbele că modelul educaţional curent este puternic tributar paradigmei comuniste şi că, din această cauză, Educaţia constituie ameninţare directă la siguranţa naţională a României. Până când nu avem curajul de a pune diagnosticul corect, soluţiile propuse rămân incomplete şi slabe. Am scris de nenumărate ori faptul că schimbarea paradigmei Educaţiei se fundamentează pe un cadru strategic ce nu poate fi eludat: VALORI de secol XXI; ARHITECTURĂ CURRICULARĂ de secol XXI; CARIERĂ DIDACTICĂ de secol XXI; ARHITECTURĂ INSTITUŢIONALĂ de secol XXI. În context, paragraful de debut al secţiunii Educaţie şi cercetare ştiinţifică (p. 7) este neconvingător şi fără vlagă. Eu aş fi început aşa:
Educaţia este, de departe, proiectul public numărul 1 în România în următorii zece-douăzeci de ani. Miza istorică este succesul sau eşecul României în condiţiile generate de dobândirea statutului de ţară membră a Uniunii Europene, iar focalizarea complexă şi de lungă durată a ţării noastre pe transformarea profundă a Educaţiei pe toate palierele sale, într-o manieră fără precedent până în acest moment – incomparabilă cu oricare dintre schimbările ori corecţiile din zona publică la care suntem martori –, adică pe schimbarea paradigmei Educaţiei, reprezintă condiţia critică de succes a noii Românii Europene.
9 pentru secţiunea consacrată carierei didactice şi salarizării profesorilor (p. 12 ş.u.). Excelentă ideea schimbării paradigmei salarizării, dinspre modelul “exponenţial” către cel „logaritmic”. Lăudabilă consacrarea nevoii de formare iniţială pe filiera didactică (şcolile de profesori). Insuficient consolidată tema modelului carierei didactice bazate pe opţiuni orizontale multiple.
8 pentru accentele pe creşterea independenţei curriculare a şcolilor (p. 13, 14)
3 pentru menţinerea inspectoratelor şcolare (p. 14) Acum, ele sunt structurile birocratice cele mai conservatoare şi politizate din preuniversitar, care respiră comunism în fiecare secundă a existenţei lor şi ţin în loc descentralizarea comprehensivă. O soluţie liberală de tip „inspecţii şcolare – DA; inspectorate şcolare – NU” o reprezintă desfiinţarea inspectoratelor şi crearea Registrului Furnizorilor de Inspecţie Şcolară şi Instituţională, reglementat de Parlamentul României.
Să zicem 9, pentru restul.
Bref, (10 + 10 + 4 + 9 + 8 + 3 + 9) / 7 = 53 / 7 » 7,57.
7+, adică.
Insuficient, deocamdată.
4 trebuie să devină, obligatoriu, 10.
3 trebuie să devină, obligatoriu, 10.
Pentru că la urmă rămâne realitatea implacabilă, ce nu ţine seama de niciun calcul politic meschin, conjunctural: starea Educaţiei, acum, înseamnă ameninţare directă la adresa siguranţei noastre naţionale, deoarece absolvenţii inepţi produşi de şcoala de azi sunt adulţii inepţi ai României de mâine.
Aşa încât azi, ca şi peste zece ani, tot de aici plecăm, şi până nu vom rezolva chestiunea nu va fi deloc „pace sub măslini”.
Ca să putem porni la treabă cum se cuvine, avem mai întâi a ancora ireversibil în istoria de acum borna zero a întregului proces: ieşirea României din negarea faptului că Şcoala mai poate funcţiona vreodată eficient aşa cum e acum. Această premisă este, pur şi simplu, eronată, falsă. Până nu ne vom reconcilia ca societate cu acest adevăr dur, inconfortabil, incomod vom pedala în gol acumulând frustrări tot mai dificil de gestionat, accelerând involuţia sistemului public al Educaţiei, în loc să stopăm urgent acest proces ucigător pentru societate şi să-l întoarcem curajos cu faţa spre viitor, spre evoluţie şi creştere sănătoase.
A consacra schimbarea paradigmei Educaţiei ca Proiect de Ţară este o misiune critică istorică, în contul elitelor de azi ale ţării. Elitele sunt persoane şi entităţi capabile să genereze Proiecte de Ţară pentru România. Proiectele de Ţară sunt cele a căror punere în fapt ne legitimează să stăm cu fruntea sus şi să dăm seamă în faţa istoriei.
De pildă, la 1 Decembrie 2018.
Se încarcă comentariile...
