Programul „Cornul şi laptele“ a fost anulat. Cu ce va fi înlocuit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Programul „Cornul şi laptele“ 
a fost anulat. Cu ce va fi înlocuit. FOTO: Adevărul
Programul „Cornul şi laptele“ a fost anulat. Cu ce va fi înlocuit. FOTO: Adevărul

Elevii vor primi la şcoală produse de panificaţie, lactate, fructe şi legume, prevede o lege promulgată la începutul săptămânii de preşedintele Klaus Iohannis. Concret, pe parcursul săptămânii şcolare, unui elev i se vor acorda gratuit două porţii de fructe şi/sau legume, două porţii de lapte şi o porţie de produse lactate.

Fiecare dintre aceste categorii va fi combinată cu produse de panificaţie (din făină integrală, fără adaos de zahăr, îndulcitori şi alţi aditivi alimentari). Astfel, porţia de fructe şi/sau legume va fi însoţită de o porţie de biscuiţi sau covrigi uscaţi, iar porţia de lapte şi produse lactate va fi însoţită de un corn sau baton. În privinţa fructelor şi legumelor, elevii vor primi din următoarele: mere, pere, struguri de masă, prune, sau salate de morcovi cu păstârnac, ţelină, sfeclă roşie, ardei graşi şi castraveţi proaspeţi. Fructul trebuie să aibă cel puţin 100 grame, iar porţia de legume trebuie să aibă cel puţin 200 grame. Salatele de legume vor fi servite în stare proaspătă.

Ce condiţii trebuie să respecte produsele

Potrivit legii, fructele şi legumele distribuite vor fi sănătoase, spălate şi fără urme de atacuri de boli şi dăunători, fără umiditate externă în exces şi fără miros sau gust străin. De asemenea, laptele va fi fără adaos de lapte praf, tratat termic, pasteurizat, fără adaos de zahăr sau alţi îndulcitori. Aceleaşi cerinţe sunt valabile şi pentru produsele lactate. Porţia de lapte distribuită are 200 ml, iar porţia de produse lactate distribuită are 125 grame. Limita valorică cheltuită de autorităţile locale (din fonduri europene) pentru fiecare porţie va fi de 0,6 lei pentru fructe şi legume; 0,88 lei pentru lapte şi produse lactate şi 0,57 lei pentru produsele de panificaţie.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei spun că momentan nu se ştie data la care elevii vor avea pe bănci aceste produse,deşi măsura ar fi trebuit aplicată încă de la începutul anului şcolar curent. „La momentul acesta s-a finalizat doar partea de legislaţie. Acum trebuie să fie constituite nişte comisii speciale, formate atât din inspectorii din zona respectivă cât şi de reprezentanţi ai autorităţilor locale şi direcţiilor sanitare, care să organizeze licitaţie pentru producători şi distribuitori. Aşadar, procesul va depinde de autorităţile locale. În funcţie de cum se vor mişca acestea, elevii şi preşcolarii vor beneficia de aceste produse cât mai repede. Cert este că trebuie să înceapă aplicarea înainte de încheierea anului şcolar 2017-2018“, a explicat secretarul de stat pe învăţământul preuniversitar, Ariana Bucur.

225.000 de copii români se duc zilnic flămânzi la culcare.

De cealaltă parte, medicul nutriţionist Corina Zugravu apreciază faptul că elevii vor mânca la şcoală hrană sănătoasă. „Consumul de fructe şi legume în rândul copiilor este încă relativ scăzut. Or, prin această măsură ne-am asigura că cei mici, măcar la şcoală, vor beneficia de mâncare sănătoasă. Ceea ce este important dacă ne uităm la faptul că populaţia infantilă din România prezintă una dintre cele mai mari rate la obezitate şi diabet din UE. Desigur, porţiile ce vor ajunge la copii reprezintă doar nişte gustări. Ele nu acoperă nici pe departe aportul de nutrienţi pentru un copil care poate nu are ce să mânânce acasă“, a explicat medicul , făcând referire la un studiu realizat de World Vision România care arată că 225.000 de copii români se duc zilnic flămânzi la culcare.

La ce programe alimentare mai visează Guvernul

Programul „Masa Caldă“, care prevede un meniu gătit sau un pachet alimentar, se aplică în momentul de faţă doar în 100 de şcoli, deşi ar fi trebuit să fie introdus în toate unităţile din învăţământul preuniversitar. Asta după ce programul a mai fost pilotat anul trecut în 50 de şcoli. Motivul:  încă nu avem infrastructura şi resursele necesare pentru a prepara şi/sau transporta în condiţiile prevăzute de lege, îndeosebi cele de tip sanitar, explicau vara trecută reprezentanţii Ministerului Educaţiei. Un alt program, care deocamdată este la nivelul de proiect de lege, prevede oferirea unui borcan de miere pe lună pentru copiii de la grădiniţă şi ciclul primar.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite