QM-MS

Dacă masteratul în administraţie publică Mid-Career (MPA-MC) este “bijuteria coroanei” la Harvard Kennedy School, atunci programul de vară care îl precede este “bijuteria bijuteriei”, prin naturaleţea şi intensitatea invitaţiei la dezvoltare intelectuală pe care o oferă. Este "jocul cu mărgele de sticlă" în stare pură, eliberat de toate mizele sale artificial-meschine: note, ierarhii, eu mai tare decât ceilalţi.

QM prescurtează sintagma Quantitative Methods – metode cantitative. Este unul din cursurile definitorii ale programului de vară MPA-MC, împreună cu cel de Economie (micro). Raţiunea existenţei acestui program este justificată de obligativitatea parcurgerii cu succes, de către toţi masteranzii MPA-MC, în cadrul programului propriu-zis cu durata de un an academic, a unui curs cu conţinut intens cantitativ (microeconomie; macroeconomie; statistici cu aplicaţii în politici publice etc.) A fi student MPA-MC înseamnă vârstă minimă 30 de ani şi minimum 10 ani de prezenţă publică şi activitate bine legitimate printr-un portofoliu cât mai solid posibil. Or, după 10-20-30 de ani de la absolvirea primelor studii superioare, lumea mai uită cum e cu matematica, mai ales dacă debutul relaţiei nu a fost, de cele mai multe roi, dei bun augur. Aşa încât, timp de 5 săptămâni, mantra zilnică devine Quant-Econ-Quant-Econ, şi este pusă în fapt cu contribuţia a două echipe de “instructori”, din care fac şi eu parte, începând cu vara anului 2000. Numele meu de cod, aşadar: QM-MS!... :-)

Programul MPA-MC are o valoare excepţională, dată de calitatea remarcabilă, colectivă şi individuală, a “clasei” (în cultura educaţională anglo-saxonă, MPA-MC Class of 2015 înseamnă, de exemplu, masteranzii înmatriculaţi în program în toamna 2014, şi care vor absolvi în vara 2015). Sunt multiple valenţe cumulative de forţă autentică ale fiecărei “clase” MPA-MC în parte: numărul mare de cursanţi, peste 200 în fiecare an; vârsta medie, 37-38 de ani; macro-cosmosul global concentrat în cele 70-80 de ţări de provenienţă; paleta impresionantă de profesii: diplomaţi, jurişti, militari, economişti, astronauţi, ingineri, jurnalişti, artişti, oameni de afaceri, activişti, conducători de organizaţii şi proiecte neguvernamentale, consultanţi şi câte altele. Şi pentru ca toate acestea să se poată exprima deplin în zece luni care zboară ca o clipă, oameni deştepţi au inventat programul de vară preliminar, menit a accelera adaptarea tuturor la rigorile unui an academic excepţional, derulat la cota Harvard. Exact: prima universitate din lume, de ani şi ani buni.

Aceasta este a treisprezecea vară în care predau metode cantitative la Şcoala Kennedy. În timp, am ajuns la concluzia că mai puţin relevant ar fi să descriu ce predau, de fapt. Sunt teme matematice cu aplicabilitate direcată în analiza cantitativă a deciziilor ce vizează politicile publice: modele liniare/exponenţiale; analiză matematică; probabilităţi; statistică; arbori decizionali; teoria jocurilor etc. În schimb, fascinaţia şi valoarea adăugată pentru mine a acestei experienţe educaţionale vine din alte două surse, cu mult mai relevante: pe de o parte, privilegiul de a cunoaşte (şi interacţiona cu) adulţi din toate colţurile lumii, extrem de interesaţi să înveţe; şi, pe de altă parte, apartenenţa la un conclav de coechipieri-profesori de clasă, de la care am învăţat şi învăţ enorm, continuu. Aş adăuga, pentru completarea tabloului, stare de graţie a fiecărei zile de curs în parte, agregată imaterial din fiecare întrebare căreia îi dăm răspuns împreună, din emoţiile examenelor şi deschiderea conversaţiilor de feedback, ori din multele ore de lucru rezolvând probleme, şi rezolvând probleme, şi... rezolvând probleme, de bună seamă!...

Deb Hughes Hallett este “îngerul păzitor” al programul de vară şi unul din mentorii mei din 1998 încoace. Mii de de-alde ca mine i-au trecut prin mâinile şi sufletul său de dascăl, cu care, magic, dă viaţă matematicii, şi matematică vieţiii. Urmăriţi cu atenţie discursul de absolvire din 2010, rostit de actorul Jimmy Tingle, cu osebire între minutele 6 şi 9, ca să înţelegeţi ce face Deb, de fapt.

Cu cine am lucrat în timp? Iată câţiva dintre bunii prieteni alături de care am redescoperit, iar şi iar, frumuseţea matematicii: Hassina Sherjan (Afganistan); Kalpana Jain (India): Jack Jaskaran (S.U.A.); Elias Mudzuri (Zimbabwe); Violet Gonda (Zimbabwe); Edita Tahiri (Kosovo); Cristiana Paşca-Palmer (România); Laila Atshan (Palestina); Jon Cayzer (Africa de Sud)... Şi mulţi alţii, deopotrivă de puternici şi relevanţi în ceea ce fac, fiecare în parte, pentru o lume mai bună pe planeta unde trăim.

Programul de vară MPA-MC de la Harvard Kennedy School este o stare de spirit. Probabil că oi fi făcut eu ceva de soi la viaţa mea, de mi-a dăruit Cel de Sus bucuria de a-i fi părtaş, ca profesor. Cuvintele sunt puţine şi slabe pentru a mărturisi doar prin ele, până la capăt, gratitudinea mea pentru darul primit. Dar mulţumesc pot spune, măcar, apăsat şi cu toată inima.

Mulţumesc!