Regulament şcolar 2015. Sancţiuni aberante: elevii, „pedepsiţi” să petreacă trei zile în bibliotecă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Să citesc Ordinul privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar a fost cea mai plictisitoare lectură. Parcă citeam Pagini Aurii. Cifre, litere, exprimări reci şi lungi, punct, punct. Bine, m-am plictisit încă de la citirea titlului noului regulament şcolar 2015. Ordinul e semnat de ministrul Pricopie în 15 decembrie 2014 şi publicat în 13 ianuarie 2015 de noul ministru al Educaţiei.

1. Ce merită apreciat în noul regulament şcolar 2015

Mi-a plăcut că încă de la început se face distincţie între trei categorii de vârste prin formula repetată de zeci de ori: elevi, preşcolari şi, atenţie!, „antepreşcolari”. M-a luat un timp să înţeleg diferenţa din preşcolari (cei care încă nu au vârsta de şcoală, adică 4,5 ani) şi antepreşcolari (copiii care sunt anterior perioadei preşcolare, adică ...sugarii?). De la început îţi dai seama că e ceva necurat la mijloc.

Apărarea imaginii elevilor şi situaţiile speciale

Art 116  (1) se referă la „Elevii aflaţi în situaţii speciale, cum ar fi, căsătorie, naşterea unui copil, persoane aflate în îngrijire, detenţie şi altele asemenea, vor fi sprijiniţi să finalizeze învăţământul obligatoriu”. Mi-a plăcut deoarece încă de pe vremea când eu eram la liceu am întâlnit situaţii când elevele au devenit mămici (desigur minore) şi un întreg scandal s-a iscat în liceu, în oraş, la inspectorat, toată lumea era alarmată şi îndignată. M-au bucurat cazurile rare de succes când chiar profesorii şi colegii elevei au înţeles situaţia şi au sprijit-o pas cu pas până când a reuşit să obţină o notă mare la BAC. Bravo ei şi bravo lor! Nu mi-a plăcut că la categoria cazuri speciale apare alături de căsătorie şi detenţie. Nu e totuna.   

Am apreciat art 120 (2) care accentuează că „conducerea şi personalul din unitatea de învăţământ au obligaţia să respecte dreptul la imagine al antepreşcolarilor, preşcolarilor  şi a elevilor” şi (3) „nicio activitate organizată în unitatea de învăţământ nu poate leza demnitatea sau personalitatea antepreşcolarilor, preşcolarilor şi a elevilor.

Că elevul sau părintele poate contesta rezultatele evaluării este iarăşi de apreciat (Art 122 (2)). Precum şi „copiii/tinerii cu cerinţe educaţionale speciale au aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi elevi şi au dreptul să fie şcolarizaţi în unităţi de masă” (Art 132 (1) şi (2)). Şi mi-aş dori să fie aşa. Am văzut prea mulţi copii discriminaţi sau mutaţi dintr-o şcoală în alta mai ales datorită presiunii părinţilor şi laşităţii (şi pasivităţii) profesorilor şi directorilor.

2.Ce este discutabil în regulamentul şcolar 2015!

Următorul articol dă liber la orice interpretări:  

Art 124 (1) „beneficiarii primari au dreptul la şcolarizare gratuită.....dar pentru anumite activităţi...se pot percepe taxe, în condiţiile prevăzute de lege”. Care „anumite” activităţi? Cine percepe? Şcoala, profesorii, inspectoratul? Cât? Păi ori este gratuit ori se percep taxe. E o portiţă foarte uşor de profitat.

Ce mi se pare dictatorial este art 139 d) care vine în contrazicere cu art 135 „le este garantată libertatea de asociere”. Art 139 d) precizează că „este interzis elevilor să organizeze şi să participe la acţiuni de protest care afectează desfăşurarea activităţii de învăţământ sau care afectează participarea la programul şcolar”. Ceea ce ar însemna că elevii, dacă vor să protesteze o pot face doar după ore ? Sau nu au voie să protesteze deloc. De ce nu? Asta chiar mi se pare incorect. De ce nu ar putea protesta elevii dacă vor afla într-o zi că s-a schimbat brusc directorul sau profa de română sau că sala de sport a fost transformată în depozit pentru cereale? Totul e posibil în România. Cum poate ministerul să îngrădească dreptul la liberă exprimare. Nu, nu poate. Cred că este ilegal acest articol 139.

Capitolul „Sancţiuni” îmi aminteşte de supliciile din Evul Mediu 

Sancţiunile se adoptă gradual. Cea mai uşoară este avertismul. Oare? Art 149 (1) explică: avertismentul în faţa clasei şi/sau în faţa consiliului clasei/consiliului profesoral constă în „atenţionarea elevului şi sfătuirea acestuia să se poarte în aşa fel încât să dea dovadă că a înţeles fapta comisă, atrâgându-i-se totodată atenţia că, dacă nu îşi schimbă comportamentul, i se va aplica o sancţiune mai severă.”

Mie îmi sună a ameninţare clară. Expresia „sancţiune severă”, mă duce cu gândul la pedepsele fizice din sec 17, 18. Văd deja un copil de 9 ani, de clasa a II-a adus în faţa tuturor profesorilor (consiliul profesoral) şi mustrat pentru că mingea lui a doborât în joacă în pauză ghiveciul preferat al doamnei de fizică. Metoda, deşi se practică la scară largă în şcolile româneşti, este una una înjositoare şi denigratoare. Profa care te ceartă şi urlă. Am făcut nu demult un studiu în care un item inserat se referea la greşelile profesorilor. Un număr ridicat de răspunsuri au indicat „insulta şi jignirile, discriminările şi tendinţa de superioritate”.

Iată că însuşi acest ordin de ministru merge pe o paradigmă veche şi fără utilitate care are explicaţii inclusiv în cutumele culturii româneşti.

1) „Atenţionarea, sfătuirea, atragerea atenţiei”, cu accent pe „dacă nu îşi schimbă comportamentul” toate acestea în faţa clasei sau în faţa tututor profesorilor (corul judecătorilor) au un efect categoric negativ asupra elevului. Metoda aceasta afectează demnitatea şi integritatea elevului. Nu mai mustrăm şi biciuim infractorii în piaţa publică din oraş, ci mustrăm elevii în faţa consiliului profesorilor şi a clasei de elevi. De ce nu şi în faţa întregii şcoli adunate în curte ? Dimpotrivă, eu aş fi introdus aici un articol care interzicea tocmai aceste practici medievale.

2) Pe de altă parte, metoda este extrem de neproductivă, ineficientă şi încalcă din perspectiva mea orice principiu al educaţiei moderne. Nu are nicio eficienţă psihopedagogică. În niciun alt stat modern civilizat nu se practică o astfel de metodă. Şi cum îşi atinge scopul? Cum îşi va modifica comportamentul elevul că doar acesta era rolul sancţiunilor? Prin înjosire sau frică ? Dumnezeule!

O altă sancţiune la art 152 (1) este eliminarea de la cursuri pentru 3-5 zile, dar nu cum vor crede elevii că pot face ce vor stând acasă sau pe strazi. Nuu, „directorul stabileşte ca elevul să desfăşoare o altă activitate în sala de lectură sau bibliotecă” Cum? Aşa, în „folosul comunităţii şcolare”. Păi, care este eficienţa acestei sancţiuni?

E clar că elevul dacă absentează cel puţin 3 zile trebuie să recupereze, să-şi scrie lecţiile, să-şi ia notiţele toate (că doar la şcoală încă se predă la greu) şi să-şi facă temele, deci un efort în suplimentar. Deci, în defavoarea lui. Pe de altă parte, unui elev dezinteresat îi poate părea distractiv sancţiunea cu pricina. Mă întreb ce activităţi ar putea desfăşura în biblitecă în afară de lectură. Şi care sunt cele în folosul şcolii? Să măture curtea? Să spele toaletele? Slavă Domnului că lit (4) precizează „sancţiunea nu se aplică elevilor de la învăţământul primar”. Asta mai lipsea. Copilaşi schimbând ţigla pe acoperişul şcolii. Era să uit, sancţiunea nu se aplică singură, ci i se adaugă scăderea notei la purtare. Aşa, da!

Încă o nedreptate

Dacă la 12 ani elevul a avut o perioadă neplăcută de vreo 2 săptămâni şi primeşte nota 8 la purtare, art 161 (2) vine şi subliniază că nu poate să continue să studieze la liceul militar, pedagogic sau la seminar.

Ce se ignoră aici este tocmai specificul psihologiei copilului şi adolescenţei, acea perioadă extrem de agitată prin totalitatea modificările fizio-psiho-sociale. Iată cum datorită unor mici şi efemere evenimente specifice copilăriei, creşterii şi dezvoltării şi/sau adolescenţei, legea ministerului vine şi nu iartă firescul copilăriei şi provoacă efecte de durată pentru viitorul adult. Ministrul nu poate percepe că unele situaţii deseori incidentale au la origine alţi factori de risc decât propria voinţă. Copiii „nu sunt răi”, înţelegeţi?   

Ca psiholog mi-au venit la consiliere elevi cu situaţii personale şi familiale disfuncţionale şi cunoscându-i am insistat să vin în faţa profesorilor la şedinţele de condamnare şi să pledez că sancţiunile nu vor avea decât un dublu efect negativ.

Am consiliat elevi care făceau „abateri disciplinare” ca simptome ale efectului divorţului părinţilor, violenţei domestice şi ale situaţiei dureroase de acasă. Totuşi domnii profesori au susţinut că elevul mai merită încă o sancţiune.

La o suferinţă de acasă i se mai adaugă o suferinţă din partea şcolii. Ori elevul aici trebuie consiliat şi sprijinit nu lovit în plus de către şcoală. În mintea ministerului, în lege, incredibil, sancţiunea primează în defavoarea consilierii, sprijinului, reabilitării şi integrării.

Art 197 (2) merge şi mai departe „elevii liceelor pedagogice, teologice şi militare care obţin la purtare, media anuală mai mică de 8.00 nu mai pot continua studiile la aceste profiluri”.  Sunt obligaţi să se transfere. Clemenţă li se oferă adulţilor care au comis greşeli în viaţă, cetăţenilor care au comis infracţiuni, iată poţi fi cercetat penal şi să ocupi un fotoliu frumuşel de parlamentar sau ministru, dar dacă ai greşit o dată la 15 ani, gata nu mai ai dreptul să-ţi urmezi propria vocaţie. Nedrept. 

Tot aici intră şi o altă prevedere definitivă. Art 174 (6)elevii care au obţinut o notă la purtare sub 9 nu pot fi aleşi ca reprezentanţi în Consiliul elevilor”. E adevărat poate elevul nu e cel mai studios, nici cel mai exemplar prin conduită, dar are calităţi de lider. De ce să îi îngrădeşti acest drept?

Alt articol, altă gafă cu autoritate

În art 162 apare o altă regulă comunistoidă cu referire la situaţia unor sustrageri/distrugeri materiale, dacă vinovatul nu se cunoaşte „răspunderea materială devine colectivă, întregii clase”. Adică dacă te trezeşti că în pauză (sau după ore), cineva dintr-o altă clasă a furat un scaun, toată clasa îl plăteşte. Nu văd nicio logică şi nicio echitate. Cum este posibil?

Încă una

Art 179 (4)activităţile educative extraşcolare sunt stabilite în consiliul profesoral împreună cu consiliile elevilor în urma unui studiu de impact”... Asta cu studiul de impact m-a dat gata. Cine să facă acel studiu dacă o vizită în Herăstrău are sau nu impact? Şi de ce mă rog am nevoie ca elev ca orice fac să treacă pe sub nasul şi aprobarea profesorilor? Cum aş putea fi creativ şi inventiv dacă mereu mă lovesc de interdicţiile profesorilor octogenari?

La capitolul evaluare altă intepretare la mâna profesorului

La Instrumente de evaluare art 186 (1) apare la a) chestionări orale şi la e) interviuri. Cum să înţeleagă un elev diferenţa dintre acestea? Când va şti că este evaluat prin metoda interviului şi când prin cea a chestionării orale?

O altă inadvertenţă este la art 192 (3) cu privire la cei mici, elevii din clasele I-IV când calificativul anual se dă în funcţie de 4 criterii printre care şi criteriul c) anume „ creşterea sau descreşterea motivaţiei elevului”. Înţeleg că una este performanţa elevului şi îndeplinirea unor sarcini, dar totuşi ca psiholog susţin că motivaţia este un proces care implică factori biologici, emoţionali, sociali, şi cognitivi care pot sau nu să aibe legătură cu contextul şcolar. De exemplu, divorţul unui părinte, decesul unui bunic, schimbarea domiciliului sunt cauze externe de duc la descreşterea motivaţiei.

Fiind un proces, motivaţia şcolară a unui copil de 8, 9 ani suferă multiple modificări în termeni de intensitate şi persistenţă, nefiind constantă şi solidă ca la un elev de 18 ani şi deci nu poate fi evaluată obiectiv. Să zicem că un elev de clasa a XII-a are o motivaţie puternică pentru că doreşte să obţină o notă mare la BAC, dar motivaţia unui copil de clasa I-a, care încă este copil, ţine de o serie de factori externi şcolii şi preponderent legaţi de viaţa de familie. A evalua calificativul semestrial şi anual la o disciplină în funcţie de descreşterea motivaţiei este o procedură grav eronată care nu ţine seama de elementele de bază ale psihologiei dezvoltării. Sunt convins că niciun psiholog nu a fost consultat în elaborarea acestui document. Greşit!

Religia  

Art 196 (1)Elevii pot să nu frecventeze orele de religie. Şituaţia şcolară anuală se încheie fără disciplina religie!” Mai multe detalii nu primim (că tot e meciul cu Patriarhia).

Ce-i drept dacă elevii se gândesc puţintel nu ar renunţa aşa uşor. Ar avea de căştigat. Să vă explic. De obicei,notele la religie sunt note mari. Religia nu e matematică nici chimie. Niciun stres. Plus, riscul de a primi un 6 rămâne extrem de mic. Considerând că elevul ar avea o medie de 10 sau 9, dacă ar renunţa la disciplina, ar suferi la media anuală (ceea ce nimeni nu-şi doreşte). Ok?

Şi pentru a încheia într-o notă pozitivă

Chiar îmi plac ultimele articole despre obligaţiile părinţilor. Art 243 precizează „părintele sau tutorele care nu asigură şcolarizarea elevului riscă o amendă cuprinsă între 100 lei şi 1.000 lei”. De acord că părinţii trebuie să fie responsabilizaţi şi mai mult şi obligaţi să-şi trimită copii la şcoală şi nu altundeva şi să-i susţină. Mulţi nu o fac şi stăm foarte prost pe plan naţional la cifra de şcolarizare, şi la cea de analfabetism. Dar, dacă-şi plăteşte amenda de 150, gata? Elevul poate fi retras de la şcoală şi să se ocupe de orice doreşte părintele ?

Ce-mi place foarte mult din toată legea asta este la (5) „obligaţia părintelui ca cel puţin o dată pe lună să ia legătura cu profesorul pentru a cunoaşte evoluţia elevului”. Asta este singura afirmaţie cu cap. Mi se pare cea mai deşteaptă prevedere ţinând seama că am întâlnit părinţi care timp de 4 ani au  mers de vreo 2 ori la şcoală. Bravo.   

Şi totuşi, dacă mai citesc o dată întregul document cu mai multă răbdare voi mai găsi alte anomalii. Dar nu o fac. Nu azi.  

OMEN nr. 5.115-2014 ROFUIP.pdf

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite