Taxa pe afacerile şcolare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Micile afaceri şi marile învârteli din şcolile româneşti înfloresc mai ales primăvara, odată cu apropierea sfârşitului de an şcolar.Chiar dacă în aparenţă, s-a redus fenomenul afacerilor în unităţile de învăţământ, acestea nu au dispărut deloc. Sunt ca râia, sunt ciclice, la fel ca şi problemele educaţiei româneşti. La fel ca şi banii, nu au culoare politică.Continuă să se facă profit ilegal, consistent, de pe urma elevilor.

S-a gândit cineva din sistemul de educaţie naţională cât profit ar avea şcolile dacă micile afaceri ilegale derulate în unităţile de învăţământ româneşti ar vărsa un mic procent, să zicem între 5 şi 10%, din profitul făcut, în beneficiul elevilor? Credeţi că-i mult, că-i puţin din profitul vânzării a zeci de mii, chiar sute de mii, poate milioane de manuale, culegeri, caiete speciale şi alte asemenea tipărituri?

Neobligatorii pentru elevi, dar comercializate sub masca recomandărilor.

S-a gândit cineva, părinţi, profesori, autorităţi cât ar câştiga şcolile dacă aşa zişii cameramani, fotografi, artişti ar lăsa 10% din profitul făcut în incinta unităţilor de învăţământ? Bani care să-i lase la bugetul şcolii nu în buzunarele directorilor şi profesorilor care le facilitează mica afacere şcolară.

Astfel de „artişti”, care produc albume foto, casete video sau fac pe DJ pentru divertismentul elevilor şi satisfacţia unor cadre didactice, au cale liberă, potecă bătătorită în şcoli. Mai ales la şcolile din marile oraşe unde părinţii au altă stare şi dare de mână. În Bucureşti, de exemplu, un singur fotograf cu pile şi monopol pe o şcoală poate scoate şi la 100 de milioane de lei vechi, dacă nu chiar mai mult, cu albumele în câteva zile. Dacă strânge în portofoliu câteva şcoli, câteva grădiniţe, profitul creşte semnificativ. Obţinut facil şi neimpozabil. Evident, că din câştigul substanţial lasă procentul obligatoriu la directorul, profesorul ajutător, după caz.

Un 10% din 100 de milioane, dacă ar fi donat în beneficiul şcolii, eu cred că tot ar însemna ceva, fie şi bani de cretă, poate chiar mai mult. Ar degreva din sarcinile părinţilor de a contribui ilegal la fondul şcolii şi al clasei. Dacă la procentul fotografului s-ar adăuga şi procentele celorlalţi afacerişti care scot profituri babane în şcoli, suma s-ar rotunji şi ar însemna ceva pentru bugetul unităţii de învăţământ respective. Măcar pentru acoperirea, fie şi parţial, a costurilor consumabilelor. Sau pentru flori. Ori perdele. Chiar pentru înlocuirea clanţei unei uşi.

Micile afaceri şi marile învârteli din şcolile româneşti înfloresc mai ales primăvara, odată cu apropierea sfârşitului de an şcolar. Dar şi în restul anului de învăţământ. Chiar dacă în aparenţă, pare să se fi redus fenomenul afacerilor în unităţile de învăţământ, acestea nu au dispărut mai deloc. Sunt ca râia, sunt ciclice, la fel ca şi problemele educaţiei româneşti. La fel ca şi banii, acestea par să nu aibă culoare politică. Nu contează că s-au schimbat sau nu directorii şcolari, continuă să se facă profit ilegal consistent de pe urma elevilor. Oare, a calculat cineva bugetul anual cheltuit la şcoala „gratuită” de stat de către părinţi? Suferă acest buget personal comparat cu suma alocată de statul român pentru educaţia anuală a unui elev?

E adevărat, de-a lungul anilor am mai scris despre business-urile din şcoli. Am mai scris şi despre faptul că, în multe unităţi şcolare, s-a renunţat la programele de alimentaţie pentru elevi, gen „Cornul şi laptele” şi „Mărul”, prin intermediul cărora se dirijau sume importante în punguţele unor băieţi deştepţi. S-a renunţat pentru că nu se mai putea fura cât îşi doreau băieţii.

Tot de faţadă, s-a acţionat pentru mascarea strângerii fondurilor clasei, şcolii, devenite programe tradiţionale de şpăguit dascălii. Chiar dacă această activitate este declarată ilegală, ea se desfăşoară fără probleme sub grija părintească a multor părinţi care vânează notele umflate, nemeritate pentru copiii lor. Sau pur şi simplu dau bani ca să poată asigura condiţii decente de învăţat pentru copii lor.

La fel de vopsită este şi vânzarea de manuale, culegeri şi alte complementare care ajuta bugetul personal al profesorilor şi bagă la greu bani în puşculiţa unor edituri descurcăreţe. Acum, comerţul respectiv se face oarecum palmat, sub recomandările de cumpărare făcute elevilor de către diverşi profesori. Cele mai multe recomandări vin de la profii de Mate şi Română, materii primordiale ale învăţământului românesc, dar nu se lasă mai prejos nici profii cu materii mai puţin căutate, cum ar fi Religia de exemplu. Atârnă greu la nota umflată nişte sfinţi desenaţi, în plus, cumpăraţi din arginţii copiilor. De, aşa-i învăţătura creştină în acest secol al supertehnologiei.

Marele „beneficiu” al şcolarilor care au urmat obligatoriu recomandările profesorilor, pe lângă îndoielnica notă umflată, de care nu sunt siguri niciodată, rămâne căratul în cârcă, precum măgarul samarul, dus-întors, a supraîncărcatului ghiozdan cu manuale şi culegerile cumpărate. Cu riscul să-şi rupă coloana vertebrală din cauza greutăţii ghiozdanului peste limita admisă. Dar pe cine interesează acest lucru atâta timp cât recomandările aduc profit consistent în buzunarele editurilor şcolare.

Eu nu aş interzice aceste mici afaceri în unităţile de învăţământ, ci i-aş obliga pe băieţii deştepţi să verse un procent din profit în bugetul şcolii, nu în buzunarele directorilor şi profesorilor şpăgari. Aş înfiinţa un fel de taxă pe profit în şcoli. Afaceriştii n-ar avea de pierdut, ar da aceeaşi bani, doar că ar direcţiona o parte din bani în folosul elevilor, cum ar fi normal.

Cine vrea însă normalitate în sistemul de învăţământ românesc, când toate lucrurile sunt împinse şi merg anapoda?

Cine ar vrea ca un procent din profitul afaceriştilor făcut în incinta şcolilor să fie donat şi folosit exclusiv de şcoli? Cu atât mai puţin directorii, mai vechi sau mai noi, politici sau apolitici, vor să-şi lase câştigul extrasalarial în beneficiul şcolii şi al elevilor de pe urma cărora se produce acest profit an de an.

Ar fi o soluţie de completare, fără costuri suplimentare, a şcolilor din surse extrabugetare, şcoli şi aşa subfinanţate cronic.

Dar cine-şi permite să deranjeze mersul profitabil al nemuritoarelor afaceri din şcoli?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite