INTERVIU Tudor Popa, inventatorul ochelarilor care-i ajută pe nevăzători: „Sunt ca senzorii de parcare pentru maşini“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tudor Pop a inventat, la 17 ani, alături de colegii săi de la Liceul Ion Luca Caragiale din Capitală, o pereche de ochelari – Mitra Glasses – care-i ajută pe nevăzători să-şi câştige independenţa. Invenţia sa a fost premiată peste tot în lume, iar la anul, dacă Tudor Popa strânge suficienţi bani, ar putea deveni producţie de masă.

Pe când era doar un puşti de liceu, Tudor Pop a încercat să se pună în pielea nevăzătorilor. A fost primul pas, făcut mai degrabă pe întuneric, către o invenţie: o pereche de ochelari, în loc de clasicul baston, care-i ajută pe nevăzători să se deplaseze fără frica de a pica într-o groapă, fără frica de lovi un obstacol, deci fără frica de a se face de ruşine. Anul trecut, Tudor Pop a plecat la facultate în Olanda, într-o regiune cunoscută ca „Silicon Valley european“. Evident, n-are de gând şi n-are nici motive să se întoarcă în România, ţara sa natală care l-a invitat la o singură conferinţă, apoi l-a uitat. Micul inventator studiază electornica şi se plimbă prin lume, invitat la concursuri şi simpozioane. Săptămâna trecută, l-am întâlnit la Valencia, unde am discutat despre ochelari, dar şi despre sistemul de educaţie din România, pe care Tudor Popa îl rezumă printr-un cuvânt inventat, dar sugestiv:„tocilăreală“.


Weekend Adevărul: Tu nu porţi ochelari. De unde ţi-a venit această idee? Ai prieteni cu probleme de vedere, rude?
Tudor Popa: Ideea mi-a venit dintr-o curiozitate de a afla cum se descurcă alţi oameni. Eram cu cel mai bun prieten al meu la munte, vorbeam despre sintestezie - un proces cognitiv care activează un alt proces cognitiv. Adică mă gândesc la o culoare şi pot să-i simt mirosul. Eu şi prietenul meu ne-am gândit cum ar fi să avem sinestezie şi am ajuns la concluzia că cea mai mare aplicabilitate ar fi pentru nevăzători.

Aţi vrut să vă puneţi în pielea nevăzătorilor.
Da, aşa a început totul. Ne-am gândit: cum e să fii nevăzător? Să nu vezi culorile, să nu vezi în profunzime, să nu vezi nimic. Şi am vorbit cu un nevăzător, ne-a explicat care sunt problemele lui, dintre care cea mai importantă e să se deplaseze singur, mai ales pe stradă, să nu depindă de cineva. Am zis să facem ceva util şi aşa au ieşit ochelarii Mitra.

Ce fac, mai exact, aceşti ochelari?
Ochelarii Mitra ajută persoanele nevăzătoare să se descurce când merg între punctul A şi punctul B. Dacă nevăzătorii au un obiect în faţă, vor fi avertizaţi. Ochelarii îi ajută pe nevăzători să ştie dacă au pericole, dacă au o bordură în faţă, dacă vine un câine, o groapă sau, dacă este ceva foarte fierbinte, să se ferească. Toate aceste funcţii îi ajută pe oamenii fără vedere să-şi câştige independenţa, să-şi facă viaţa mai uşoara.

Ochelarii funcţionează pe bază de senzori, nu?
Da, sunt nişte senzori care înregistrează ce se întâmplă în jur. Înregistrează poziţia capului, înregistrează distanţe, înregistrează foarte multe date, iar informaţia este transmisă utilizatorului, nevăzătorului, prin vibraţii şi prin sunete. Vrem să le transmitem prin alte simţuri ceea ce ei nu văd.

Mă gândesc la trecerile de pietoni care piuie ca să-i avertizeze pe nevăzători că s-a făcut verde. Aşa funcţionează şi aceşti ochelari?
Aproximativ. Aş traduce mai degrabă aşa: ochelarii sunt ca senzorii de parcare pentru maşini.

Imagine indisponibilă

Câţi ai aveai când te-ai gândit la această invenţie?
17 ani. A fost pasiunea mea să inventez ceva şi pasiunea noastră, a tuturor celor din grup, să ne punem întrebări mai mari.

De obicei, puştii de 17 ani sunt atraşi mai degrabă de jocuri de calculator sau de programare.
Şi noi avem un mare strat de programare. Suntem pasionaţi şi de programare, şi de electronică, unii de marketing, alţii de PR. Nu puteam avea o echipă formată din oameni care se pricep doar la fizică sau programare. Suntem ca într-un business, ca într-un start-up ( n.r. – planul unei idei de afaceri). Am fost o echipă neomogenă: trei dintre noi am lucrat pe produs, cineva pe design, cineva pe PR. Apoi ne-am separat, pentru că eu am plecat la studii în Olanda, cineva a plecat în Germania, alţii au rămas în România.

Ce studiezi în Olanda?
Inginerie electrică.

De ce ai plecat în Olanda şi nu în altă ţară?
Sunt foarte multe beneficii acolo.

Beneficii sociale?
Nu neapărat. Partea financiară cu care contribui eu la studii este una mică. În al doilea rând, pot să-mi scot banii lucrând la Facultate.

Lucrezi deja?
Deocamdată nu, pentru că sunt abia în primul an. Încă mă sprijină părinţii mei. Dar am plecat acolo, în Brainport, în zona Eindhoven, care e un fel de Silicon Valley european, unde foarte multe idei tehnologice sunt finanţate.

Tudor Popa (la mijloc), cu o parte a echipei care a transformat o idee în ochelari Foto Arhivă personală

Imagine indisponibilă

De stat?
De parteneri foarte mari. Poţi să ai acces gratuit şi foarte rapid la consultaţii tehnologice de la firme mari în domeniu. Sunt foarte multe companii mari în zonă din domeniul tehnologiei şi chiar firme mari de business.

Tradiţionala întrebare: te întorci în ţară?
Sincer, nu plănuiesc să mă întorc deocamdată, după ce am văzut cum sunt tratate ideile în Olanda şi cum eşti tratat tu, dacă ai un start-up. La noi este foarte greu să lansezi un start-up, deşi au apărut în ultima vreme organizaţii care te sprijină. Însă degeaba te ajută un ONG, dacă nu te ajută statul, dacă nu te ajută facultăţile.

Aici e marea problemă.
Da, aş vrea ca facultăţile să sprijine cu adevărat aceste proiecte, aceste idei. Faci un proiect? Ia laboratorul, lucrează şi noaptea dacă vrei, ia echipament, profesorii să te ajute, pune-ţi în practică ideea. Aşa ar trebui să funcţioneze lucrurile. Asta e marea diferenţă dintre Occident şi noi. Plus că oamenii din Olanda sunt mult mai deschişi la minte, deschişi la nou, sunt dispuşi să rişte, inclusiv financiar, deşi nu vorbim de mulţi bani. Cât ar putea costa câteva piese?

Eu dacă nu înţeleg un fenomen fizic, intru pe Youtube, găsesc un videoclip de cinci minute şi înţeleg fenomenul.

Cât costă ochelarii?
Vrem să-i facem cât de accesibili financiar se poate. Deocamdată, preţul la care ar putea fi cumpăraţi ar fi de 400 de euro.

Unde se fabrică?
Dezvoltarea şi prototipul au fost făcute prin intermediul imprimantelor 3D, circuitele au fost lipite de noi, iar senzorii au fost cumpăraţi din magazine.

Deci voi, în echipă, îi fabricaţi.
Dacă vorbim de prototip, da. Perechile care au fost testate au fost făcute de mâna noastră în totalitate: design, electronică, noi am cumpărat senzorii, noi i-am conectat.

Când estimai că o să-i scoateţi pe piaţă?
Ce folosim noi acum e tehnologie de ultimă oră, dar industria avansează pe zi ce trece. Noi vrem să facem ceva de calitate, altfel puteam deja să lansăm ochelarii. Vrem ca anul acesta să încheiam campania de crowdfunding (n.r. – campanie de donaţii), iar asta ar însemana ca la anul să-i terminăm.

Ochelarii Mitra ajută persoanele nevăzătoare să se descurce când merg între punctul A şi punctul B. Dacă nevăzătorii au un obiect în faţă, vor fi avertizaţi.

Câţi bani aţi vrea să strângeţi?
Sub 100.000 de euro. E vorba de câteva zeci de mii de euro pentru a avea un start.

S-a interesat statul român de invenţia voastră?
Am fost chemaţi o singură dată la o conferinţă, unde a fost şi ministrul Muncii.

Olguţa Vasilescu?
Nu, era pe vremea tehnocraţilor. A rămas atunci că ne auzim şi ducem invenţia mai departe.

Şi ce s-a întâmplat?
S-a schimbat guvernul şi să n-am dus nimic mai departe. Dar am găsit alte variante: ne promovăm singuri în străinătate, suntem chemaţi la concursuri, ne facem noi contacte.

Când un elev întreabă un profesor: «La ce mă ajută pe mine teoria asta din matematică?», să nu primească răspunsul: «O să vezi tu mai târziu la facultate sau o să vezi că te va ajuta mai târziu în viaţă».

Deci vă dezvoltaţi paralel cu statul.
Da. E cea mai bună variantă. Trebuie să devenim mai vizibili. Dacă ne-am fi dus noi, ca elevi, cu o scrisoare la Guvern, cred că ar fi rămas pe un birou. Acum, după ce venim cu premii din Europa, altfel se pune problema.

Contaţi sau nu pe ajutorul Guvernului?
Deocamdată avem o altă strategie. Nu am luat statul în calcul. Mergem pe cont propriu, cu parteneri privaţi. Proiectul nostru a crescut foarte mult datorită societăţii. Au venit oameni la noi care ne-au spus: „Am un prieten nevăzător, vino şi vorbeşte cu el că e posibil să te mai ajute cu ceva“. Alţi oameni ne-au finanţat şi tot aşa. Noi vrem să continuăm acest model prin care oamenii ajută alţi oameni.

Aceşti ochelari ţin oarecum şi de domeniul sănătăţii publice. N-ar trebui ca statul să subvenţioneze persoanele cu handicap să cumpere astfel de ochelari?
Ar putea. Vrem să înregistrăm ochelarii ca echipament medical. Sunt foarte mulţi oameni care ne dau mesaje şi ne spun că ar vrea să cumpere ochelarii.

O priveşti şi ca pe o afacere pe termen lung?
Nu vrem să ne îmbogăţim, dar o privim ca pe o afacere, vrem să scoatem nişte bani. E timpul nostru, e efortul nostru, sunt banii investiţi în noi ca să ajungem la această invenţie.

Mai şi alte idei de invenţii?
Deocamdată fac update-uri la ochelari şi vreau să termin facultatea, că e greu.

400

de euro costă ochelarii inventaţi de Tudor Pop. Vor intra pe piaţă în 2019.

Imagine indisponibilă

„Profesorul trebuie să spună: «Partea asta din matematică foloseşte ca să-ţi funcţioneze ţie telefonul“

Ai spus într-un interviu că nu trebuie să ai facultate ca să inventezi ceva. Creativitatea nu ţine cont de diplomă, asta să înţelegem? În şcoală, în liceu, profesorii te-au încurajat să fii creativ sau te-au pus să toceşti?
Modelul nostru de a învăţa în România este tocilăreala. Dar am avut norocul unor prefesori extraordinari care ne-au încurajat să fim creativi. Dacă aveam o idee, îmi spuneau: pune-o pe o foaie şi vezi dacă poţi să o faci practic.

Modelul nostru de a învăţa în România este «tocilăreala».

Aceşti profesori sunt mai degrabă excepţii?
Din păcate, da. Ştiţi ce trebuie schimbat la noi?

Ce?
Când cineva, un elev întreabă un profesor: „La ce mă ajută pe mine teoria asta din matematică?“, să nu primească răspunsul: „O să vezi tu mai târziu la facultate sau o să vezi că te va ajuta mai târziu în viaţă“.  Profesorul trebuie să spună: „Partea asta din matematică foloseşte ca să-ţi funcţioneze ţie telefonul, să poţi să-l suni pe Andrei din Spania“. Un alt exemplu din matematică: tot ce se întâmplă într-un microfon ţine de numere complexe. Undele FM, la fel. Deci nu am putea asculta muzică în maşină. Poate că dacă-i spui asta unui elev, va fi mult mai interesat să înveţe despre numere compelxe, decât dacă-i spui că-i va folosi mai târziu, la facultate, iar până atunci îl pui să tocească formule. Noi am avut norocul cu o mână de profesori care ne-au încurajat să fim creativi. Suntem o generaţie cu multă deschidere, avem totul la îndemână. Eu dacă nu înţeleg un fenomen fizic, intru pe Youtube, găsesc un videoclip de cinci minute şi înţeleg fenomenul. E vorba şi de profesori. Repetând aceeaşi materie, acelaşi capitol din luna martie a fiecărui an, poate se plictiseşte şi profesorul la un moment dat. Dacă am mânca în fiecare luni ciorbă, nu ne-am plictisi? 

Liiceenii care au plăsmuit ochelarii Mitra

Tudor Ioan Popa - fondator, developer
Alex Gabriel Simion - developer
Diana Canghizer - PR
Adrian Conete - media, designer
Miruna Gafencu - developer
Teodor Licurici - developer
Andrei Diţă - developer
Daniel Goje - developer
Nico Cuprinsu - developer
Cosmin Popa - developer

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite