Mai avem nevoie de creier în România?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Audierile pentru postul de Procuror General de curând m-au făcut să cred că nu doar instituţiile publice dau rateuri grave, dar şi universităţile – care au scos un asemenea produs – şi medicii, care dau adeverinţe diferiţilor tineri cu probleme, în baza cărora ajuns să studieze „în mod superior”, şi, mai grav, să ocupe în timp poziţii importante în stat.

De asemenea, o altă propunere, de o prostie strigătoare la cer, legată de profesorii care nu predau educaţie fizică, dar care ar putea fi folosiţi şi în această zonă – deşi predau chimie, fizică, matematic etc. – şi care a prilejuit şi un foarte bun comentariu, mă face să mă întreb, parafrazând un cântec al lui George Nicolescu: mai avem nevoie şi de creier?

Răspunsul, pentru a fi formulat, deschide însă o mare cutie a Pandorei, deoarece ne face să analizăm situaţia din învăţământul românesc, corelată cu doi indicatori: numărul de persoane emigrate, pe de-o parte, şi numărul de analfabeţi funcţionali pe care-i avem.

În fond, sistemul naţional de învăţământ, în ciuda miniştrilor pe care i-a avut, încă mai reuşeşte să aibă vârfuri, atât sub aspectul predării, cât şi sub aspectul produselor sale. Dar acest lucru devine din ce în ce mai greu de făcut, deoarece finanţarea este slabă iar în marea majoritate a cazurilor diferitele clici din sistem blochează recompensarea celor merituoşi. În plus, continua scădere a bunului simţ şi lipsa de respect pentru educaţie, promovată atât de agresiv de mediul politic şi o bună parte din presă – care a împins în propriile rânduri aceste două caracteristici, precum şi analfabetismul la rang de „comportament necesar pentru a reuşi” – au izbutit să detemine cea mai mare migraţie a românilor în afara ţării.

Această migraţie este şi ea împărţită în mai multe valuri: de la cei aproximativ 600.000 de oameni tineri şi relativ bine educaţi care au plecat în perioada 1990 – 1993, consecinţă directă a mineriadelor, la cei care au plecat din 2000 până azi, în care criteriul educaţiei superioare s-a afirmat mai ales în materia tinerilor ce au studiat în unversităţi din străinătate, al căror număr trece acum de 200.000. De asemenea, mai există o categorie, mică, care şi-a găsit din ţară loc de muncă bine calificat în străinătate, pe baza competenţelor academice.

Nu este mai puţin adevărat că şi alţi absolvenţi de studii superioare din ţară au plecat în alte ţări ale UE, fără să se mai uite mult în urmă, şi au încercat să-şi facă un viitor acolo, pe baza a tot ceea ce ştiu şi a tot ceea ce pot munci, nu neapărat ca studii cu diplome.

Toţi aceştia pleacă în continuare, şi ce rămâne în ţară este din ce în ce mai subţire sub aspect intelectual – şi de aceea nu trebuie să ne mirăm când vedem diferiţi politicieni grobieni votaţi pe scară largă în continuare sau patroni de diferite cluburi sportive mai cunoscuţi decât marii actori de teatru, care, totuşi, în teatru, rămân cei mai mari din lume. Nu aş vrea să facem acum un sondaj în ţară cu tema: câţi aţi auzit de Becali sau Copos şi câţi au auzit de maestrul Radu Beligan sau maestrul Mircea Albulescu. Nu aş vrea, pentru că am o reprezentare clară a rezultatelor.

Este adevărat, dacă nu ar fi plecat mulţi dintre oamenii cu potenţial inteelctual ridicat din ţară, economia noastră încă nu îndeajuns de perfomantă nu i-ar fi putut absorbi, şi mulţi din ei ar fi îngroşat în cele din urmă rândurile alcoolicilor dezamăgiţi, supăraţi şi nefericiţi. 

Totuşi, dacă ei ar fi rămas, economia ar fi putut să îşi revină şi mai repede, pentru că inteligenţa lor ar fi izbutit să se impună, iar exporturile româneşti ar fi ajuns astăzi poate la 60 mld euro, dacă nu mai mult.

În plus, unii ar fi lucrat în administraţie, şi ar fi contribuit şi mai mult la creşterea calităţii activităţii acesteia, reuşind să se impună şi acolo. Totuşi, chiar dacă sunt mii de obstacole ridicate în calea unui om inteligent, acesta izbuteşte să se impună, şi chiar dacă nu este întotdeauna remunerat cum trebuie – clici sunt şi mai multe în administraţie decât în educaţie – toţi ştiu însă cine are cu adevărat creierul capabil să rezolve problemele grele.

Nu are rost să enumăr toate locurile unde ar fi putut aceştia să performeze şi să mişte mai repede „roata morii statului român”, cu toţii le vedem şi înţelegem consecinţele absenţei acestor oameni, mai ales că acum generaţiile tinere au atât de multă lene şi lipsa de seriozitate, încât nu ştii pe viitor pe cine să selectezi la doctorat.

De curând, un sondaj făcut în ţară releva faptul că românii sunt conştienţi că imaginea noastră în Europa nu este pozitivă, iar un comentariu din aceeaşi seară de la TVR sublinia că dacă sondajul ar fi fost aplicat românilor care locuiesc în străinătate, rezultatele ar fi fost şi mai proaste.

Or, această imagine nu este dată de oamenii cu studii superioare care au plecat din ţară, majoritatea muncind cinstit şi chiar izbutind cumva să se impună şi acolo prin seriozitate, ci mai ales prin prisma activităţilor nelegale ale celor ce nu au un nivel ridicat de educaţie, cu deosebire a rromilor, etnia cea mai refractară la educaţie din întreaga Europă – din cauze mai largi, pe care nu le discutăm aici - şi care are şi comportamentul cel mai agresiv din întregul continent.  Or, faptul că mulţi au paşaport românesc, combinat cu propaganda altor state împotriva noastră, care încearcă să realizeze identitatea între termenul de român şi ţigan nu le este de folos etnicilor români cinstiţi şi cu studii temeinice.

Iar această problemă trebuie rezolvată cumva, inclusiv la nivel de documente oficiale, dicţionare etc. În acelaşi timp, poate vreun politician - doi ar începe să înţeleagă că neglijarea acestei probleme, în sensul dorit de români, nu de diferite ONG-uri utile la păpat bănuţii europeni – sau instituţii europene – o să conducă, la un moment mereu neanticipat, la rezultate surprinzătoare.

Totodată, trebuie să recunoaştem şi rolul decisiv al românilor care au plecat din ţară – mai ales al celor ce, prin prisma studiilor, au izbutit să se impună şi să aibă salarii mai bune – la creşterea economică internă, prin transferurile de bani făcute în ţară, fie prin intemediul băncilor, ceea ce este uşor de contabilizat, fie prin remitere directă, greu de cuantificat. Totuşi acestea depăşesc 50 mld euro, şi din aceste sume întreaga societate a câştigat.

E pur si muove! Şi totuşi, creier mai este în ţară, şi mai există tineri dispuşi să studieze, în ciuda mizeriei de la nivel de vârf, care a ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria acestui neam.

Astfel, mai există cercetători de vârf în ţară, în multe domenii – chiar dacă cei din domeniul juridic şi administrativ nu sunt căutaţi aproape deloc de instituţiile de reglementare, în speţă Parlament şi Guvern – şi care încă performează.

Din muncă cinstită, bazată pe educaţie, pe studiu temeinic, intens, pe o cunoaştere cât mai largă a limbilor străine, se poate izbuti

Cum am putea să nu notăm realizările deosebite de la Măgurele? Acolo este vorba de un grup infim de oameni ca număr, dar care au realizat la nivel european şi de fapt mondial o performanţă extraordinară. Dacă mediul politic ar înţelege aceasta, şi alte zeci de proiecte gândite în universităţi ar beneficia de finanţare mai bună, iar rezultatele ar fi deosebite. E adevărat, aceste proiecte nu presupun nici un plagiat, şi cum să vorbeşti de funie în casa spânzuraţilor?

Să mai vorbim despre calitatea cercetării româneşti în materia ciberneticii, spre exemplu, a antiviruşilor? Bitdefender este considerat acum cel mai bun antivirus din lume, şi dacă vom mai căuta, exemple de acest tip vom mai găsi.

Dacă presa ar fi mai atentă, ar găsi în licee tineri de vârf, care în mod cert vor duce mai departe cu cinste cercetarea noastră. Faptul major al întreruperii legăturilor cu străinătatea în anii 1945 – 1989 a început să fie recuperat, prin intermediul internetului. Încă un sprijin mai mare din partea statului în materia accesului la resurse bibliografice în format electronic de vârf va duce la creşterea performanţelor şcolii româneşti, la orice nivel, iar acest lucru va compensa pe de-o parte migraţia atâtor oameni de valoare, şi pe de altă parte mizeria pe care tot multe din instituţiile politice ale statului o propagă zilnic, la televizor, sub formă de imnuri ale staţiunilor, ca un exemplu „beningn”.

Mai este un aspect de relevat. Diaspora română este acum foarte mare, şi în realitate numărul deţinătorilor de cetăţenie română depăşeşte 23 de milioane cu uşurinţă, deoarece a părăsi ţara nu a fost echivalent cu renunţarea la cetăţenie.

Or, aceşti oameni contribuie deja la o îmbunătăţire a imaginii ţării în afară, pentru că, oricâte citate din Becali ar apărea în presa engleză, oricâte infracţiuni de tip trafic de copii sau cerşetorie ar face ţiganii, în birouri competenţele sunt cele aduc profit firmelor. Iar aici, românii noştri educaţi izbutesc să fie productivi, şi sumele aduse de aceştia bugetelor ţărilor lor de adopţie nu sunt mici, dimpotrivă.

Iar ei, în acelaşi timp, le oferă celor din ţară o perspectivă unică: din muncă cinstită, bazată pe educaţie, pe studiu temeinic, intens, pe o cunoaştere cât mai largă a limbilor străine, se poate izbuti. Oricum, lumea viitorului este a celor ce au cât mai multe competenţe de vârf, iar acestea apar doar în urma educaţiei de calitate, facută intens, cu asiduitate.

Iar educaţia nu doar cere la rândul ei alt creier, pentru a-l desărvşi, ea luminează şi înfrumuseţează chipuri şi suflete. Iar aceasta se vede mai ales pe chipul cititorilor mei, nu-i aşa?  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite