Sistemul naţional de educaţie şi valorile

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grava criză prin care trece sistemul naţional de educaţie se datorează, în afară de metoda eronată de predare-învăţare (reproducerea - despre care am scris pe blogul Adevărul.ro pe data de 28 iunie, http://adevarul.ro/educatie/scoala/educatia-nu-indoctrinare-1_53ae86e90d133766a8f775a0/index.html), şi faptului că s-a transferat confuzia (degringolada) valorică de la nivelul societăţii româneşti.

Articolul precedent: Educaţia nu este îndoctrinare

Schimbarea de regim din 1989 a avut printre efectele sale perverse şi demolarea oricărei valori. Multe erau considerate comuniste, deci erau demne de a fi aruncate la gunoi. Aşa s-a ajuns la situaţia că libertatea a devenit libertinaj, dreptatea a ajuns apanajul celor puternici etc.

Cu toate că oricine recunoaşte importanţa binelui, adevărului, frumosului, dreptăţii, corectitudinii şi altor valori (nu numai morale), atunci când se pune problema de a fi puse în practică, de a le respecta, românul nu reuşeşte performanţa de a fi consecvent mai mult de trei zile. Se ocolesc cinstea şi corectitudinea, căci, nu-i aşa, ,,hoţul neprins e negustor cinstit”. Nu se respectă adevărul, căci ,,mori de foame cu adevărul”. Se evită a se face o faptă dreaptă, căci, de când lumea (românească) dacă eşti sărac ,,poţi muri cu dreptatea în mână”.

Respectul pentru valori şi cultivarea valorilor ar trebui să fie o cerinţă fundamentală a sistemului educativ. Nu numai declarativ, dar din convingere, copiii şi tinerii este nevoie să fie educaţi în spiritul cultului muncii şi efortului depuse pentru a se obţine ceva, în spiritul adevărului şi corectitudinii, cu toate posibilele consecinţe neplăcute ale ,,durerii” pe care ne-o dă uneori.

Lipsa cultului dreptăţii pentru studenţii de la Facultăţile de Drept (de exemplu) se va răsfrânge în activitatea acestora de judecători, procurori, avocaţi etc., astfel încât vor ajunge să creadă că dreptatea (şi celelalte valori) sunt simple vorbe, concepte goale; în schimb, vor aprecia ca unica, suprema, absoluta valoare banul. Este evident că pentru asemenea jurişti, respectul pentru actul de dreptate înfăptuit de justiţie e înlocuit cu respectul pentru bani (şpaga, comisionul, corupţia devenind ordinea obişnuită a lucrurilor).

Dincolo de educaţia ce merge spre formarea copiilor şi tinerilor în spiritul valorilor, o adevărată lecţie (un stagiu) ar putea fi orele şi cursurile de Filosofie ţinute la liceu (sau, mai nou, încă de la clasa a patra). Aici se discută despre valori, astfel încât se va putea forma o convingere cu privire la necesitatea respectării valorilor. Problema e că disciplina aceasta nu se mai face în toate liceele (ci, numai în vreo 40 la sută), iar acolo unde e în program, se face în dorul lelii. Explicaţia e simplă: Filosofia s-a scos de la examenul de bacalaureat (a rămas numai la liceele de filologie, la alegere cu alte discipline). Aşa se face că azi regina ştiinţelor a ajuns la fel de (ne)interesantă (pentru profesori, ca şi pentru elevi) precum Rezistenţa materialelor sau Muzica.

Dar mai mult, nici măcar în universităţi nu se mai face această venerabilă disciplină de când cu sistemul Bologna. Fără să vreau să trag spuza pe turta mea, cred că măcar o disciplină din câmpul Filosofiei ar putea fi făcută de studenţii anului I de la orice specializare. Sunt sigur că un student de la Litere ar fi interesat de un curs de Filosofia artei, sau un student de la Ştiinţe ar fi plăcut impresionat de un curs de Filosofia ştiinţei, după cum studenţii de la Drept ar fi bucuroşi să facă Logică juridică sau Filosofia dreptului.

Nu pot încheia aceste însemnări fără să constat că, recent, s-a legiferat continuarea practicii păguboase, de fapt dezastruoase, cu privire la nefrecventarea valorilor. Am în vedere modificările aduse Legii educaţiei prin OUG 49/2014 (publicată în Monitorul Oficial nr. 486, din 30 iunie). Astfel, modificarea articolului 114 conduce la o situaţie extrem de periculoasă - ce poate fi atentat la siguranţa naţională a României. Vechea formă a art. 114 prevedea că instituţiile de învăţământ superior pot fi de stat, particulare sau confesionale. Aceste instituţii au personalitate juridică, au caracter nonprofit, ,,sunt de interes public” şi sunt apolitice. În noua formă (OUG 49/2014, pct. 34) se spune că instituţiile de învăţământ superior sunt persoane juridice de drept public ,,sau, după caz, persoane juridice de drept privat [aici cred că era nevoie să se pună o virgulă] şi de utilitate publică”. Modificarea nu e o simplă înlocuire a expresiei ,,de interes public” cu ,,de utilitate publică”. În caz că s-a vrut să se spună că instituţiile de învăţământ superior nu mai sunt de interes public înseamnă că avem o problemă extrem de gravă (subliniez ideea de atentat la siguranţa naţională a României). În caz că s-a vrut să se spună că instituţiile de învăţământ superior sunt persoane juridice de drept public şi de interes public, înclin să cred că fie avem aici o aberaţie, fie o contradicţie. Din ce găsesc pe net, aflu că instituţiile de utilitate publică sunt persoane juridice de drept privat. Deci, avem o contradicţie.

Dar oricum ar da-o, un lucru e cert: s-a legiferat faptul că instituţiile de învăţământ superior (fie unele, fie toate) nu mai sunt structuri autorizate de o autoritate publică să presteze un serviciu public şi, mai ales, că nu mai sunt supuse controlului şi supravegherii autorităţilor publice. Mai simplu spus: (unele sau toate) instituţiile de învăţământ superior nu sunt obligate să respecte vreo valoare (morală, ştiinţifică, academică etc.), ci pot acorda diplome pe bandă rulantă, adică contra cost. Va fi suficient să se plătească taxa de înscriere, ca să se obţină diploma. Poţi chiar să nu ai examenul de bacalaureat (idealul de student pentru dn. Andronescu). Poţi chiar să nu ştii să scrii sau să citeşti (idealul de student pentru actualul prim ministru plagiator, Victor Ponta).

Bravos, naţiune! Halal să-ţi fie!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite