Cod roşu de rock la Bucureşti: ziua marelui concert AC/DC

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii celebrei trupe australiene de rock cântă astăzi pentru  prima dată în România. Legendarii rockeri vor urca pe scenă la ora 21.30, după închiderea porţilor din Piaţa Constituţiei, unde vor scrie istorie pentru zeci de mii de români.

Preţ de două ore, peste 70.000 de români vor uita de criză, grji şi, cel mai probabil, chiar şi de ploaia care se anunţă. AC/DC, care a inspirat adolescenţa decreţeilor, dar şi a tinerelor generaţii, va cânta pentru prima dată în faţa românilor.

Mai citiţi şi:

VIDEO Sunetul muzicii AC/DC în România

La concertul AC/DC fanii vor fi controlaţi la sânge

Trupa americană Down va deschide seara concertului la ora 18.00, fiind urmată de formaţia românească Iris, care va urca pe scenă la ora 19.30 şi va susţine un recital de aproape o oră. În acest timp, porţile care înconjoară scena din Piaţa Constituţiei vor fi deschise şi vor permite accesul spectatorilor până la ora 21.30, când membrii AC/DC vor începe concertul.

AC/DC vine cu „trenul"

Timp de două ore, aşa cum au obişnuit în cadrul turneului mondial „Black Ice", membrii formaţiei vor cânta piesele care i-au consacrat de-a lungul a 40 de ani de carieră muzicală. „Rock N' Roll Train" este piesa de deschidere a întregului turneu şi face parte dintr-un playlist care cuprinde 20 de melodii, cu tot cu bisuri.

Scena trupei, lată de 30 de metri şi continuată de un podium lung de 54 de metri ce ajunge până în mijlocul publicului, a fost finalizată cu câteva ore înaintea concertului.

Locomotiva de 3.500 de kilograme, plasată în mijlocul scenei, clopotul şi cele şase tunuri au fost aduse, ieri, de la Sofia, unde trupa a susţinut primul concert european din acest an, în faţa a peste 60.000 de spectatori.

Peste 30 de camioane au cărat scena şi instalaţiile care vor fi folosite în evenimentul ce a beneficiat de un buget de 2,5 milioane de dolari.

Site-ul bulgar novinite.com precizează că punctul culminant al spectacolului a fost solo-ul de chitară al lui Angus Young, care a „electrizat" publicul prezent pe stadionul naţional Vasil Levski, din Sofia. „Fanii spuneau între ei că ziua de 14 mai (n.r. - data concertului AC/DC) trebuie declarată sărbătoare naţională în Bulgaria", relatează novinite.com.

Potrivit organizatorior, membrii formaţiei AC/DC nu au pretenţii speciale în ceea ce priveşte vizita lor la Bucureşti, iar securitatea acestora este asigurată de staff-ul propriu al australienilor. Bucătarul formaţiei urma să facă cumpărături în Bucureşti, special pentru catering-ul trupei.

Peste 700 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică între orele 16.00 şi 23.00. De asemenea, jandarmii vor asigura ordinea publică în zona desfăşurării concertului, precum şi pe traseele de sosire şi de plecare ale participanţilor la concert.

Pe ultima sută de metri

Vineri după-amiază, sediul agenţiei Eventim, distribuitorul exclusiv al biletelor pentru concertul AC/DC, era neîncăpător. Fanii formaţiei australiene erau angrenaţi într-un du-te-vino continuu. O parte dintre ei şi-au ridicat biletele cumpărate de pe Internet, dar cei mai mulţi au venit, pe ultima sută de metri, să-şi achiziţioneze tichetele de acces.

Pe stradă şi în încăperea în care aveau loc tranzacţiile puteau fi auzite mai multe limbi străine. Doi bărbaţi originari din Elveţia, cu rucsacuri mari în spate, întrebau în engleză cum îşi pot ridica biletele plătite online. La sediu se aflau fani de toate vârstele, începând cu adolescenţi de 17 ani, până la rockeri trecuţi de 50 de ani.

Playlist-ul turneului„Black Ice"

1.    „Rock N' Roll Train"
2.    „Hell Ain't a Bad Placeto Be"
3.    „Back in Black"
4.    „Big Jack"
5.    „Dirty Deeds DoneDirt Cheap"
6.    „Shot Down in Flames"
7.    „Thunderstruck"
8.    „Black Ice"
9.    „The Jack"
10.    „Hells Bells"
11.    „Shoot to Thrill"
12.    „War Machine"
13.    „High Voltage"
14.    „You Shook Me All Night Long"
15.    „T.N.T."
16.    „Whole Lotta Rosie"
17.    „Let There Be Rock"
18.    „Highway to Hell"
19.    „For Those About to Rock (We Salute You)"

Deţinătorii de bilete Golden Circle pot intra prin lateralele scenei. Organizatorii le recomandă să vină din zona Piaţa Unirii. Cei cu bilete Normal Circle, VIP şi Tribună vor putea să intre prin punctele de acces de pe Bulevardul Libertăţii, la care ajung din două direcţii: Splaiul Independenţei şi Calea 13 Septembrie.

Fanilor cu bilete la concert li se recomandă utilizarea transportului în comun, pentru a evita ambuteiajele. Cei care vin cu maşina sunt rugaţi să o parcheze departe de locul spectacolului, pentru că nu vor exista locuri de parcare în zonă. Spectatorii sunt aşteptaţi la porţile de acces încă de la ora 15.00, pentru a evita aglomeraţia. După 21.30, porţile se vor închide.

image
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite