George Takei, Sulu din „Star Trek“, despre acuzaţiile la adresa lui: Sunt la fel de şocat ca voi. Iau afirmaţiile în serios

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Takei este căsătorit de mai bine de 30 de ani cu un bărbat FOTO Guliver/Getty Images
George Takei este căsătorit de mai bine de 30 de ani cu un bărbat FOTO Guliver/Getty Images

Actorul american George Takei (80 de ani), cunoscut pentru rolul lui Hikaru Sulu din „Star Trek“, a negat „acuzaţiile şocante“ potrivit cărora a agresat sexual un model în urmă cu 36 de ani, însă a precizat că ia în serios afirmaţiile bărbatului şi va reveni cu noi precizări.

George Takei, un vocal activist pentru drepturile comunităţii LGBT, este inclus pe lista starurilor de la Hollywood acuzate de agresiune sexuală. Un fost actor şi model, Scott R. Brunton, a declarat într-un interviu pentru „The Hollywood Reporter“, că Takei a profitat de el într-un moment de vulnerabilitate, pipăindu-l şi încercând să-i dea jos lenjeria intimă într-o noapte din anul 1981. Interpretul lui Sulu neagă însă afirmaţiile bărbatului care la momentul presupusului incident ar fi avut 23 de ani. 

Iniţial, agentul lui Takei a declarat pentru CNN că starul călătoreşte şi nu poate comenta pe marginea acestui subiect, însă la scurt timp, actorul s-a declarat „şocat şi uluit“ de acuzaţii într-o serie de mesaje postate pe Twitter şi a subliniat că „acea întâlnire pur şi simplu nu a avut loc.“ 

„Prieteni, vreau să vă asigur că sunt la fel de şocat şi uluit ca voi de aceste acuzaţii. Acea întâlnire din anii ’80 pe care o descrie domnul Brunton pur şi simplu nu s-a întâmplat şi nu înţeleg de ce face astfel de afirmaţii acum. M-am gândit foarte mult şi am încercat să-mi dau seama dacă îl cunosc pe domnul Brunton şi nu pot spune acest lucru. Dar privesc aceste acuzaţii cu foarte multă seriozitate şi vreau să ofer o reacţie bine cântărită şi nu sub impulsul momentului. În acest moment, este aşa cum susţine el că s-a întâmplat în urmă cu aproape 40 de ani. Dar cei care mă cunosc ştiu că actele non-consensuale sunt în antiteză cu valorile şi practicile mele, simpla idee că cineva mă acuza de un asemenea lucru este destul de dureroasă pentru mine“, a precizat Takei.

De ce este acuzat George Takei

Denunţătorul, Scott R. Bruton, acum în vârstă de 60 de ani, a povestit pentru THR că l-a cunoscut pe George Takei în anul 1981, pe când lucra ca ospătar la Hollywood, iar ulterior au devenit apropiaţi, actorul consolându-l când a trecut printr-o despărţire. „Era ceva total platonic. Era foarte înţelegător şi mă consola pentru că încă eram îndrăgostit de prietenul meu. Era un bun ascultător“, a declarat bărbatul. 

Într-o seară, Takei l-a invitat la cină şi la teatru, iar seara s-a sfârşit în apartamentul starului: „Am băut ceva şi m-a întrebat dacă mai vreau un pahar. Am spus că da. Aşa că am mai băut unul şi apoi, dintr-odată, am început să mă simt foarte dezorientat şi ameţit şi am crezut că leşin. I-am spus că trebuie să mă aşez şi mi-a arătat un fotoliu galben uriaş. M-am aşezat şi mi-am lăsat capul pe spate şi cred că am leşinat. Când m-am trezit, el era deasupra mea, îmi dăduse pantalonii jos şi încerca să-mi dea jos şi lenjeria de corp. I-am spus că nu-mi doresc aşa ceva şi mi-a spus că trebuie să mă relaxez, că încearcă să mă facă să mă simt confortabil. L-am împins, m-am ridicat şi am plecat.“

Scott R. Bruton susţine că a fost şocat, dar nu a mers la poliţie, în schimb a povestit mai multor prieteni apropiaţi incidentul. Jurnaliştii de la „The Hollywood Reporter“ i-a contactat pe patru dintre prietenii lui Brunton – Norah Roadman, Rob Donovan, Stephen Blackshear şi Jan Steward – care au confirmat că acesta li s-a confesat cu privire la întâlnirea dintre el şi Takei în urmă cu mai mulţi ani. 

Mai mult, Bruton susţine şi că, în 1994, l-a reîntâlnit pe Takei la lansarea unui volum, iar acesta l-a recunoscut, ba chiar i-a oferit o carte cu autograf şi i-a strecurat adresa din Los Angeles. Bărbatul a vrut să-l confrunte cu privire la cele întâmplare, dar spune că s-a răzgândit pentru că erau prea mulţi oameni în jur. 

Acum, fostul actor şi model s-a hotărât să vorbească public enervate de faptul că Takei a condamnat comportamentul lui Kevin Spacey, acuzat de mai multe persoane de agresiune sexual. „Când l-am auzit criticându-l pe Spacey m-am gândit că este incredibil de ipocrit. Este cazul clasic în care hoţul strigă hoţii. Realizez că George a făcut multe lucruri bune pentru comunitatea LGBT, dar, după cum ştiţi, oamenii ascund părţi întunecate“, a mai spus Bruton. 

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite