La Familia a lansat un manifest în care promovează familia tradiţională şi credinţa în Dumnezeu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tudor Sişu şi Puya, pe numele real Dragoş Gărdescu, formează La Familia FOTO Facebook La Familia
Tudor Sişu şi Puya, pe numele real Dragoş Gărdescu, formează La Familia FOTO Facebook La Familia

Sişu şi Puya, membrii trupei hip-hop La Familia, au lansat un manifest în care promovează familia tradiţională, credinţa în Dumnezeu şi naţionalismul. De altfel, Tudor Sişu este unul dintre iniţiatorii şi susţinătorii proiectului de revizuire a Constituţiei, iniţiat de Coaliţia pentru Familie, prin care se doreşte împiedicarea căsătoriei persoanelor homosexuale.

Sub titlul „Manifest La Familia“, Sişu şi Puya îşi îndeamnă fanii să li se alăture şi să promoveze mesajul lor, precizând că nu este o provocare, ci un apel către cei care cred şi simt la fel.

Mai exact, membrii La Familia îşi declară credinţa în Dumnezeu, în neam, în familia compusă doar din bărbat şi femeie, în normalitate şi moralitate, în tradiţie, în unitate şi în limba română (deşi mesajul conţine mai multe greşeli de scriere).

Rapperii subliniază că manifestul reprezintă „piatra de temelie, coloana vertebrală şi sistemul de valori în care cred.“

Manifestul a fost distribuit în mediul online de peste 800 de ori, însă foarte mulţi internauţi s-au declarat dezamăgiţi şi i-au criticat pe cei doi membri ai trupei, amintind de trecutul turbulent al acestora şi problemele cu legea pe care le-au avut.

Precizăm şi că Tudor Sişu este unul dintre cei 16 iniţiatori ai proiectului de revizuire a Constituţiei propus de Coaliţia pentru Familie. „Sunt om, uneori cedez, nu caut să mă justific. Homosexualitatea este o patimă. Atâta timp cât eu încerc să-mi justific o patimă, legalizând totul, făcând-o să pară cool, să pară normal, atunci am o problemă. Şi eu, şi tu, toţi avem fel de fel de defecte. Dar acum, din cauza patimii mele, nu trebuie să lupt pentru legalizarea ei. Răul n-o să vină niciodată în forma sa cea mai urâtă şi o să zică: «eu sunt răul şi hai să facem nenorocirea asta!» Nu, o să vină ca o chestie de toleranţă, de respect, de iubire. Între ghilimele“, declara cântăreţul la începutul proiectului, care acum se află pe masa Senatului. Dacă proiectul este adoptat de cel puţin două treimi din numărul senatorilor din plen, atunci redefinirea familiei în Constituţie va putea fi posibilă doar dacă este susţinută de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot. Liderul PSD a anunţat că este dispus să organizeze un referendum pe această temă.

La Familia s-a format ca trupă în anul 1996, avandu-i ca membri pe Sişu şi Puya. Cei doi au avut o ascensiune rapidă, fiind apreciaţi pentru stilul original si pentru viziunea lor asupra vieţii de cartier. Printre piesele remarcate se numără „Tupeu de borfaş“, „Vorbe“ şi„Probleme de familie“.

După ce au lansat, în 2006, albumul „O mare familie“, Sişu şi Puya s-au concentrat pe carierele solo, lansând un număr de şapte, respectiv patru albume solo. La 20 de ani distanţă faţă de primul album, „Băieţi de cartier“, şi după pauza de 11 ani, La Familia a revenit în această vară cu albumul „Codul bunelor maniere“. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite