Madonna a pozat topless pentru a-şi îndemna fanii să o voteze pe Hillary Clinton: „Trăiesc pentru ea, votez pentru inteligenţă“ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Madonna (58 de ani) a urmat exemplul dat de Katy Perry (31 de ani) şi a pozat goală pentru a îndemnat americanii să iasă la vot în sprijinul candidatei Hillary Clinton.

După ce Katy Perry şi-a folosit corpul în costumul Evei pentru a sensibiliza americanii, astfel încât aceştia să iasă la vot, Madonna a ieşit în faţă, urmând exemplul colegei ei de breaslă. Urmând principiul expus de Katy Perry, potrivit căruia e mai bine să voteze dezbrăcată decât deloc, Madonna a postat pe conturile de pe reţele sociale o poză în care poartă doar câteva lanţuri de aur, dar şi grilajul de aur pe dinţi. „Votez dezbrăcată alături de Katy Parry! Votaţi pentru Hillary. E cea mai bună opţiune pe care o avem“, a scris vedeta în dreptul pozei.

De altfel, regina muzicii pop şi-a exprimat vădit suportul pentru Hillary Clinton în cursa pentru preşedinţia Statelor Unite ale Americi, criticând asupru pe contracandidatul acesteia, pe Donald Trump. „Trăiesc pentru Hillary, da, votez pentru inteligenţă“, a scris Madonna în dreptul unei poze prelucrată în Photoshop în care apare stând deasupra candidatei la preşedinţie. „Votez pentru drepturile egale ale femeilor şi ale tuturor minorităţilor. Femeile conduc lumea, trebuie să iasă în faţă şi să ceară sprijinul una alteia“, a mai scris ea. Mai mult, Madonna şi-a filmat unul dintre copii în timp ce distruge o piñata cu chipul lui Trump. 

image

FOTO „Huffington Post“ 

Katy Perry, în colaborare cu Funny Or Die şi Rock The Vote, a realizat un filmuleţ amuzant şi îndrăzneţ, ce are ca scop încurajarea americanilor să-şi exercite dreptul la vot la alegerile din 8 noiembrie. În filmare, cântăreaţa pretinde că merge să voteze în pijamale, iar la un moment dat rămâne complet dezbrăcată, fiind în cele din urmă arestată pentru comportamentul considerat indecent.

„Anul acesta, poţi arăta ca naiba când mergi la vot. Am răsfoit Constituţia şi nu scrie nicăieri că nu ai dreptul să te dai jos din pat şi să te prezinţi la vot în orice stare te-ai trezit“, declară Perry.

Artista a stârnit interesul fanilor cu doar o zi înainte, când a publicat o imagine în care apare goală, cu părţile intime acoperite strategic, şi a anunţat că îşi va folosi corpul pentru „click bait“ pentru a ajuta la schimbarea lumii. 

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite