Secretele mentalistului Cristian Gog. Ce se ascunde în spatele trucurilor „magice“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Multă lume încă se întreabă cum a reuşit Cristian Gog să păcălească întreaga audienţă cu trucurile sale. Mentalistul a ales să arate că-şi poate opri şi reporni inima şi că poate avea „premoniţii" în ceea ce priveşte gândurile juraţilor. Pentru numărul cu valiza şi plicurile mentalistul a avut nevoie de un plic „aranjat", o masă „preparată" şi un complice.

Primul lucru pe care l-a făcut Gog când a intrat în scenă cu valiza a fost să afle răspunsurile juriului la întrebarea: „Ce credeţi că se află în valiză?". Odată aflate răspunsurile, complicele mentalistului care se afla în afara scenei (undeva în culise), a scris aceste răspunsuri pe trei foi de hârtie, pe care le-a împăturit şi le-a introdus în cel de al doilea plic (cel maroniu, cu „semnul întrebării"). Plicul a fost apoi introdus în locaşul secret din tăblia mesei sau lipit sub aceasta.

Când a revenit la momentul premoniţiei mentalistul a cerut aducerea mesei, a deschis servieta şi a arătat plicul albastru din interior - bine fixat, deoarece avea spatele decupat astfel încât pe acolo să încapă plicul maroniu. Gog a scos din servietă plicul albastru şi l-a aşezat pe masă deasupra locului în care se afla plicul maroniu. A arătat servieta goală şi când s-a întoars să ridice plicul albastru de pe masă l-a luat şi pe cel ascuns. După ce a desfăcut plicul albastru, a introdus degetele în el şi, prin deschizătura din spate, l-a prins pe cel maroniu.

CITEŞTE ŞI: CRISTIAN GOG, PREZENTAT DE THE SUN "CA OMUL CARE ŞI-A OPRIT INIMA"

CRISTIAN GOG A CÂŞTIGAT CONCURSUL ROMÂNII AU TALENT

Trucul cu inima oprită a fost demontat pe larg şi criticat pe site-ul medicologia.info, care scrie că a fost efectuat superficial, cu un aparat „care nu înregistra aşa cum ar fi trebuit activitatea cardiacă a lui Gog", iar electrozii au fost puşi prost, dereglând aparatul. Criticile sunt prea aspre dacă ţinem cont de faptul că a fost doar un truc-paravan, puţin gustat de public, menit să abată atenţia de la cel cu premoniţia, care chiar a electrizat audienţa.

"Putem noi, ca oameni...?"


Pentru numărul de predicţie din semifinală, site-ul trucurimagice.com vine cu următoarea explicaţie: Planşa pe care scria Cristian profeţiile lui era „preparată" cu suprafeţe care se puteau deplasa între cele şase pătrate ale planşei, fâcând ca unele să pară goale .Totul a plecat de la cunoaşterea unui cuvânt din cele trei pe care urma să le ghicească. Acela a fost „continuarea", care de fapt nu se găseşte în cartea „Erotica. Clasicii&Literatura XXX", la pagina 260. Cuvântul a ajuns acolo pus de Gog, cu agrafa cu care urmărea textul. De agrafă era lipită o hârtie care conţinea cuvântul „continuarea". Astfel, cunoscând unul din cele trei elemente care trebuiau ghicite, Gog a continuat să completeze pătratele în altă ordine decât ne-a lăsat să credem. Restul a fost joc de scenă: "Putem noi, ca oameni, să citim gânduri?"

image

Pentru cel de-al doilea moment din semifinală, Cristian a folosit două inele speciale, magnetice, cu care a mişcat „pixul" pe care se afla moneda.

Andi, vrăjit de la preselecţii

În preselecţie, trucul cu lingurile care se îndoaie şi se rup prin puterea minţii a fost posibil cu ajutorul unor linguri speciale,cu aspect normal, dar realizate din galiu, un metal care are punctul de topire la 29,9 grade Celsius.

image

Pentru momentul cu ziarul mentalistul şi-a pregătit coloana din ziar: de bucata pe care titlul „Editorialul zilei" e vizibil el a lipit o altă bucată de text, dar cu susul în jos. Rândurile erau răsturnate, iar ultimul de jos e „reuşit să iasă victorioşi în luptă". După ce Andi îi spune când să taie, Cristi îi întinde partea de jos a coloanei, iar Andi, firesc, o întoarce pentru a putea citi. Astfel, ultimul rând - „reuşit să iasă victorioşi în luptă" - devine primul.

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite