Controversă la Oscar 2018: regizorul filmului cu cele mai multe nominalizări, acuzat de plagiat după lucrarea unui laureat Pulitzer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actriţa britanică Sally Hawkins este nominalizată la Oscar pentru rolul principal din „The Shape of Water“ FOTO 20th Century Fox
Actriţa britanică Sally Hawkins este nominalizată la Oscar pentru rolul principal din „The Shape of Water“ FOTO 20th Century Fox

O primă controversă umbreşte gala premiilor Oscar 2018, după ce Guillermo del Toro, regizorul filmului cu cele mai multe nominalizări, „The Shape of Water“, este acuzat că a plagiat scenariul după o operă semnată de un câştigător al prestigiosului premiu Pulitzer.

Moştenitorii dramaturgului american Paul Zindel, recompensat cu premiul Pulitzer, acuză faptul că filmul „The Shape of Water“, care a primit 13 nominalizări la Oscar 2018, este derivat dintr-o piesă scrisă de Zindel în anul 1969 fără a i se recunoaşte meritele scriitorului.

David Zindel, fiul dramaturgului, a declarat pentru The Guardian că textul „Let Me Hear You Whisper“, o piesă de teatru despre o femeie de serviciu dintr-un laborator de cercetare care se ataşează de un delfin captiv şi încearcă să salveze creatura, a reprezentat sursa de inspiraţie pentru filmul lui Guillermo del Toro. „The Shape of Water“ este principalul favorit la gala Oscar 2018, concurând la cele mai importante categorii, printre care Cel mai bun film, Cel mai bun regizor şi Cel mai bun scenariu original

„Suntem şocaţi că un studio atât de mare este capabil să lanseze un film care în mod evident este inspirat din munca tatălui meu fără să îi recunoască meritele şi fără să ne solicite drepturile de autor“, a punctat Zindel, care administrează moştenirea tatălui său. 

„The Shape of Water“, un film fantasy cu buget redus bazat pe scenariul scris de cineastul mexican Guillermo del Toro şi americanca Vanessa Taylor, prezintă povestea unei îngrijitoare care lucrează într-un laborator, în anii ’60, şi care se îndrăgosteşte de o creatură marină pe care încearcă să o salveze. 

În ceea ce priveşte conceptual larg, intrigile şi unele personaje, filmul are unele similarităţi cu opera lui Zindel, „Let Me Hear You Whisper“, care a fost difuzat pe micile ecrane în urmă cu aproape cinci decenii, potrivit The Guardian. 

   

   

Oscar 2018: Guillermo del Toro nu a citit niciodată lucrarea lui Zindel

În schimb, echipa creativă din spatele „The Shape of Water“, care o are în rolul principal pe actriţa britanică Sally Hawkins, de asemenea nominalizată la Oscar 2018, a prezentat filmul ca pe o idee originală şi nu a menţionat niciodată opera lui Zindel drept sursă de inspiraţie. 

Un purtător de cuvânt al studiourilor Fox Searchlight a negat acuzaţiile, precizând că scenaristul habar nu are de lucrarea lui Zindel. „Guillermo del Toro nu a citit şi nici nu a văzut vreodată piesa domnului Zindel. Domnul del Toro are o carieră în cinematografie de 25 de ani, timp în care a realizat zece filme de lungmetraj şi întotdeauna a fost foarte deschis în a-şi recunoaşte influenţele şi sursele de inspiraţie. Dacă familia Zindel are întrebări referitoare la această lucrare original, îi invităm la o discuţie.“

De altfel, într-un interviu recent, del Toro a explicat că ideea provine în parte dintr-o conversaţie avută cu romancierul Daniel Kraus (producător asociat al filmului), care a sugerat o poveste despre un portar care răpeşte un amphibian-om dintr-o unitate guvernamentală secretă. 

Oscar 2018: Asemănările şi diferenţele dintre cele două lucrări

Jurnaliştii „The Guardian“ au evidenţiat asemănările dintre „Let Me Hear You Whisper“ şi „The Shape of Water“.

În ambele poveşti, o femeie care face curat lucrează în schimbul de noapte la un laborator şi se îndrăgosteşte de o creatură marină care este subiectul unui experiment misterios. 

Ambele femei dezvoltă relaţia cu animalul după ce îi aduce mâncare şi dansează cu mopul în faţa acvariului pe o piesă de dragoste. 

Ambele personaje învaţă să comunice cu creaturile şi ambele laboratoare sunt implicate în operaţiuni militare strict secrete. De asemenea, protagonistele descoperă planul iminent de a ucide creatura, iar ambele laboratoare menţionează „vivisecţia“. 

Ambele femei concep planuri de salvare a animalului, pentru a-l elibera în mare, şi sunt prietene cu un portar dispus să le ajute, în film acest rol fiind interpretat de Octavia Spencer, şi ea nominalizată la Oscar 2018. 

The Guardian remarcă însă şi diferenţele majore. În „The Shape of Water“, personajul principal, Elisa, este mută şi comunică prin limbajul semnelor cu animalul. În opera lui Zindel, Helen vorbeşte, însă face referire la persoanele care nu se bucură de această abilitate, spunând: „Unii oameni sunt muţi, ştii. Dar doar pentru că ei nu pot vorbi nu-i omorâm.“ În filmul lui del Toro există şi un alt personaj semnificativ: prietenul homosexual al Elisei, interpretat de Richard Jenkins. De asemenea, diferenţe semnificative sunt şi în felul în care cele două lucrări se încheie. 

Paul Zindel, care a murit în 2003, a câştigat prestigiosul premiu Pulitzer pentru lucrarea „The Effect of Gamma Rays in Man-in-the-Moon Marigolds.“

Bonnie Zindel, fosta soţie a dramaturgului, a spus că „Let Me Hear You Whisper“ a fost una dintre primele lucrări pe care le-a scris şi printre primele adaptate pentru televiziune, având „un loc special în sufletul lui Paul“. De asemenea, femeia a precizat că, înainte de a deveni scriitor, Zindel a fost profesor de chimie, de aici idee laboratorului din piesă. 

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite