Cronică de film: Naşterea unei naţiuni
0
În „Lincoln“, regizorul Steven Spielberg ajunge la esenţa spiritului american, căreia i-a dat târcoale în toată filmografia sa. Se poate ca acest film desăvârşit să reprezinte încununarea prodigioasei cariere a lui Steven Spielberg.
În orice caz, pare că este filmul pe care şi-a dorit să-l realizeze întreaga sa viaţă, şi de-abia acum a reuşit. În mod intuitiv, Spielberg şi-a dat seama că problema sclaviei este esenţială pentru societatea americană, de aceea toate filmele sale, de la un moment încolo, par a se structura în jurul acestei teme.
Aceasta chiar dacă, aparent, ele nu tratează propriu-zis subiectul sclaviei americane (vezi „Lista lui Schindler“ sau „Inteligenţă Artificială“). Este o obsesie comparabilă cu cea pentru Al Doilea Război Mondial (unde tatăl său a fost încorporat), care l-a făcut să realizeze periodic filme dedicate acestei conflagraţii.
Astfel, primul său film cu un subiect „serios“ a fost „Culoarea purpurie“ (1985), o frescă a vieţii negrilor americani. Totodată, prima sa tentativă temeinică pentru Oscar: nominalizat la 11 premii, filmul nu a primit atunci niciunul. După 1993, anul celor două mari succese, de public şi de critică, „Jurassic Park“ şi „Lista lui Schindler“, filmul pe care a ales să-l facă a fost „Amistad“ (1997), unul dintre cele mai subestimate ale sale.
S-a dovedit a fi un eşec, dar acum, cu „Lincoln“, regizorul îşi ia revanşa, după ce, între timp, a mai realizat câteva capodopere.
Un 1865 autentic
Războiul Civil american (1860-1865) este unul dintre acele evenimente istorice centrale, prin semnificaţiile lor în primul rând, cele care determină istoria, care o pun în mişcare în articulaţiile sale, la prima vedere insesizabile. Aşadar, interesul pentru acest moment este justificat din punct de vedere intelectual, nicio nouă analiză nefiind în plus sau inutilă.
La rândul său, Abraham Lincoln, unul dintre cei mai importanţi preşedinţi americani, este şi unul dintre cei mai misterioşi. Fotografiile rămase nu ne pot spune mai nimic despre el, mai degrabă îi adâncesc enigma.
Filmul lui Spielberg îl umanizează pe Lincoln, îl aduce mai aproape de noi, ca fiinţă umană în primul rând. Pentru aceasta, „Lincoln“ beneficiază de uluitoarea interpretare a lui Daniel Day-Lewis, probabil cel mai mare actor de film contemporan. Totodată, Sally Field face o veritabilă creaţie în rolul „primei doamne“ Mary Todd Lincoln.
Reconstituirea de epocă este de o minuţiozitate extremă, practic frizând desăvârşirea. Nu numai costumele, obiectele etc. sunt recreate într-un mod impecabil, ci şi atitudinile, felul de a fi, de a vorbi şi de a se purta al acestor bărbaţi şi femei este „de-acolo“, ceea ce este mai greu de obţinut. Se dovedeşte astfel că Hollywoodul mai este capabil de un film „old school“ – adică serios, cu substanţă, „greu“. „Lincoln“ are, totodată, plasticitatea tuturor filmelor lui Spielberg, din ce în ce mai perfecţionată, al cărei principal autor este directorul de imagine Janusz Kaminski.
Jocuri de culise
Scenariul filmului se concentrează asupra bătăliei duse de preşedinte şi de principalii săi aliaţi pentru adoptarea amendamentului constituţional de abolire a sclaviei, în 1865. Aşadar, aparent nimic spectaculos, doar intrigi de culise şi sforării la limita regulilor democratice.
Frontul este o prezenţă permanentă, dar îndepărtată, iar în ce priveşte asasinarea preşedintelui, Spielberg are inteligenţa să nu ne-o arate, ci s-o exileze în afara cadrului, a naraţiunii propriu-zise. Şi totuşi, tensiunea creată este copleşitoare, echivalentă sau mai mare decât cea din filmele zise de acţiune ale regizorului american.
Lincoln (SUA, 2012)
Regia: Steven Spielberg
Cu: Daniel Day-Lewis, Sally Field, Tommy Lee Jones, Joseph Gordon-Levitt
Rulează la: Cinema City Sun Plaza
Se încarcă comentariile...
