„Din culisele cinematografiei“. Andrei Călăraşu a pretins „comisioane“ chiar şi de la vărul său, pentru a-l distribui în filme: „Mi-a zis că actorul nu trebuie să-l uite pe regizor când primeşte bani!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Călăraşu
Andrei Călăraşu

Regizorul Andrei Călăraşu a recunoscut în faţa anchetatorilor săi că a încasat 49.000 de lei din contractele compozitorilor şi actorilor, între 1957 şi 1962, o parte din bani utilizându-i pentru achiziţia unui autoturism, dar s-a apărat susţinând că toată lumea proceda aşa în cinematografie. Printre cei cărora le-a cerut „şperţ“ s-a numărat şi vărul său, Alexandru Munte.

Urmărit de Securitate încă din 24 aprilie 1962, întrucât era acuzat că le pretindea colaboratorilor săi, actori, scenarişti sau compozitori, să-i plătească „comisioane“ de până la 50% din valoarea contractelor, dar şi că le solicita favoruri sexuale aspirantelor la un rol în filmele sale, regizorul Andrei Călăraşu a fost întemniţat pe 18 ianuarie 1963, iar în 11 iulie 1963 a avut loc o şedinţă publică de demascare a regizorului, la Sala Studio a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale“.

Anchetatorilor nu le-a fost foarte greu să strângă probe împotriva lui Andrei Călăraşu. Pe lângă informaţiile oferite de „agentură“, au existat destui colaboratori de-ai regizorului care au depus mărturie împotriva sa. De la actori sau figuranţi, până la directori de producţie, compozitori sau chiar regizori secunzi, numeroşi cineaşti au povestit experienţele negative pe care le-au avut cu Andrei Călăraşu. Într-un final, regizorul şi-a recunoscut şi el faptele, însă a afirmat că el n-a făcut altceva decât să se adapteze practicilor împământenite la vremea respectivă în cinematografie.

„Am făcut ca regizor principal primul meu film, «Şi Ilie face sport», nu am luat de la nimeni nimic. Apoi am făcut filmul «Vultur 101». La acest film am lucrat împreună cu Nicolae Tăutu la scenariu. El a încasat 45.000 lei şi mi-a dat el pentru munca depusă 10.000 lei (...) Tot la acest film a venit Rica Enescu verişoară cu Jean Ionescu compozitorul şi m-a rugat să-l încerc şi pe Jean cu muzica filmului pentru că e un om talentat şi este al nostru, al cinematografiei, şi n-o să-mi pară rău. Eu l-am propus comisiei muzicale, el a fost aprobat şi atunci mi-a spus că n-o să-mi pară rău. Nu ştiu dacă eu i-am spus sau el mi-a spus, dar mă consider la fel de vinovat. După aproape opt-nouă luni mi-a dat la el acasă în două sau trei rânduri în total 13.000 lei, sau poate mai puţin pentru că mi-a spus că impozitul e mare. Actorul Ştefan Moisescu care a jucat rolul principal, pentru că m-a rugat să-i achite mai repede diurna la hotel şi pentru că eu am rugat pe Semo directorul să-l aranjeze mai repede, mi-a făcut cadou o pereche de pantofi de la Romarta de 280 lei mi se pare“, le-a povestit Călăraşu anchetatorilor.

„Mi-a oferit de la amândoi ca un cadou tot 5.000 lei, pentru că s-au văzut pe ecran“

„La filmul «Alo?... Aţi greşit numărul!», tot Jean Ionescu mi-a făcut o coroană de diferenţial şi un pinion de atac pentru maşina Adler pe care o aveam şi a socotit să-mi dea numai 3.000 sau 5.000 lei pentru că a făcut muzica. La filmul «Portretul unui necunoscut» compozitorul Henry Mălineanu m-a chemat la el acasă şi mi-a spus următoarele: «Dle. Călăraşu, vreau să-ţi fac un cadou, că faţă de munca dumitale eu iau vreo 60-70.000 lei şi nu e just». Şi mi-a oferit suma de 13.000 lei, pe care mi-a dat-o la sfârşitul filmului în două sau trei rate. La filmul «Doi băieţi ca pâinea caldă», actorul Alexandru Munte mi-a oferit 5.000 lei. El este vărul meu. La fel actorul Aurel Giurumia, bun prieten cu el mi-a oferit de la amândoi ca un cadou tot 5.000 lei pentru că s-au văzut pe ecran, visul lor. Ei mi-au spus că aşa se obişnuieşte. La filmul «Vacanţă la mare», tot Alexandru Munte mi-a oferit 2.500 lei, Aurel Giurumia vreo 2.000 lei, şi din partea colegilor Geo Nuţescu şi Octav Teucă mi-a dat Giurumia de la Nuţescu vreo 2.000 şi de la Octavian Teucă tot vreo 2.000 sau mai puţin. Ştiu un lucru precis, Octavian Teucă mi-a dat într-un plic lângă lift, în hotelul «Park» Mamaia 500 lei mulţumindu-mi că şi-a văzut visul realizat (...) Făcând o recapitulare a sumelor primite de mine, rezultă că în perioada 1957-1962 am primit de la compozitori şi actori suma de 49.000 lei. Din banii primiţi, am folosit la cumpărarea maşinii turism pe care în prezent nu o mai am, fiind vândută în 1958. Nu am dat la nimeni nici o sumă de bani din cei primiţi de mine de la actori şi compozitori“, a mai afirmat Călăraşu în timpul anchetei.

Actorul Bozdogescu Emil de la Teatrul Naţional din Craiova a fost angajat de Călăraşu la film. Om cinstit, provincial, necunoscând asemenea obiceiuri, Bozdogescu nu i-a dat bani regizorului. Ca urmare, Călăraşu l-a schimbat din rol spunându-i cu insolenţă: «Mutra dumitale nu e bună pentru pelicula mea» Sursa „Chiru“ (C.N.S.A.S. Fond „I“, dosar nr. 138681, vol. 2, f. 16)

Munte: „Mi-a zis că se obişnuieşte ca actorul să nu-l uite pe regizor atunci când primeşte bani“

PROCES-VERBAL DE INTEROGATOR

(martor): MUNTE ALEXANDRU, 22 februarie 1963

(...)

ÎNTREBARE: În ce relaţii vă aflaţi cu CĂLĂRAŞU ANDREI?

RĂSPUNS: Cu CĂLĂRAŞU ANDREI mă aflu în relaţii bune, este rudă cu mine, nu ne-am certat, nu ne-am duşmănit şi nu ne-am judecat. De fapt, el m-a distribuit în două filme regizate de el, „Ca pâinea caldă“ şi „Vacanţă la mare“. Am făcut figuraţie în filmul „Alo?... Aţi greşit numărul!“, regizat tot de el.

ÎNTREBARE: Cum aţi ajuns să fiţi distribuit în cele două filme de către CĂLĂRAŞU ANDREI?

RĂSPUNS: La cererea lui CĂLĂRAŞU ANDREI am dat probe la filmul „Ca pâinea caldă“, împreună cu alţi colegi de-ai mei, iar eu şi GIURUMIA AUREL am fost admişi. În primăvara anului 1962, când am început turnarea filmului, la Buftea în studio, CĂLĂRAŞU ANDREI m-a întrebat dacă am semnat contractul, indicându-mi să merg la casierie să fac acest lucru. Eu am mers la casierie, am semnat contractul în valoare de 18.000 lei şi am primit un avans de câteva mii. După ce am semnat contractul m-am întâlnit cu CĂLĂRAŞU ANDREI, căruia i-am spus că l-am semnat. Atunci el m-a întrebat că lui cât i se cuvine din suma de 18.000 lei pe care urmează să o încasez. I-am răspuns că pot să-i dau oricât, numai să fac un rol ca lumea şi să mă lansez. Cu această ocazie i-am dat lui CĂLĂRAŞU ANDREI 1.000 lei. Ulterior, în câteva rânduri, i-am mai dat lui CĂLĂRAŞU ANDREI şi alte sume de bani, care au totalizat 5.000 lei numai pentru filmul „Ca pâinea caldă“. Tot în 1962 i-am mai dat lui CĂLĂRAŞU ANDREI 2.500 lei pentru că m-a distribuit în filmul „Vacanţă la mare“. Aceşti bani i-am dat în cameră la hotel la Mamaia. Când am luat banii de la casierie el a venit la mine şi, după ce mi-a zis că în cinematografie se obişnuieşte ca actorul să nu-l uite pe regizor atunci când primeşte bani şi să-i dea şi lui ceva, mi-a cerut să-i dau ceva bani pentru că are mare nevoie, fiind şi soţia lui la mare. I-am dat o sumă de bani, pe care ulterior am completat-o până la suma de 2.500 lei.
ÎNTREBARE: Ce alte sume de bani i-aţi mai dat lui CĂLĂRAŞU ANDREI?

RĂSPUNS: Nu i-am mai dat nici o sumă de bani lui CĂLĂRAŞU ANDREI.

ÎNTREBARE: Ce alte persoane cunoaşteţi că au mai dat bani lui CĂLĂRAŞU ANDREI?

RĂSPUNS: Nu cunosc alte persoane care să fi dat bani. El m-a întrebat în vara anului 1962 când filmam la mare că ce părere am de colegii mei TEUCĂ şi NUŢESCU care erau distribuiţi în film, dacă se vor simţi să-i dea şi lui nişte bani, la care i-am răspuns că nu mă bag în asemenea chestiuni.

(C.N.S.A.S. Fond „I“, dosar nr. 138681, vol. 2, f. 211-212)

Giurumia: „Mi-a spus să-i dau şi lui o treime din suma de 19.500 lei cât prevedea contractul“

PROCES-VERBAL DE INTEROGATOR

(martor): GIURUMIA AURELIAN, 22 februarie 1963

(...)

ÎNTREBARE: În probleme de filme ce legături aţi avut cu CĂLĂRAŞU ANDREI?

RĂSPUNS: În februarie sau martie 1962, CĂLĂRAŞU ANDREI a venit la Cluj împreună cu operatorul FEHER ANDREI şi directorul LÖWE GHEORGHE, cu care ocazie mi-a spus mie, lui MUNTE ALEX. şi lui NUŢESCU GH. că vom fi chemaţi la Bucureşti să facem probe pentru a fi distribuiţi în film. În martie 1962 împreună cu NUŢESCU GH. şi MUNTE ALEX. am dat probe la Studioul Bucureşti, în urma cărora am fost declaraţi reuşiţi pentru film. În aprilie 1962 am început să filmăm în filmul „Ca pâinea caldă“, şi încă de la începutul filmărilor, fiind pe coridor la studioul Bucureşti, CĂLĂRAŞU ANDREI mi-a spus că el a fost cel care l-a lansat pe ŞTEFAN TAPALAGĂ în filmele în care l-a distribuit însă acesta nu i-a fost recunoscător nici cu un cadou. În acelaşi timp mi-a spus că şi eu cu ocazia acestui film am să fiu popularizat şi cunoscut public, însă pentru acest lucru aş putea să-i dau şi lui o treime din suma de 19.500 lei cât prevedea contractul pentru rolul în care eram distribuit. Primii bani pe care i-am primit a fost suma de 5.000 lei, pe care i-am primit în primăvara lui 1962, când filmam la cinematograful „Floreasca“. CĂLĂRAŞU ANDREI, văzându-mă că am încasat 5.000 lei, mi-a spus că din aceştia să-i dau şi lui 2.500 lei, fapt pe care l-am acceptat şi i-am dat acolo la cinematograf suma de 2.500 lei, nefiind văzut de altcineva. Când am încasat ultimii bani de la acest film, în holul căminului de studenţi „Carpaţi“, CĂLĂRAŞU ANDREI, după ce m-a întrebat dacă am ridicat, mi-a solicitat 2.500 lei. Am mers împreună la hotelul „Ambasador“, unde aveam banii, şi acolo i-am dat lui CĂLĂRAŞU ANDREI 2.500 lei, fără ca să cunoască altcineva acest lucru. În vara anului 1962, în timp ce filmam la Mamaia în filmul „Vacanţă la mare“, i-am dat în câteva rânduri lui CĂLĂRAŞU ANDREI suma de 2.500 lei, pe care de fapt mi-o ceruse el, spunându-mi că are nevoie de bani, având cheltuieli cu soţia, sora şi cumnatul său, care erau acolo la mare. În total i-am dat lui CĂLĂRAŞU ANDREI suma de 7.500 lei, la cererea lui, pentru că am putut cu ajutorul lui să joc în acele două filme.

ÎNTREBARE: Ce alte sume de bani i-aţi mai dat lui CĂLĂRAŞU ANDREI?

RĂSPUNS: Personal nu i-am mai dat din banii mei nici o sumă lui CĂLĂRAŞU ANDREI. I-am dat însă 2.000 lei, însă de la alte persoane, în felul următor: în vara anului 1962, în timp ce filmam la Mamaia, CĂLĂRAŞU ANDREI mi-a cerut 2.000 lei, la care i-am răspuns că nu am, însă voi încerca să-i fac rost. Am mers la colegii mei TEUCĂ OCTAVIAN şi NUŢESCU GHEORGHE, pe care îi ştiam că au bani, şi fiecare mi-a dat la cererea mea câte 1.000 lei, în total 2.000 lei. Această sumă de bani, 2.000 lei, i-am dat-o lui CĂLĂRAŞU ANDREI şi i-am spus că eu nu am avut, însă am luat de la NUŢESCU şi TEUCĂ. După ce a primit banii de la mine, CĂLĂRAŞU ANDREI mi-a spus bine. A doua zi, le-am spus colegilor mei NUŢESCU şi TEUCĂ că banii respectivi i-am dat lui CĂLĂRAŞU ANDREI şi că să nu se aştepte să-i mai primească întrucât n-or să-i mai vadă niciodată.

(C.N.S.A.S. Fond „I“, dosar nr. 138681, vol. 2, f. 214-215

Octavian Sava: „O cabală infectă a dus la arestarea lui Andrei Călăraşu“

Într-un articol publicat în numărul 300 al publicaţiei „Realitatea Evreiască“, în 2008, scenaristul filmului „Doi băieţi ca pâinea caldă“, Octavian Sava, susţinea că Andrei Călăraşu ar fi fost anchetat de fapt de către ofiţerii Departamentului Securităţii Statului întrucât aceştia considerau că sunt „prea mulţi evrei“ în cinematografie. „Filmul s-ar fi bucurat de succes, daca o cabală infectă nu ar fi dus la arestarea lui Andrei Călăraşu, sub acuzaţii absolut aberante. Ancheta, de lungă durată, după opinia mea, era îndreptată şi împotriva lui Paul Cornea, pe atunci în conducerea Cinematografiei, şi a altor interpreţi şi colaboratori evrei, prea numeroşi, după opinia Securităţii (...) Călăraşu, săracul, deşi nevinovat, a stat câteva săptămâni sau luni la «mititica», fără să fi e judecat, după care a fost transferat la Studioul de Filme Documentare, unde n-a stat prea mult pentru că a plecat curând în Israel, putându-şi continua cu succes cariera la televiziunea israeliană“, nota Sava. Pe de altă parte, conform unei note informative semnate de agentul „Ştefan Vasile“ în data de 22 decembrie 1962, Sava, urmărit şi el de ancheta Securităţii, din postura de „complice“ a lui Andrei Călăraşu, s-ar fi confesat unor apropiaţi, în casa lui Alexandru Andy: „Pot să vă spun că ştiu tot. Sunt fantastic de informat. Iar pentru Andrei Călăraşu n-o să-mi pun eu pielea la saramură. Am spus tot ce ştiu“. Întrebat de sursă dacă ştia că regizorul a luat „şperţ“ de la Zighi Munte şi de la Emanoil Ionescu, Sava a răspuns: „Probabil că a luat, şi nu numai de la ei, dar mie nu mi-a spus“.

782.654 de bilete a vândut în cinematografe filmul „Doi băieţi ca pâinea caldă“, în care, pe lângă cvasidebutanţii Alexandru Munte şi Aurel Giurumia, au mai apărut şi actori consacraţi, precum Alexandru Giugaru, Grigore Vasiliu-Birlic şi Nineta Gusti
Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite